A fi gurmand este un păcat?

Se pare că da. Lăcomia pântecelui, este „maica iubirii de plăceri”[1], din care se nasc toate celelalte patimi, ca niște mlădițe din rădăcină. Acestea, fiind hrănite de ea, cresc și se înalță ca niște arbori, care se înalță spre cer, întunecând văzduhul inimii omului[2].

(Material realizat de pr.prof. Ioan Teșu)

Un om al cărui stomac este plin, nu poate duce cu succes războiul duhovnicesc[3]. Puterile sale duhovnicești sunt slăbănogite[4], pentru că întreaga sa putere și întregul său efort este îndreptat în direcția satisfacerii patimii sale. Un astfel de stomac caută bogăția mâncărurilor, mulțimea lor și aprins și ostenit de acestea, aprinde dorințe și mai pătimașe.

Mâncarea multă și variată dărâmă virtuțile[5], în timp ce înfrânarea pântecelui ține toate dorințele noastre „liniștite și mai potolite”[6]. Descriind mai pe larg efectele lăcomiei pântecelui, Sfântul Isaac Sirul spune că acela care pregătește des mese și ospețe, este „argatul curviei și spurcă sufletul celui smerit la cuget. Pâinea modestă de la masa celui curat curățește de orice păcat sufletul celui ce mănâncă. Mirosul mesei celui lacom e răspândit de risipa de bucate și de prăjituri. Și cel fără de minte și neînțelept e atras de ea, ca un câine de măcelărie. Iar masa celui ce stăruie totdeuana în rugăciune e mai dulce ca orice miros de vițel și de mirodenii. Și iubitorul de Dumnezeu o dorește pe aceasta ca pe o comoară fără preț[7].

Manifestări, forme, efecte

             Potrivit Sfântului Ioan Casian, lăcomia pântecelui are trei forme de manifestare:

  1. mâncarea înainte de ora fixată prin rânduială;
  2. plăcerea de a mânca orice fel de mâncare, pentru cantitatea lor;
  3. căutarea mâncărurilor alese și scumpe[8].

Cel stăpânit de această patimă caută și vede în toate căi și mijloace de satisfacere a poftelor sale nesăturare și nepotolite. Robul stomacului, spune Sfântul Ioan Scărarul, își face planuri cu ce mâncăruri va ține praznicul. Sosind un străin, el întinde masă, nu din dragoste și ospitalitate, ci datorită poftelor sale care îl împing să mai guste câte ceva. Dă dezlegare la băutură și bea peste măsură, mai mult chiar decât cel pentru care a dezlegat, dar nu spre mângâierea fraților, ci spre plăcerea sa. În toate, el nu slujește pe semeni, ci stomacului său; crede că împlinește lucrarea virtuții iubirii, dar de fapt el este robul patimilor sale[9]. Cel robit de lăcomia pântecelui ajunge să mănânce chiar fără poftă[10].

Efectele imediate ale lăcomiei pântecelui sunt ura față de programul și disciplina rânduită pentru post, iar dintre cele ce decurg din această patimă – curvia, care găsește un teren bun să se strecoare, pentru că gândurile ce răsar în mintea celui lacom, care a mâncat și a băut mult, nu sunt gânduri de rugăciune, ci de desfrânare și iubirea de arginți. Aburul mâncărurilor multe și norii beției strecoară în sufletul celui pătimaș năluciri și închipuiri de femei frumoase dorite și dorință de împreunare cu ele, or, pentru satisfacerea acestor pofte și fantezii, este nevoie de bani, pe care îi caută arghirofilia.

Terapia lăcomiei pântecelui: postul  ortodox – „pedagogie”  a  trupului  și a  sufletului

             Principala metodă, pe care ne-o recomandă asceza ortodoxă, este paza gândurilor și a trupului de orice fel de excese în privința hranei; postul, înfrânarea și rugăciunea. Împotriva celor trei forme ale lăcomiei pântecelui, Sfântul Ioan Casian ne recomandă să păstrăm rânduiala stabilită pentru timpul mesei și cantitatea hranei, înfrânarea cu toată puterea. Atunci când te atacă patima lăcomiei pântecelui – spun Sfinții Varsanufie și Ioan – „luptă-te cu toată puterea ce o ai, după Dumnezeu, ca să nu dai trupului cât îi trebuie[11]. Patima lăcomiei pântecelui nu poate fi stinsă ca și celelalte patimi. Ea poate fi diminuată și temperată prin virtuțile sufletești[12]. Și ca orice patimă, ca orice formă a răului spiritual, biruința deplină asupra ei nu o putem obține decât cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cu privință la hrană, Sfântul Ioan Scărarul ne recomandă „să tăiem întâi mâncările care îngrașă, pe urmă pe cele ce ne aprind, apoi pe cele ce ne fac plăcere[13]; să ne stăpânim pântecele până ce nu ajunge să ne stăpânească el pe noi și să ne robească, dându-i ca hrană ceea ce este ușor de mistuit și necesar pentru întreținerea vieții sale curate, firești, nu pătimașe, îmbuibate.

Mijloace eficiente în această luptă sunt: evitarea ocaziilor care declanșează patima, posturile îndelungate și veghea permanentă, munca manuală. Adevăratul remediu presupune o luptă îndelungată de înfrânare trupească și sufletească, la sfârșitul căreia desfătarea ostenitorului nu o mai naște mâncarea și băutura multă, ci dragostea fără egal pentru virtuți, adevărată hrană cerească[14]. Ideea fundamentală privind postul, această disciplină și pedagogie a trupului și a sufletului, este aceea că nu postul, înfrânarea, privegherea sau lepădarea ar fi desăvârșirea în sine. Ele sunt doar uneltele sau mijloacele care conduc spre aceasta. Ele sunt uneltele desăvârșirii care ne ajută să dobândim iubirea de Dumnezeu și de semeni[15].Postul și înfrânarea – esența sa – au o valoare capitală în viața noastră duhovnicească, întrucât nu putem face nici un fel de progres duhovnicesc, fără disciplinarea vieții noastre, atât cea trupească, cât și sufletească. Postul însoțit de dreapta socoteală și împreunat cu priveghere și rugăciune, de lacrimi de pocăință și de smerenie, de dragoste de Dumnezeu și de aproapele, „face pe cel ce se nevoiește cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii”[16]. Iar pe cel ajuns la aceasta, postul îl conduce la pacea duhului și îl unește prin dragoste cu Dumnezeu[17].

 

[1]  Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, în Filocalia…, volumul 1, p. 253.

[2]  Ibidem.

[3]  Sfântul Ioan Casian, op. cit., p. 171.

[4]  Nil Ascetul, op. cit., p. 255.

[5]  Ibidem, p. 256.

[6]  Ibidem, p. 254.

[7]  Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, în Filocalia…, volumul X, p. 228.

[8]  Ibidem.

[9]  Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 213.

[10]  Ibidem, p. 420.

[11]  Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia…, volumul XI, p. 478.

[12]  Sfântul Ioan Casian, op. cit., p. 392.

[13]  Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 215.

[14]  Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mînăstirești…, p. 172.

[15]  Idem, Cuvânt despre Sf. Părinți din Skkit, în Filocalia…, volumul 1, p. 165.

[16]  Sfântul Simeon Noul Teolog, A cincea cuvântare morală, în Filocalia…, p. 290.

[17]  Ibidem.

 

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *