Pe urmele Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Troparul Sf. voievod Neagoe Basarab – Prăznuit la 26 Septembrie

Domnitor preaînțelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de lăcașuri sfinte, prieten al sfinților părinți, învățător luminat de Duhul Sfânt și mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Basarab roagă pe Hristos Dumnezeu să mânuiască sufletele noastre.
(Material realizat de Ramona Bandrabur)

Am pornit într-o zi de vară târzie, împreună vreo 50 de suflete, pe urmele Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul bisericii noastre Sfântul Silvestru din capitală, cu dorința vie de a cunoaște mai îndeaproape viața sa, a contextului istoric în care a trăit și a moștenirii uriașe pe care ne-a lăsat-o ca domnitor ce și-a înțeles și si-a asumat menirea de conducător creștin al unui neam ortodox. Călătoriile sunt întotdeauna mai bogate în trăire atunci când te însoțești la drum cu oameni cu care poți împărtăși bucuria noilor descoperiri, a deschiderii de noi perspective și alături de care timpul capătă noi coordonate. Greutatea drumului și poate a ispitelor ce apar pe cale se topesc pur și simplu într-un duh al bucuriei, pe care mai puțin îl poți explica, dar pe care îl simți pentru că te umple. Așa sunt pelerinajele noastre.

Am părăsit Bucureștii devreme, în zorii zilei, tocmai pentru a nu lăsa traficul să se aglomereze. Mircea și Părintele Cristian Galeriu ne-au fost îndrumători și deschizători de drum. Avea să fie o zi lungă și bogată, în care ne-am propus să vizităm la Curtea de Argeș mănăstirea ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, împreună cu cea mai veche biserică construită în Țara Românească – Biserica Sf Nicolae din Curtea de Argeș, ridicată la începutul secolului XIV de Basarab I, întemeietorul țării. Aveam să vizităm apoi și Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră din Comuna Corbi, Județul Argeș, al cărei al treilea hram este închinat Sfântului Voievod Neagoe Basarab și apoi Mănăstirea Nămăiești din apropiere de Câmpulung Muscel, Jud Argeș, încheind periplul nostru cu Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, Județul Dâmbovița. Cu doar o zi înainte maicile de la Mănăstirea Dealu sărbătoriseră prazicul Sf Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolelui și Mitropolit al Țării Românești și totodată îndrumător pe cărările ortodoxiei ale voievodului Neagoe Basarab.

Străbătând drumurile argeșene și dâmbovițene, am descoperit peisaje minunat alcătuite de Dumnezeu, ce-ți mângâie privirea cu forme blânde, deluroase și verdele lor plin, de vară pe sfârșite. Troițele ridicate de localnici la tot pasul, mai noi sau mai vechi, frumos pictate și îngrijite, grăiesc călătorului pe aceste meleaguri despre credința creștină a neamului acesta, transmisă din generație în generație până astăzi. Mănăstirile sunt la rândul lor repere și mărturii vii ale credinței creștine ce traversează veacurile și istoria poporului nostru, fiecare cu povestea ei ce merită cunoscută.

Mănăstirea Curtea de Argeș

Renumită în întreaga lume prin frumusețea, armonia și complexitatea sa arhitecturală precum și bogăția ei spirituală, Mănăstirea Curtea de Argeș este bijuteria cea mai de preț pe care Sfântul Voievod Neagoe Basarab ne-a lăsat-o moștenire. Legenda populară a Meșterului Manole culeasă de Vasile Alexandri despre mănăstirea de pe “Argeș în gios”, ne-a însoțit în drum spre Curtea de Argeș, oferindu-ne temă de meditație cu privire la jertfa de viață pentru realizarea unei lucrări care să dăinuie. Modelul jertfei ni-l oferă însuși Hristos, care a dat viața Lui pentru ca noi să primim viață veșnică.

Biserica episcopală a mănăstirii, aflată astăzi într-o formă nouă decât cea care a stârnit admirația întregii Europe în secolul al XVI-lea, în urma modificărilor de restaurare ale arhitectului francez Lecomte du Nouy la 1857, se află pe Lista monumentelor istorice din România. Regele Carol I a ales această biserică pentru a deveni necropolă a familiei regale a Românei, recunoscând și îmbogățind astfel valoarea lăcașului sfânt.

Ne-am închinat și am mulțumit Sfântului Neagoe Basarab încă o data pentru îndemnul care de atâtea ori ne-a întărit în momente de cumpănă sufletească: Să stăm fraților în frica de Dumnezeu și să nu ne întristăm în luptă.

Domn al țării Românești, Neagoe Basarab este un sfânt român canonizat cu doar câțiva ani în urmă, în anul 2008, când a devenit și protector și ocrotitor al Bisericii Sf. Silvestru. Asemănarea arhitecturii bisericii bucureștene cu cea a ctitoriei de la Curtea de Argeș, prin turlele răsucite și coloanele ce susțin boltele pronaosului și naosului bisericii a fost principalul motiv pentru care părintele Nicolae Bordașiu alături de slujitorii bisericii Sf. Silvestru au dorit protecția acestui sfânt pentru biserica noastră. Pe de altă parte, unui așa important domnitor creștin i se cuvenea să fie ocrotitor al unei biserici din capitala țării pe care a condus-o cu pace timp de 9 ani (1512-1521), ne spunea Pr. Alexandru Gherasim, parohul Bisericii Sf. Silvestru.

La începutul secolului al XVI-lea, când Imperiul Otoman cucerise mai bine de jumătate din Europa, când în jurul nostru Ungaria era trasformată în pașalâc, Bulgaria era de asemenea ocupată, precum și o parte din Serbia și chiar și teritoriile noastre: Oltenia și Banatul, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a înțeles că pacea este mai importantă decât dreptatea. A considerat că mai ușor este a plăti un tribut pe care a reușit să îl negocieze ca să nu fie atât de împovărtor pentru popor, decât să ducă un război în care să piară atâtea vieți omenești, luptă la care îl chemase Papa Leon, care susținea pornirea unei noi cruciade împotriva otomanilor.

Crescut la Mănăstirea Bistrița de Argeș, ctitorie al familie sale, avându-l ca învățător și îndrumător duhovnicesc pe Sf Nifon, patriarh al Constantinopolelui și Mitropolit al Țării Românești, Sf. Neagoe Basarab a fost nu doar un trăitor al ortodoxiei ci chiar un teolog, iar cartea sa “Învățăturile lui Neagoe Basarab către Fiul său Teodosie” este un adevărat tratat teologic inspirat de Sfânta Scriptură. Căsătorit cu domnița Despina din familia Brancovici, care la rândul său a dat ortodoxiei un sfânt, pe Sf. Sava Brancovici, el a avut o viață exemplară, până la sfârșit, din păcate prea puțin cunoscută de noi astăzi din cărțile de istorie.

Canonizarea Sf Voievod Neagoe Basarab, alături de ceilalți domnitori ai țărilor române, este dovada vie că de-a lungul istoriei noastre au existat conducători care și-au iubit cu adevărat neamul și care au înțeles cu adevărat porunca Evangheliei ,”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. De aceea să avem conștiința că acești sfinți domnitori sunt izvor de apă vie pentru sufletul poporului român.

Am îndreptat rugăciunile nostre și către Sfânta Filofteia, ocrotitoarea și întăritoarea neamului nostru românesc, ale cărei moaște sunt găzduite de paraclisul din spatele bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș. Și în miezul zilei de vară fierbinte, apa limpede și rece a izvorului Meșterului Manoli ne-a dat un moment de răgaz și putere să pornim mai departe.

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș

Odată ajuns în Curtea de Argeș, am găsit pe dealul din centrul orașului un alt important monument al ortodoxiei, Biserica Domnească Sfântul Nicolae. Este ctitorie a lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești, la începutul secolului al XIV-lea, continuată de Nicolae Alexandru (1364) și finalizată odată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364 – 1377).

Intrând în rolul său de ghid, Mircea, prietenul nostru, bun cunoscător al istoriei acestui locaș, ne-a dezvăluit că prima mărturie asupra vechimii acestui sfânt lăcaș este chiar pisania bisericii, în limba slavonă, care spune că la leatul 6860, adică 1352, la Câmpulung a încetat din viață întemeietorul Țării Românești, Voievodul Basarab I, ceea ce afirma că la vremea aceea biserica era deja construită. Alte izvoare au descoperit că este cea mai veche biserică ortodoxă zidită a epocii medievale, din Țara Românească, fiind biserica în care au fost încoronați primii trei voievozi ai Țării Românești: Basarab I, Nicolae Alexandru și Vladislau Vlaicu.

Construcția din piatră și cărămidă, cu o arhitectură specific românească, echilibrată și încântătoare prin simplitatea sa, a rezistat timpului cu semeție, deși a trecut prin mai multe restaurări.

În timpul acțiunii de restaurare din perioada interbelică s-a descoperit pictura originală, realizată între anii 1364-1369, unică și deosebit de valoroasă. În acea perioadă de început, a secolelor XIII-XIV, când slujbele se țineau în limba latină sau slavonă, limbi neînțelese de popor, apar marile cicluri narative. Astfel, pictarea scenelor biblice ușurau înțelegerea Evangheliei de către credincioși.

În naos sunt scene din viața, minunile și patimile Mântuitorului Iisus Hristos și din viața Fecioarei Maria. Istoria întrupării, drumul de la Nazaret la Betleem, apoi recensământul. Scena care o reprezintă pe Sfânta Fecioară însărcinată, alături de Sfântul Iosif este o pictură unică în lume. Vedem și scenele venirii celor trei magi la Irod și plecarea lor.

Un al doilea registru reprezintă rugăciunea din Grădina Ghetsimani, sărutul lui Iuda, în care Hristos este pictat cu fața spre noi, iar Iuda în mișcare, cumva din profil. În perioada medievală, personajele pozitive sunt pictate din față, iar cele negative, fie din spate, fie din lateral, ne explică Mircea. Vedem și scenele Împărțirea hainelor și Drumul crucii. Imagini în mișcare, tridimensionale, într-o reprezentare sugestivă dar mai simplă decât a picturii renascentiste occidentale.

Pe aria de vest, unde pictura este restaurată, sunt reprezentate scena Adormirii Maicii Domnului și minunea pe care o face, după adormire, cu evreul căruia Îngerul i-a tăiat mâinile, iar Maica Domnului, prin minune i le-a pus la loc, întrocându-l la credință și pocăință pe cel necredincios. Înmulțirea pâinilor și a peștilor, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, alungarea din templu a vânzătorilor, femeia samarineancă, precum și pilda fiul risipitor și cea a bogatului nemilostiv sunt atât de grăitor și bogat reprezentate în detalii.

Pe stâlpul din stânga a naosului sunt ilustrate scene din viața Sfintei Filoftea, care a trait la sud de Dunăre, în secolul al XIII-lea. Moaștele sfintei de numa 12 ani au fost aduse un secol mai târziu de la Vidin de către Mircea cel Bătrân și așezate în Biserica Domnească Sf Nicolae din Curtea de Argeș. Timp de aproape 100 de ani înainte de a fi mutate la Mănăstirea Curte de Argeș, racla cu moaștele Sfintei Filofteia s-au aflat în această biserică.

În absida altarului tronează Sfânta Fecioară Maria cu pruncul în brațe, având pe de o parte și alta pe Sfinți Arhangheli Mihai și Gavriil, Sfântul Nicolae, protectorul bisericii și Sf Ioan Gură de aur. După restaurare pictura originală a suferit modificări, nu doar cromatice dar și de formă. În varianta originală, Sfântul Nicolae privea cu nădejde spre cer, acum însă are privirea plecată spre pământ.

Din înălțimea turlei bisericii, Iisus Hristos Pantocrator ne binecuvântează. Culorile veșmintelor sale: roșu, la interior și albastru la exterior, simbolizează cele două naturi: umană și divină.

Albastrul din exterior sugerează firea dumnezeiască necuprinsă care asumă și firea omenească, reprezentată de culoarea roșie a veșmintelor de la interior. La Maica Domnului regăsim aceeași combinație de culori, dar inversată, conform semnificației.

Lăsăm în urmă această ctitorie voivodală, cu regretul că o astfel de bijuterie a trecutului nostru este atât de puțin cunoscută și chiar în pericol de degradare din lipsa fondurilor pentru întreținere și restaurare. Ne continuam pelerinajul spre Mănăstirea Corbii de Piatră, o altă vatră creștină românească, din cele mai vechi timpuri.

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.