Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Atât de mult mediatizat, pelerinajul care se organizează an de an la mijlocul lui octombrie pentru închinare la Sfanta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, pare pentru privitorul obişnuit al jurnalelor de ştiri că nu mai are nici o taină. Mereu aceleaşi coordonate: mii de oameni ce sosesc din toată ţara pentru a se închina sfintei ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor, stau răbdători … sau nu, ore nesfârşite la coadă, asumându-şi capriciile unui octombrie arar prietenos. Leşinul vreunei femei ori vizita vreunui demnitar înalt fac deliciul televiziunilor, şi fără astfel de neînsemnate întâmplări, ştirile despre eveniment parca n-ar avea conţinut. Adevarul este că fiecare persoană ce urcă în acele zile, pas cu pas, dealul Mitropoliei Iaşiului, trăieşte întâlnirea cu Sfânta într-un mod tainic şi unic, care mai greu poate fi curpins în conţinutul unei ştiri. Mărturisirea tinerilor Bisericii Sfântul Silvestru despre pelerinajele lor la Sfânta Parascheva grăieşte tocmai în acest sens.

(Material realizat de Departamentul de tineret al Bisericii Sf Silvestru, Bucuresti)

„Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu!”

În acest an am ajuns la rând la Sfânta Parscheva în jurul orei şase dimineaţa. Ne pregãtisem sufleteşte pentru multe ore de aşteptat, frig, şi “post”, cãci pãrintele ne anunţase cã vom posti înainte de închinare, iar dupã aceea hranã fãrã carne (ca o jertfã din dragoste pentru Sfânta). Dar Sfânta Parascheva ne-a facut o “suprizã” şi am plecat de acolo într-o stare de uimire care încã ne poartã: la 6.45 ne închinasem cu toţii, dupã doar 45 de minute! Soarele abia dacă apucase să răsară. Am zãbovit la pangarul editurii Doxologia, de unde ne-am luat fiecare merinde duhovniceşti pentru drum sau pentru cei dragi, iar apoi am fost sã ne închinãm la moaştele Sf. Vasile cel Mare din biserica Sfinţii Trei Ierarhi. Acolo ne-am strecurat printre schele şi am aşteptat ascultând rugãciunile cãtre Sfântul Ierarh Teofan Mãrturisitorul (prãznuit în data de 11 octombrie şi mare apãrãtor al icoanelor).

După închinare, pãrintele ne-a adunat la o mica sinaxã, în care sã hotãrâm ce sã facem cu ziua ce ne stătea înainte. Am hotãrât sã mergem mai întâi la biserica Sf. Nicolae Domnesc, dar am găsit-o închisã. Ne-am plimbat în jurul bisericii admirând pictura şi decoraţiunile ceramice. Pentru prima datã am vãzut personaje fãrã aureolã, precum tragicul Sofocle şi alţii pictaţi pe o bisericã, o altã formã de a-i cinsti pe cei care au adus folos omenirii întregi.

Să mulțumim Domnului…

Pelerinajul a continuat cu vizitarea mănăstirilor ieşene Golia, Galata şi Cetãţuia. Pe unde am fost, i-am purtat în inimile noastre, pomenindu-i, pe cei care nu au putut veni în pelerinaj. Printre ei au fost unii care au oferit în dar altora cãlãtoria la Sfânta Parascheva; Domnul sã le rãsplãteascã! Mai mult decât atât, la rândul nostru, am fost pomeniţi nu doar de cei din parohia Sf. Silvestru, ci şi de prieteni din alte parohii şi mãnãstiri din ţarã şi de peste hotare, încât rugãciunile lor ne-au fost mângâiere, ne-am simţit împreunã cu aceştia la fiecare pas. Mulţumim tuturor celor care ne-au pomenit pentru cãlãtorie şi mulţumim maicilor şi pãrinţilor de la cele trei mãnãstiri pe care le-am vizitat.

Anul trecut, acelaşi pelerinaj şi aproape aceeaşi participanţi, experienţa a fost cu totul altfel. Oprindu-ne mai întâi la Mãnãstirea Petru-Vodã, ne-am bucurat de un dar neaşteptat, şi anume, deasupra mãnastirii ne întâmpina un frumos curcubeu. Priveliştea a evocat unora dintre noi amintiri aparte. Cei care au participat la înmormântarea pãrintelui Galeriu au vãzut ţesãtura minunatã a unui curcubeu în jurul soarelui, simţitã ca semn prin care Domnul a fãcut vãzutã tuturor dragostea pentru slujitorul Sãu. În inimile noastre pãrintele Galeriu şi pãrintele Iustin Pârvu împãrtãşesc acelaşi loc, de aceea acel curcubeu a fost pentru noi o întâlnire tainicã cu cei doi pãrinţi; întâlnire pe care acum o împãrtãşim cu dumneavoastrã, nu spre vreo laudã, ci spre Slava lui Dumnezeu care Se odihneşte întru cei bineplãcuţi ai Sãi.

În Octombrie

Anul trecut, dupã Petru-Vodã am ajuns la Sfânta Parascheva, unde am aşteptat cu nerãbdare şi cu dragoste timp de 10 ore ca sã ne apropiem de ea. A fost greu dar şi frumos, cãci am fost împreunã, iar acolo unde este dragoste, este Domnul. Anul acesta, închinându-ne în manastirile din Iaşi am înţeles şi lucruri practice, precum a lãsa deoparte cele “trei, şapte, zece” închinãciuni şi a te închina în grabã atunci când în spatele tãu aşteaptã alte zeci de persoane. Am reflectat asupra faptului că, uneori, evlavia personalã poate cãpãta forme de exprimare egoiste şi exagerate, rezultatate dintr-un pietism/sentimentalism religios ce nu are nimic în comun, și chiar neagă, adevãrul ontologic al comuniunii ecleziale – mântuirea omului nu este un fapt individual, ci se dobândeşte în comunitate, ca mãdulare ale Trupului lui Hristos.

Nu în ultimul rând, cele două pelerinaje au fost un mijloc de a ne cunoaște mai bine unii cu alții, de a comunica față-către-față, precum și un prilej de a-ți manifesta grija față de aproapele. Spre exemplu, pe parcursul călătoriei, câțiva dintre fraţi au împãrţit sau au strâns paharele de ceai sau cafea, slujindu-ne nouã, celorlalţi. Lucuri banale, dar care, când sunt fãcute cu dragoste şi bucurie întru Hristos, le trăieşti altfel. Tot pentru aproapele lor, cei care doreau sã rãmânã la sfintele slujbe au renunţat de dragul celor mai neputincioși.

Altfel de nevoință

Ne-am întrebat ce anume a vrut Domnul sã învãţãm din aceastã experienţã (10 ore anul trecut şi acum 45 de minute), iar gândul pe care ni l-a dat a fost: “altfel” de nevoinţã! Cãci în Biserica Ortodoxã, asceza personalã se împleteşte, precum în mãnãstiri, cu slujirea oricât de modestã a fratelui de lângã de tine, pentru a dobândi darurile Duhului Sfânt: pacea, bucuria si dragostea! Mulţumim Sfântei noastre maici Parascheva!