Ce este pelerinajul?

Apropierea sărbătorii Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, precum şi a Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie Basarabov de la Bucureşti, care prilejuiesc creştinilor din toate părţile ţării bucuria pelerinajului la moaştele acestor sfinţi, ne face să ne gândim la rostul pelerinajului şi la modul concret în care trebuie să ne pregătim pentru a pleca într-un pelerinaj.
(Material realizat de pr. Lucian Farcaşiu)

Părintele Patriarh Daniel aprecia într-un cuvânt al Preafericirii Sale faptul că „Pelerinajul nu este doar o plimbare sau un exerciţiu de mişcare fizică … şi nici o simplă aerisire de promenadă … El este o călătorie sfântă cu un scop sfânt”.

Pelerinajul este un prilej de mărturisire a credinţei

pentru că zecile de mii de oameni care se adună în jurul sfintelor moaşte, sărutându-le şi cinstindu-le, dau mărturie despre cinstirea sfinţilor şi a sfintelor lor moaşte, despre credinţa noastră în mijlocirea şi ajutorul sfinţilor.
Cei ce se hotărăsc să plece într-un pelerinaj, fac aceasta din dorinţa şi cu convingerea că vor primi ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirile sfinţilor la ale căror sfinte moaşte merg să se închine.
Dorind să plecăm într-un pelerinaj, trebuie să ştim însă de la început că ne-am angajat într-o lucrare sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu. De aceea plecarea într-un pelerinaj, pentru a fi făcută cu rost şi a aduce mult folos duhovnicesc în viaţa noastră, trebuie pregătită cu multă vreme înainte. Pregătirea pentru pelerinaj nu vizează însă în primul rând pregătirea celor necesare trupului în timpul pelerinajului, ci în primul rând pregătirea duhovnicească pentru acest drum sfânt, în căutarea sfinţeniei.
În sensul acesta, pregătirea duhovnicească pentru a porni într-un pelerinaj, trebuie să includă spovedania prealabilă, făcută cu multă atenţie, pentru a primi iertarea păcatelor, făcând astfel cu rost venirea noastră la moaştele unui sfânt. Numai în starea curăţiei lăuntrice, rugăciunile şi cererile noastre cele spre mântuire, vor fi ascultate şi împlinite de Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor la ale căror moaşte ne închinăm.
Dacă preotul duhovnic ne socoteşte vrednici, vom primi de la acesta şi dezlegarea pentru a primi Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii sfântului.
Trebuie să ştim de asemenea ce să-i cerem sfântului la ale cărui moaşte ne închinăm, pentru că nu toate dorinţele noastre sunt în acord cu voia lui Dumnezeu, multe dintre ele nefiindu-ne de nici un folos pentru mântuirea sufletului. De aceea, trebuie să-i cerem sfântului mijlocirea înaintea lui Dumnezeu pentru dorinţele care ne sunt folositoare la mântuirea sufletului, nădăjduind că dacă vom cere cu credinţă, vom şi primi împlinirea acestor cereri.
Nu trebuie să neglijăm de asemenea nici modul în care aşteptăm să ne vină rândul pentru a ne putea închina sfintelor moaşte. Această aşteptare trebuie făcută cu multă răbdare şi cu multă dragoste atât pentru cei din faţa noastră cât şi pentru cei care ne urmează. Îmbulzeala şi nerăbdarea, cuvintele aspre şi dojenitoare nu-şi au nici un rost şi nu ne aduc nici un folos duhovnicesc, ci dimpotrivă ne osândesc înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, pentru a aduce folos duhovnicesc în viaţa noastră, pelerinajul trebuie pregătit din vreme, iar purtarea noastră şi raportarea la semeni în timpul acestui pelerinaj, trebuie să fie aceiaşi ca şi în toată vremea vieţii noastre, adică încărcată de dragoste. Numai aşa pelerinajul va aduce mângâiere şi bucurie în inimile noastre.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.