Sensul postirii

 

 În accepţiunea cea mai simplă, postul înseamnă abţinerea de la anumite mâncări şi băuturi, înfrânarea poftelor trupului, înălţarea minţii şi a inimii către Părintele Ceresc.

(Material realizat de pr. Lucian Farcașiu)

Postul este mijlocul prin care noi recăpătăm vederea şi gustul vieţii din Împărăţie, adică a vieţii celei noi, pregătite pentru creştini, viaţă pe care atât de uşor o risipim şi o înşelăm prin păcate şi fărădelegi. Prin post şi prin pocăinţă noi ne reîntoarcem la modul de vieţuire dumnezeiască, pe care am avut-o la început în Rai, înainte de căderea primilor oameni în păcatul neascultării de Dumnezeu.

Identificăm aşadar cel puţin două sensuri ale postirii.

În primul rând, postul are un caracter spiritual, duhovnicesc. El face sufletul să biruiască patimile trupului, din această perspectivă, postul fiind condiţie pentru dobândirea sfinţeniei.

În al doilea rând, postul de bucate este doctorie, medicament pentru trup, eliberându-l de toate acumulările dăunătoare, care pot deveni sursa unor boli grave. Din această perspectivă trebuie însă precizat şi faptul că postul, redus doar la valenţele lui trupeşti, ca simplă abţinere de la anumite mâncări şi băuturi, fără a-i da şi o conotaţie duhovnicescă, devine simplă înfometare, dietă alimentară.

Pentru ca postul să-şi atingă deplin scopul său, acela de a ne reintegra în modul de vieţuire din Împărăţia lui Dumnezeu, el trebuie să dobândească însă şi anumite sensuri duhovniceşti, fiind împletit atât cu rugăciunea cât şi cu făptuirea cea bună, îndreptate către Dumnezeu şi către semeni. Postirea desăvârşită presupune astfel mai multe exigenţe, şi de natură duhovnicască. Astfel:

– Postul trebuie împreunat cu rugăciunea, pentru că diavolul care ne ispiteşte „nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21);

Postul trebuie apoi unit cu milostenia, întrucât noi postim şi pentru ca să miluim pe cei ce sunt în suferinţe şi necazuri;

Postul înseamnă înfrânare de la tot gândul rău şi învăluire în iubire necondiţionată faţă de toţi, urmând îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, care zicea că „ce folos dacă gura nu mănâncă carne, iar cu hulele şi cu vorbele necuviincioase rupe din trupul fraţilor noştri? Ce folos a ne înfrâna ochii de la privelişti necuviincioase, dar cu inima a dori cele rele fraţilor noştri?”; Aşadar, postul fără iubirea de semeni nu poate aduce nici u folos.

Postul trebuie asociat cu smerenia, ca opus al mândriei sau al slavei deşarte. Şi cu adevărat smerenia îi înfrânge pe draci, pentru că diavolul nu se poate smeri;

Postul trebuie să genereze în noi o neîncetată stare de pocăinţă pentru păcatele pe care neîncetat le săvârşim. Iar starea deplinei pocăinţe ne duce către scaunul Spovedaniei, unde prin această Taină, facem început bun vieţii noastre şi împlinind canonul rânduit de Duhovnic, dobândim de la Dumnezeu deplin, iertarea păcatelor noastre;

Postul are la capătul său bucuria gustării din Hristos, în Sfânta Împărtăşanie, şi în aceasta stă de fapt finalitatea sau sensul postirii. Postirea, fără să aibă la capătul său bucuria gustării din potirul euharistic, nu-şi atinge rostul.

Numai ţinând cont de aceste exigenţe, postul nostru va fi un post deplin, deopotrivă trupesc şi sufletesc, atingându-şi scopul şi sfinţind viaţa noastră.

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *