Sunt şi eu prizonier al televizorului?

Plasme, LCD, LED, Blu Ray…prin forme şi tehnologii tot mai moderne şi mai sofisticate, televiziunea s-a instalat în viaţa noastră, urmată îndeaproape şi chiar înlocuită uneori de calculatorul racordat la internet, mult mai interactiv. Le-am deschis uşile cu mari speranţe de informare, de învăţare, de relaxare prin divertisment. Efectele însă nu au fost tocmai cele scontate iar specialişti din ţări evolute au constatat directa legătură între privitul la televizor şi scăderea unor capacităţi intelectuale şi modificarea unor atitudini comportamentale la nivel de mase. Poate că e timpul ca fiecare din noi să ne punem întrebarea dacă am conştientiza cât de mult influenţează viaţa noastră privitul la televizor, ne-am mai uita? Cu atât mai mult cu cât copiii noştri sunt magnetizaţi de televizor şi calculator.
(Material realizat de Ramona Bandrabur)

copil-telecomanda

Cultura media caută să ne convingă prin fiecare mesaj al său că suntem liberi, realitatea este că privind câteva ore bune micul ecran în fiecare zi se naşte o subtilă dar extrem de puternică relaţie de subjugare a omului de televizor, ce ajunge să inducă atât o modificare profundă a percepţiei asupra vieţii cât şi o remodelarea a comportamentelor. Surprinzător este că nu atât natura predominant manipulativă a mesajelor transmise prin canalele media constituie problema principală, cât efectele pe care tehnologia utilizată de televiziune şi maniera de prezentare a informaţiilor le au asupra minţii umane prin modificarea structurii creierului şi a modului acestuia de funcţionare. Şi dacă omul adult, se poate proteja prin discernamântul pe care l-a dobândit în funcţie de valorile de viaţă cultivate, copiii lăsaţi la televizor de la vârste foarte fragede devin victime sigure asupra cărora influenţa televiziunii şi a jocurilor pe calculator, mai nou apărute, pot avea efecte dramatice şi ireversibile în dezvoltarea lor.

Expunerea copiilor la televizor

Constatăm că astăzi copiii sunt foarte puternic stimulaţi. Haine, alimente, jucării complicate şi jocuri electronice, programe TV… tot ce pătrunde din exterior în lumea lor e foarte excitant, dar nu fără efecte asupra dezvoltării lor fiziologice şi comportamentale. Pe de o parte sunt supuşi unui bombardament de informaţii, senzaţii şi emoţii, pe de altă parte constatăm cum după primii ani de viaţă, începând încă de la vârste fragede şcolare, copiii şi tinerii cu greu se mai pot automotiva spre studiu, lectură, activităţi manuale care necesită concentrare, răbdare şi migală.

Studiile demonstrează că tot ce suprastimulează creierul, conduce de fapt la scăderea atenţiei şi a puterii de concentrare a copilului, a motivaţiei, iar televiziunea şi jocurile electronice sunt responsabile într-o mare măsură pentru modul în care se formează copiii noştri, prin însăşi funcţia şi structura creierului.

Deşi cercetătorii au tras nenumărate semnale de alarmă după ce s-au făcut vizibile efectele asupra primelor generaţii de tineri americani consumatori de televiziune şi de utilizarea excesivă a calculatorului, cu toate acestea rămânem expuşi, iar urmările le constatăm deja şi noi la generaţiile de tineri care au fost educate la televizor şi calculator în anii de după revoluţie. Tehnologia din ce în ce mai complicată în domeniul electronic a ajuns să facă parte din cultura noastră iar copii de astăzi sunt mult mai adaptaţi să o utilizeze decât generaţiile vechi, dar în acelaşi timp abilităţile lor mentale sunt în risc.

carte-impact-tv-la-copiiFizician şi bioetician, doctor în teologie şi autor al unor studii asupra fenomenului transformării spirituale a societăţii actuale ca urmare a supunerii mediului comunicării televizuale, Virgiliu Gheorghe atrage atenţia asupra faptului că nu este important ce vedem la televizor ci faptul că ne uităm la televizor, subliniind totodată rolul mediului în dezvoltarea structurală a creierului, prin interacţiunea copilului/omului.

„Indiferent de conţinutul programului de televiziune urmărit, traseele encefalografice ale celor care privesc la televizor se schimbă, dobândind, după numai 2 minute de vizionare o configuraţie nouă, specifică, neîntâlnită în nici o altă activitate umană. Se înregistrează o micşorare a nivelului activităţii corticale. Se constată o scădere a frecvenţei undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa şi teta. Emisfera stangă îşi diminuează extrem de mult activitatea, proces ce se desfăşoară concomitent cu întreruperea parţială a punţii de legătură dintre cele două emisfere -corpul calos. În acelaşi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate”, scrie Virgiliu Gheorghe în cartea sa „Efectele televiziunii asupra minţii umane”.

Iată doar câteva dintre urmările pe care ar trebui să le conştientizăm atunci când ne lăsăm copiii să petreacă ore în şir să urmărească programe TV:

  • televizorul nu stimulează dialogul şi reflecţia, precum comunicarea cu părinţii şi membrii familiei;
  • cunoaşterea nu se mai face prin implicarea tuturor simţurilor, ci numai prin văz şi auz, iar lucrul acesta pasivizează mintea şi sărăceşte imaginaţia creativă;
  • copiii ajung să se mulţumească numai cu senzaţiile pe care le oferă televizorul, nu mai au curiozitatea de a descoperi lumea reală care-i înconjoară;
  • studiile arată că oamenii reţin mult mai puţine informaţii de la televizor decât în urma lecturii, şi manifestă o greutate în a înţelege şi a lega în mod raţional informaţiile deţinute;
  • vizionarea TV inhibă disponibilitatea creierului de a-şi dezvolta capacitatea de a citi, pentru că televizorul este mai provocator, mai relaxant şi nu pretinde nici un efort, după cum sublinia Maria Winn, jurnalist şi scriitor de origine cehă, care a publicat în America o serie de studii cu privire la implicaţiile televizorului şi ale calculatorului în viaţa copiilor şi a familiei;
  • stimularea prin vizionarea TV conduce în viaţa reală la diminuarea atenţiei asupra unei activităţi sau a unui subiect, scăderea concentrării, lipsa răbdării, a tenacităţii şi a motivaţiei cauzate de efectele tehnice (schimbări bruşte de plan) sau de trucurile stilistice care apelează mecanismul involuntar al reacţiei de orientare. Mare parte a efectelor speciale prezentate pe micul ecran menite să atragă atenţia sunt percepute de creier ca semnale ale unui potenţial pericol.
  • vizionarea TV îndelungată generează un comportament pasiv, o scădere a vigilenţei generale, a perseverenţei, a voinţei şi a dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme, precum şi reducerea activităţii voluntare

Între creier si lume exista o legătură directă, foarte strânsă. În momentul în care omul cunoaşte, se imprimă în creierul lui realităţile pe care le-a cunoscut şi rapoartele, modul logic în care se desfăşoară realitatea din faţa ochilor lui. Urmarea este că se construiesc nişte reţele neuronale care formează un fel de hartă ce reproduce lumea, prin percepţie. Cu cât cunoaşterea e mai profundă şi mai aplicată la realitate, cu atât creierul se dezvoltă mai bine şi dobândeşte o capacitate mai puternică de a înţelege realitatea şi de a reacţiona la provocările ei. Orice act, naşte un traseu neuronal, care se transformă într-un pattern, un model neuronal. Astfel, actele pe care un om le-a repetat un timp mai îndelungat devin formatoare. Daca experienţele sunt unele patologice, acestea îl vor transforma într-un handicapat, chiar şi pe cel care s-a născut perfect normal.

watching-tvProblemele apar în cazul vizionării pe parcursul a mii de ore a programelor de televiziune. O perioadă uriaşă din viaţa noastră alocăm televizorului, nu umai pentru că ne place ci pentru că se instalează foarte rapid fenomenul psihologic al dependenţei. Aceasta se explică prin crearea experienţelor care să stimuleze secreţia de dopamină şi generarea de unde alfa, ce crează o stare de relaxare. Şi chiar dacă ne aşezăm să privim numai un program anume, tentaţia este să urmărim, de fapt, mai multe. Dopamina generează un comportament pasiv, care generează patimi. Televiziunea foloseşte mijloace imagistice, publicitare, pentru crearea dependenţei.

Ieşirea din dependenţă nu este uşoară, mai ales cand trăim într-un cerc vicios: cu cât consumi mai mult, cu atât te obişnuieşti cu starea de euforie şi vrei mai mult. În lipsă, creierul suferă şi s-a dovedit prin experimente că mulţi dintre cei care au renunţat pe termen mai lung de a se mai uita la televizor au ajuns să sufere de depresie. Închinată folosului economic, dependenţa este specifică societăţii consumiste de azi, în care exista tendinţa dar şi ştiinţa de a o crea.

Renunţarea la televiziune este greu de realizat în societatea modernă, în care ştirile TV reprezintă principala sursă de subiecte despre care oamenii discută. Dar e importantă o bună cunoaştere a fenomenelor pentru a împiedica crearea unei relaţii de dependenţă faţă de acest mijloc de comunicare. Să înţelegem că televizorul nu este un mediu propice de învăţare, ba chiar inhibă capacităţile normale în loc să le dezvolte, mai ales la copii. Totodată e bine să realizăm că setea de informaţie pe care ne-o crează prin programele de ştiri repetate este una falsă. Mai mult de atât, mare parte din mesaje se transmit la nivel subliminal, mediul vizual fiind unul care are puterea de a influenţa percepţia asupra realităţii, furând libertatea de conştiinţă a privitorului TV.

Alternativele pentru a avea o viaţă echilibrată şi pentru a creşte şi nişte copii sănătoşi şi normal dezvoltaţi sunt la îndemâna oricui. Nu trebuie decât să căutăm să ne reîntoarcem la valorile şi activităţile pe care oamenii le aveau şi le îndeplineau şi altădată. Cultivarea relaţiilor personale, dezvoltarea unei vieţi bogate de familie, contactul cu natura care ne furnizează o bogăţie de informaţii, desfăşurarea unor activităţi practice pe lângă casă, de bricolaj, munca şi exerciţiile fizice precum şi credinţa şi faptele acesteia sunt lucrurile care ne aduc cu adevărat sentimentul de împlinire pentru că ne ancorează în real, într-un sens formator pozitiv.

S-ar putea să vă placă și...

Un răspuns

  1. 2 martie 2019

    […] Să îi interzici tv-ul înainte de 3 ani. Nu e uşor să îl laşi pe cel mare, de 4 ani, să se uite la tv şi pe cel mic, de 2 an, să stea departe. Sfatul meu este să nu îl laşi pe nici unul până pe la 5-6 ani şi atunci doar o oră pe zi. Tot mai mult studii dovedesc efectul nociv al tv-ului asupra dezvoltării creierului la copii. Chiar dacă nu sunt imediate, efectele nocive vor acţiona în timp. În acest sens există foarte multe cărţi scrise de biofizicianul dr. Virgiliu Gheorghe, pe care le recomand mămicilor care îşi lasă copii ore întregi în faţa unui ecran, oricare ar fi acesta (https://viatacurata.com/sunt-si-eu-prizonier-al-televizorului/) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.