Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră
Stânca înaltă ce mărginește abrupt satul argeșean Jgheaburi, al comunei Corbi ascunde una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe de pe aceste meleaguri argeșene, veritabile mărturii ale credinței noastre creștine, milenare.
(Material realizat de Ramona Bandrabur)
INFORMAȚII GENERALE
Confesiune: ortodoxă
Hramuri:
– Adormirea Maicii Domnului
– Sf. Ap. Petru și Pavel
– Sf. Vv. Neagoe Basarab
Anul sfințirii: secolul XIV
Monument istoric: Cod LMI AG-II-a-A-13710
Localizare: Jgheaburi, comuna Corbi, județul Argeș, România
GPS: 45.1654014587402°N 24.4846000671387°E
Website: http://www.corbiidepiatra.ro
Istoria acestui sfânt lăcaș de cult ascuns în stâncă se pierde în vremuri îndepărtate. Ghidul mănăstirii, tânărul monah Alexandru Albei ne spune că în acest spațiu creștinii au slujit încă din secolul al II-lea. În acea perioadă de prigoană aspră, ușa bine camuflată de pe peretele nordic ar fi asigurat intrarea în bisericuță fără a fi văzut din drum.
Săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de mai bine de 30 de metri, cu două săli și două altare o aseamănă cu bisericile rupestre capadociene.
Aflăm că prima atestare documentară datează de la la 23 iunie 1512, când monahia Magdalina, fiica și soție de boier, dar și mătușă a Voievodului Neagoe Basarab, care avea în proprietate moșia de la Corbi, a închinat mănăstirea de călugarițe pe care a înființat-o domnitorului Basarab. Cu statut de mănăstire domnească, Corbii de Piatra a funcționat ca metoc al Mănăstirii Curtea de Argeș, până în secolul XVIII, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Este prima mănăstire de maici atestată documentar la noi în țară. Dar sunt mărturii că aici au viețuit călugări anahoreți încă cu multe secole înainte, pe care localnicii i-au numit corbi, de unde se crede că vine și numele mănăstirii.
Pictura tavanului, realizată de pictori străini având în vedere înscripțiile în limba greacă care însoțesc pictura, este mai veche cu câteva decenii decât a Mănăstirii Curtea de Argeș, datând de pe la 1330. La prima privire pare atât de ștearsă de vremuri încât nu poți distinge nimic. Sub lumina și explicațiile însuflețite ale tânărului monah care ne este ghid, formele prind contur și cu ajutorul unei lanterne dar și a duhului care pare că ne ne-a cuprins în lumină, recunoaștem reprezentarea Jertfei lui Avraam, Bunavestirea, Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la Față, Botezul Domnului și alte câteva scene.
Ghidul ne istorisește cu patos despre viața care a curs de-a lungul timpului în acest lăcaș, care a fost și mănăstire, ba de maici ba de călugări, dar și biserică de mir, despre hramurile și sluijbele care acum se țin din ce în ce mai rar aici.
Astăzi biserica mănăstirii are trei hramuri, adăugându-se la începutul secolului al XIX-lea și hramul Sfinților Petru și Pavel, precum și hramul Sfântul Voievod Neagoe Basarab. Timp de sute de ani, în acestă bisericuță se slujea slujba parastasului Voievodului Neagoe Basarab la 29 iunie, după cum el ceruse să fie pomenit măcar o data în an după moartea sa.
După expunerea atât de interesantă am luat o pauză binecuvântată pentru masa de prânz în trapeza mănăstirii, amenajată într-un spațiu exterior bisericii, dăltuit în stâncă. Aflăm că și aici călcăm încă o data pe urmele voievodului. Ni se spune că în trecut, domnitorul Neagoe Basarab participând la praznicul hramului Adormirii Maicii Domnului, a folosit această trapeză ca tribunal în aer liber pentru a face judecată.
Plini de energie pornim mai departe spre Nămăiești, unde se află o altă biserică rupestră milenară. Ne însoțește la drum cu glasul său limpede monahul Alexandru de care tocmai ne-am despărțit, prin cântarea Paraclisului Sfântului Ioan Rusu, o înregistrare pe care tocmai am cumpărat-o de la pangarul mânăstirii.