Războiul nevăzut (I) – Orgoliul

Luptăm zi de zi cu inamicii pe care noi dorim să-i vedem, cei pe care în loc să-i iubim cu tot sufletul și să ne rugăm pentru ei îi împroșcăm în mințile noastre cu sentimente precum disprețul, ranchiuna, invidia, ura, răzbunarea.

Cu cei nevăzuți nici măcar nu știm că trebuie să pornim vreun război. Cine sunt aceștia? Nu vă gândiți acum la trupe antitero sau la brigăzi armate, dar din nefericire, sunt în batalioane întregi care ne pândesc la cotitura vieții. Sunt gândurile din noi în primul rând. Sunt stările noastre de pierzanie: orgoliul, lenea, delăsarea, patima, înșelăciunea propriei ființe.

Părintele Arsenie Boca în Cărarea Împărăției ne arată cu degetul care ne sunt dușmanii cei adevărați, armele nevăzute ale diavolului. Vom prezenta în cele ce urmează trufia și orgoliul, pseudo-valorile timpului contemporan precum și amăgirea cu „duhul lumii” despre care ne povestea pe îndelete și Sfântul Paisie Aghioritul.
„Nesocotit este acela care-şi pune nădejdea în oameni sau în altă făptură, oricare ar fi ea. Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos. Nu te sprijini pe tine însuţi ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu. Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri. Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să ţi se dăruiască. Nu te înălţa deloc din pricina puterii sau a frumuseţii trupului tău, pe care o uşoară neputinţă îl doboară şi îl veştejeşte. Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi. Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. Mânia şi invidia rod inima celui trufaş.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca – Cărarea Împărăției, Editura Charisma, 2006, pag 132

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wer ohne lästigen Ausweis-Upload sofort loslegen möchte, findet bei seriösen online casinos ohne verifizierung heutzutage komfortable Alternativen mit schnellen Auszahlungen.
Wie werkt de spins het snelst uit op een kleiner scherm? Casoola Mobile laadt vlot, houdt de live tafels scherp en geeft nieuwe spelers een duidelijk overzicht van dagelijkse acties binnen het Nederlandse iGaming-aanbod.
Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
Wondering which iGaming brands actually publish payout percentages in plain sight? BassWin is one operator worth a quick look before you commit your bankroll anywhere else.
Wie herken je cookie een casino dat veilig en vermakelijk is? Bekijk vergunningen en spelaanbod, want SpinoRhino SpinoRhino laat zien hoe een transparant platform hoort te werken voor nieuwe spelers.
New punters weighing wagering requirements and withdrawal speed before signing up might bookmark an Incognito casino as a discreet benchmark for the remaining catalogue.
Looking for a trustworthy place to try a few hands of blackjack on a Friday night? Most newcomers settle in faster when signup takes under a minute, and the cashier lists clear deposit limits. BetPortal casino ticks those boxes, in my experience.
When weighing mobile app performance and withdrawal times side by side, KatanaSpin stands out among newer UK-facing brands.
Looking for a fresh place to spin the reels? Many enthusiasts end up choosing AngliaBet casino because the game lobby refreshes weekly and the bonus terms stay clear, which makes the whole sign-up process feel less like guesswork.
Nopeat kotiutukset ovat aina plussaa, ja kun tarkistat pikapotti-kasino.fi löydät lisätietoa sujuvasta maksuliikenteestä sekä muista käytännön yksityiskohdista.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.
Live dealer studios have evolved rapidly, and weighing mobile compatibility side by side can lead curious users to platforms such as SpinDog Online when browsing the next big name.