Încredere și deznadejde – cei doi inamici ai mântuirii noastre
Vă spun şi acum ce vă spuneam şi la început. Amândouă acestea ne fac să ne pierdem mântuirea: încrederea, pe cel din picioare; deznădejdea, pe cel căzut. De aceea Pavel, ca să întărească pe cei din picioare, spunea: „Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă” (l Corinteni 10, 12); şi iarăşi: „Mă tem ca nu cumva, propovăduind altora, însumi să mă fac netrebnic” (l Corinteni 9, 27). Ca să ridice pe cei căzuţi şi să-i îmboldească spre mai multă râvnă, Pavel le scria corintenilor, spunându-le: „… ca nu cumva să plâng pe mulţi din acei ce au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit” (II Corinteni 12, 21). Prin aceste cuvinte a arătat că nu sunt vrednici atâta de plâns cei ce păcătuiesc cât cei care nu se pocăiesc de păcatele lor. Iar profetul le spunea acestora: „Oare cel ce cade nu se scoală sau cel ce se abate nu se întoarce?” (Ieremia 8, 4). De aceea şi David îi îndemna pe aceştia, spunând: „Astăzi, de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca în timpul răzvrătirii”(Ps.94,8- 9;Evrei 3,7-8).
Atâta vreme cât se spune „astăzi”, să nu deznădăjduim, ci să avem bune nădejdi în Stăpânul nostru, gândindu-ne la noianul bunătăţii Lui. Să scuturăm de pe noi orice cuget rău; să începem să facem fapte bune cu multă râvnă şi nădejde; să arătăm covârşitoare pocăinţă, ca, lăsând aici pe pământ toate păcatele, să putem sta cu îndrăznire înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi (să putem) dobândi împărăţia cerurilor, pe care, facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sursa: Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1998, pag 9
