Sursa foto: www.doxologia.ro

Simbolul vredniciilor noastre – Predică rostită de arhim. Benedict Ghiuș

Predică rostită în  Duminica a II-a din Postul Mare

Duminica aceasta a doua din Postul Mare cinstește, în Biserica noastră ortodoxă, o mare figură de sfânt: anume, pe Sfantul Grigorie Palama, vestit arhiepiscop al Tesalonicului, trăitor în prima jumătate a veacului al XIV-lea.

Trei mari însușiri pecetluiesc puternica lui personalitate: o minte grecească neobișnuit de ascuțită, o înaltă trăire în Dumnezeu și un suflet de luptător și de apostol.

Îl și alesese Dumnezeu în planul Lui pentru o însemnată însărcinare. O însărcinare la fel întru câtva cu aceea pe care o împlinise altădată pentru creștinătatea apuseană Fericitul Augustin; sarcina de a lămuri conștiinței creștine, o dată pentru totdeauna, ce este și ce reprezintă lucrarea dumnezeiască de taină a sfantului har în lume. Întrebarea aceasta este capitală pentru trăirea în Dumnezeu a creștinilor.

Răspunsul lui a fost, firește, răspunsul inspirat de Duhul Sfant, dar întemeiat pe adevărurile credinței, pe o largă documentare și pe propria experiență a vieții lui; și răspunsul acesta este că sfantul har, la drept vorbind, nu-i altceva decât Însuși Dumnezeul cel viu și adevărat în Persoană, lucrand cu toată energia Lui necreată de lumină și de putere sfințitoare la transformarea firii oamenilor și a lumii întregi.

Creația toată, de la acest mare univers în care respirăm și pană la intimitatea cea mai de taină și mai gingașă a fiecăruia dintre noi, este prinsă, cu alte cuvinte, puternic și covârșitor în raza aceasta de mântuire a lucrării sfântului har. Pentru Sfantul Grigorie Palama, așadar, de la trecerea Domnului Hristos prin lume, ne găsim prinși într-o mare Revoluție de taină a energiilor Duhului Sfant, atotputernică și de neînlăturat, la care suntem chemați să ne aducem bucuroși fiecare tot obolul liberei noastre conlucrări…

Este, pur și simplu, măsura aceea ascunsă de aluat de care a vorbit Domnul [Matei 13, 13; Luca 3, 21], menită să dospească în Duh toată frământătura zidirii lui Dumnezeu… Dar, dacă am vorbi mai limpede, frații mei, mai pe limba Evangheliei, tot scopul acestei uriașe lucrări a lui Dumnezeu prin sfantul har, de fapt, nu-i altceva decât întemeierea și creșterea Împărăției lui Dumnezeu în toate înțelesurile ei…

În înțelesul, mai întai, de ordine nouă de viață interioară, lăuntrică. N-a zis oare Mantuitorul că Împărăția lui Dumnezeu stă la lăuntrul vostru” [Luca 17, 21]? Dar Impărăția aceasta trebuie să crească; Hristos, Cel sădit la Botez în inima noastră, trebuie să ajungă aievea temeiul și adevăratul inspirator al vieții noastre întregi, așa încât să putem mărturisi fiecare, fără ipocrizie, ca Apostolul: „Nu mai trăiesc eu, Hristos trăiește întru mine” [Galateni 2, 20].

Însă sfântul har vrea Impărăția lui Dumnezeu și în ințelesul de nouă ordine socială pămantească. Cand ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la Domnul Iisus să-L intrebe:

„Tu ești Cel ce trebuie să vină, sau pe altul să așteptăm? [Luca 7, 20]”, Mantuitorul le dă aceste semne de auroră ale Impărăției lui Dumnezeu: „Duceți-vă și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curăță, surzii aud, morții inviază, săracilor li se binevestește Evanghelia” (Luca 7, 22). Toate acestea le făptuia intradevăr Hristos în jur [indescifrabil – n.red.]. Mai multă grijă de binele real al oamenilor, mai multă frățietate, mai multă dreptate și omenie in lumea aceasta, mai mult respect pentru valoarea sfantă a vieții fiecăruia dintre semenii noștri, iată viața nouă socială, Duhul nou pe care Hristos Domnul, sub pedeapsa gheenei veșnice, nouă, creștinilor, ne poruncește să-l aducem in legile, în înstituțiile și în realitățile cele adevărate ale comunității noastre omenești.

Dar Impărăția lui Dumnezeu pe care o vrea sfantul har cuprinde încă și mai mult decât atat. Ne gandim la fața cerească a acestei Impărății, la fața ei de dincolo de moarte, de obșteasca înviere și de înfricoșătoarea Judecată a tuturor oamenilor. Este, în fond, creația întreagă răscumpărată de Hristos, dar realizată pană la capătul destinului ei după planul lui Dumnezeu de la facerea lumii; este omul nou, cerul nou și pămantul nou din Apocalipsa [21, 1].

Iată cât de mult cuprindem cu rugăciunea noastră cand cerem in Tatăl nostru atat de simplu: „Vie Impărăția Ta”… Dar te înfiori cand vezi cât de puțin am luat noi în serios cu adevărat grozavele răspunderi pe care le-a lăsat în seama noastră, a creștînilor, tot acest program de lucrare al lui Dumnezeu în lume. Este un adevăr, fraților. Și trebuie să avem curajul să-l privim în față. Noi n-am luat încă în serios pe Hristos și Evanghelia Lui. În țara noastră, noi n-am trăitîncă un creștinism matur, cinstit și total, un creștinism in care ne-am integrat cu toate forțele majore de cugetare, de viață și de acțiune ale ființei noastre. N-am învățat încă să dăm bucăți întregi din viața noastră de dragul slujirii lui Hristos. Cărturărimea țării noastre, mai ales, a trăit mai mult un creștinism de diletanți, comod și șovăielnic.

Sub apăsarea încercărilor din aceste vremuri de răscruce pentru lume, milostivească-se Cerul să putem descoperi și noi, în sfarșit, fața cea adevărată, gravă și subjugătoare a Dumnezeului nostru celui viu. Piară toată vinovata noastră ignoranță duhovnicească, moară impietrirea din inima noastră și fiecare dintre noi să obosească cerul, cerand să fie bărbat în credință. Căci Dumnezeul nostru nu-i Dumnezeul dezertării și al izolării de lume. Nu. Dumnezeul creștinilor este Dumnezeul cel iubitor de oameni și milostiv Care S-a făcut Om pentru noi. Viața noastră toată intră, așadar, în Dumnezeu și Dumnezeu intră din plin în toată viața noastră, pentru schimbarea ei la față, și la lucrarea aceasta El ne cere, în tot momentul, să fim gata cu ravna noastră cea mai bună… Lucrul acesta este atat de adevărat, că un fel plăcut Domnului de a sluji venirea Impărăției lui Dumnezeu între oameni ni-l descoperă El pană și în Evanghelia de astăzi a tămăduirii paraliticului din Capernaum. Negreșit, o meditație duhovnicească se poate opri cu folos, este adevărat, și la alte amănunte din această Evanghelie.

Orbiți de modul ciudat de a lucra al Domnului, care vindecă pe paralitic numai după ce, mai întai, i-a iertat păcatele, ca și când altfel ar fi fost cu neputință, ca și când păcatul era pricina paraliziei, unii, de pildă, s-ar întreba: „pe ce se întemeiază socotința aceasta și, în general, de ce importanța aceasta atât de mare dată păcatului în Evanghelie și în viața creștinească?”

Dar este cu putință să fie altfel într-un univers în care temeiul de existență permanent al tuturor făpturilor este singur Dumnezeul cel Viu și adevărat în Persoană?

Păcatul este un lucru gingaș, este adevărat, ușor de făcut și mărunt la înfățișare, dar înseamnă neinchipuit de mult. În sinea lui, el este revoltă, neascultare de Tatăl, ieșire de sub protecția ordinii Lui și aruncarea, cu bună știință și fără apărare, în brațele vrăjmașe ale stihiilor dezlănțuite contra păcatului, ca un organism care se contractă ca să dea afară otrava din măruntaiele lui.

Să ne mai mirăm acum că, în lupta aceasta, atât de inegală, bietul păcătos este acela care-i întotdeauna învins sau frânt?

Ochiul dumnezeiesc al Mântuitorului nu putea să Se înșele. Până și practica medicală își dă astăzi seama că El avea dreptate. Adevărata vindecare a omului, spun cei mai buni medici din zilele noastre, începe printr-o tămăduire spirituală a lui. Vindeci trupul, vindecând, mai întâi, sufletul bolnavului.

Deosebit de întemeiat mi se pare apoi și cuvântul acesta de învinuire spus de farisei impotriva Mântuitorului: „Nimeni nu poate ierta păcatele fără numai singur Dumnezeu” [cf.

Marcu 2, 7]. Adânc și drept cuvant într-adevăr! Și, mai întai, pentru cuvântul că iertarea nu poate s-o dea decât acela față de care am greșit. Singură numai bunătatea, mărinimia, înțelegerea lui, din propriul lui indemn și nesilit de nimeni, poate să-l facă să desființeze greșala. Și, dacă numim păcat greșala noastră față de Dumnezeu, înțelegem cât de adânc adevăr rosteau fariseii cand spuneau: „Nimeni nu poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu”.

Numai Dumnezeu, într-adevăr, poate desființa cu adevărat greșalele noastre față de El. Și, fără încuviințarea Lui, nimeni altul nu-și poate însuși acest drept.

Fariseii au spus, așadar, un adevăr și Însuși Mântuitorul le dă dreptate. Dar și pentru un alt cuvânt numai Dumnezeu poate ierta cu adevărat păcatele noastre. A păcătui însemnă să distrugi, în fond, un văzduh de dragoste pe care, orice ai face, tu singur nu-l mai poți întoarce, căci dragoste cu forța nu-i cu putință. Și nu poți forța inima nimănui cu nimic. Și, dacă lucrul acesta este atât de adevărat când este vorba de noi, oamenii, cu cât mai drept cuvantul nu-i adevărat când este vorba de dragostea lui Dumnezeu cu noi? Dacă, după ce am păcătuit, Dumnezeu nu Și-ar deschide din nou inima dragostei Lui spre noi, punțile dragostei dintre noi și El ar rămane rupte pentru totdeauna. Căci cu ce putem noi să-I forțăm dragostea? Numai El poate ierta păcatele, pentru că numai în puterea Lui stă înnoirea văzduhului de dragoste. Dragostea Lui este o taină pe care numai El singur este Stăpân. Și, iată, puntea dragostei lui Dumnezeu stă mereu întinsă spre noi: cea dintâi dovadă este taina Întrupării Lui, iar cea de-a doua, Taina Spovedaniei. „Atât de mult iubește Dumnezeu lumea”… [Ioan 3, 16].

Dar făgăduisem să desprind din Evanghelia de astăzi cum dorește Domnul să slujim venirea Împărăției lui Dumnezeu între oameni. Învățămintele, de astă dată, iau însă trăsăturile adânci și simple de icoană vie ale evenimentului însuși; iată-le pe scurt: Mântuitorul în casa din Capernaum; mulțimea <în>grămădită în curte, la uși și la ferestre; cei patru purtând patul cu slăbănogul și căutând drum spre Iisus; iată-i sus, pe terasa de lut a casei, cu povara lor cu tot; dar fiindcă printr-un acoperiș desfăcut se poate face la loc spre Iisus cu orice preț; în sfârșit, cu pat cu tot, în fața lui Iisus, Care, văzând atât de marea lor sinceră credință, zise slăbănogului: „Fiule, ți se iartă păcatele, ia-ți patul tău și umblă!” [Marcu 2, 5 și 11]. Atât și nimic mai mult.

Dar, dincolo de faptul în sine, cum să nu vezi că toată întamplarea aceasta este o oglindă a celor mai vrednice frumuseți de viață omenească. A tresărit însăși inima Iubitorului de oameni când a văzut în lumea noastră atâta dragoste de om, solidaritatea aceasta inimoasă, frățească, simplă, săritoare la cei patru, voința lor de a face bine energică, bărbătească, atât de uluitor de îndrăzneață…

Toată râvna aceasta era oglinda credinței lor în El, în ajutorul, în puterea și în bunătatea Lui, dar o credință care nu vrea să știe de piedici; o credință totală, căci nădejdile acestei credințe deșteptaseră toată dragostea lor de om. S-a bucurat într-adevăr inima Domnului când a văzut la ei atata credință și atâta dragoste de om, dar minunea vindecării este mai mult decât o simplă răsplătire a acestei râvne. Să luăm bine aminte, frații mei. În bucuria inimii, pe care Mântuitorul n-o ascunde cand săvârșește minunea aceasta, citim un fel de consfințire a tuturor acestor frumuseți de vrednicie omenească și un adevărat îndemn să facem și noi așa.

Lărgiți, dar, cât doriți de mult scena întamplării din Capernaum, cuprindeți cu mintea toată țara romanească, lumea întreagă, dacă vreți, iar în locul slăbănogului puneți toate grozavele nevoi și probleme care frămantă comunitatea omenească în vremurile acestea de răscruce; întamplarea celor patru cu patul slăbănogului rămane în gandul Domnului un netăgăduit simbol: este simbolul vredniciilor care se cer de la noi ca să putem sluji, în numele Evangheliei, venirea împărăției lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor…

Să ne aducem aminte adesea, fraților, de cei patru purtători ai slăbănogului din Capernaum. Pilda lor simplă – atat de isteață și atat de inimoasă, dar cu atâta suflet de credință totală și de dragoste sinceră de om – ne va arăta intotdeauna ce avem de făcut ca să putem sluji, în toate înțelesurile și cu toată râvna, marile țeluri pe care le urmărește, cu neșovăielnică hotărare, în lume dumnezeiasca și atotcuprinzătoarea mișcare a sfântului har.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *