Profit & loss

Nu este vorba de niciun P&L financiar și nici de vreun elogiu al manifestărilor social-actuale corporatiste, ci de puterea discernământului care duce inevitabil la raportul firesc dintre pierderea și câștigul sufletesc, dintre acumularea gândurilor bune și ruina egocentrică, dintre Dumnezeu și demoni.

„Avem nevoie de multă dreaptă socoteală (discernământ), ca să știm când trebuie să stăm pe loc și în ce lucruri și până unde să ne luptăm cu prilejurile și cu mijloacele patimilor și când să ne retragem. Căci este de ales uneori mai bine fuga, din pricina slăbiciunii, ca să nu murim”.

Puterea harului este infinit mai mare decât puterea demonilor. Puterea omului crește însă sau slăbește în funcție de curăția sa sufletească, iar acest fapt determină și strategia care trebuie adoptată în lupta cu patimile. Atunci când știi că te vei certa cu cineva, mai bine evită să ai o conversație cu el. Dacă știi că nu te poți abține de la iubirea de bani, încredințează finanțele casei altei persoane apropiate, care nu suferă de această patimă. Nu lupta direct cu patimile care te pot înfrânge. Evită prilejurile lor de manifestare.

„Este propriu celor desăvârșiți să cunoască pururea care gând este al conștiinței, care al lui Dumnezeu și care al dracilor. Căci dracii nu insuflă de la început toate cele potrivnice. De aceea, întrebarea este cu adevărat întunecoasă și greu de deslușit. Prin doi ochi sensibili se luminează sufletul și, prin darul deosebirii văzute și înțelegătoare, se luminează ochii inimii”.

Discernământul ne ajută să deosebim care gânduri ne aparțin, care sunt trimise de la Dumnezeu și care vin de la demoni. În general, persoanele lipsite de discernământ le confundă cu ușurință între ele și ajung fie să creadă că gândurile demonice sunt gânduri de la Dumnezeu, fie să confunde gândurile lor cu gândurile demonice, consecințele fiind, în ambele cazuri, negative pentru sănătatea sufletească. Caută sfatul unui creștin încercat în cele duhovnicești ori de câte ori ai o îndoială cu privire la un gând care îți revine constant.

Sursa: Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, în vol.Sfintii Părinți Despre Discernământ, ediție îngrijită și adăugită de pr. Adrian Agachi, Editura Cuvântul Vieții, 2015, pp. 44-45

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wer ohne lästigen Ausweis-Upload sofort loslegen möchte, findet bei seriösen online casinos ohne verifizierung heutzutage komfortable Alternativen mit schnellen Auszahlungen.
Wie werkt de spins het snelst uit op een kleiner scherm? Casoola Mobile laadt vlot, houdt de live tafels scherp en geeft nieuwe spelers een duidelijk overzicht van dagelijkse acties binnen het Nederlandse iGaming-aanbod.
Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
Wondering which iGaming brands actually publish payout percentages in plain sight? BassWin is one operator worth a quick look before you commit your bankroll anywhere else.
Wie herken je cookie een casino dat veilig en vermakelijk is? Bekijk vergunningen en spelaanbod, want SpinoRhino SpinoRhino laat zien hoe een transparant platform hoort te werken voor nieuwe spelers.
New punters weighing wagering requirements and withdrawal speed before signing up might bookmark an Incognito casino as a discreet benchmark for the remaining catalogue.
Looking for a trustworthy place to try a few hands of blackjack on a Friday night? Most newcomers settle in faster when signup takes under a minute, and the cashier lists clear deposit limits. BetPortal casino ticks those boxes, in my experience.
When weighing mobile app performance and withdrawal times side by side, KatanaSpin stands out among newer UK-facing brands.
Looking for a fresh place to spin the reels? Many enthusiasts end up choosing AngliaBet casino because the game lobby refreshes weekly and the bonus terms stay clear, which makes the whole sign-up process feel less like guesswork.
Nopeat kotiutukset ovat aina plussaa, ja kun tarkistat pikapotti-kasino.fi löydät lisätietoa sujuvasta maksuliikenteestä sekä muista käytännön yksityiskohdista.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.
Live dealer studios have evolved rapidly, and weighing mobile compatibility side by side can lead curious users to platforms such as SpinDog Online when browsing the next big name.