Cum se manifestă familia pe fondul crizei social-religioase?

Efectele negative ale crizei spiritual – religioase asupra familiei creştine pot fi identificate uşor: familia nu mai comunică; timpul convieţuirii aproape că nu mai există; sexul se substituie iubirii şi uniunii tainice; copilul este lăsat întâmplării şi străzii, astfel că, frustrat şi cu sufletul zdrenţuit, devine pradă sau delincvent; tinerii se feresc să întemeieze un cămin dezamăgiţi fiind în faţa spectacolului pe care îl oferă desele despărţiri şi greşeli ale propriilor părinţi; nunta a devenit mai degrabă un spectacol al opulenţei decât o reculeasă bucurie a tainei sfinte ce se împlineşte; copilul învaţă de mic, cumplitul limbaj al computerului, accesând haotic situri ce-l agresează, îl înspăimântă şi-l deformează, îndepărtându-l de inocenţa în care poate asculta, în fiinţa sa, glasul plinătăţii dumnezeieşti¹.

(Material realizat de pr.prof. Mihail-Simion Săsăujan)

Fenomenul de secularizare duce la pierderea dimensiunii sacre a vieţii
Fenomenul de secularizare, ca pierdere a dimensiunii sacre a vieţii, intensifică în mod alarmant mentalitatea individualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă şi nihilistă. Cea mai profundă criză a familiei creştine este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfinţeniei sau sacramentalităţii familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu care produce comuniune şi bucurie în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist – egoist².

Propaganda viciului pornografiei atinge grav demnitatea familiei
În condiţiile crizei spirituale a societăţii, mijloacele de informare în masă şi produsele aşa-zisei culturi de masă devin uneori instrumente de corupere morală, proslăvind destrăbălarea sexuală, posibilitatea tuturor opţiunilor sexuale şi alte patimi păcătoase. Pornografia, care este o exploatare a instinctelor sexuale în scopuri comerciale, politice sau ideologice, contribuie la suprimarea principiilor morale şi spirituale, reducându-l pe om la starea unui animal călăuzit numai de instincte. Propaganda viciului este deosebit de dăunătoare pentru sufletele încă neîntărite ale copiilor şi tinerilor. Prin cărţi, filme şi alte produse video, precum şi prin mass-media şi unele programe educaţionale, adolescenţilor le este adeseori inoculată o idee extrem de umilitoare pentru demnitatea umană despre relaţiile sexuale, nelăsând loc pentru noţiuni precum castitate, fidelitate conjugală şi iubire plină de abnegaţie. Relaţiile intime dintre bărbat şi femeie sunt nu doar expuse ca un spectacol, ofensând sentimentul natural de ruşine, dar sunt prezentate ca un act de pură satisfacere trupească fără nici o legătură cu o comuniune interioară mai profundă sau cu vreo obligaţie morală. Biserica îi cheamă pe credincioşi să conlucreze cu toate forţele sănătoase moral la lupta împotriva propagării acestor ispite diabolice, care, contribuind la distrugerea familiei, subminează temeliile societăţii³.

Preocuparea pentru succese profesionale într-o societate mercantilă, poate duce la distrugerea legăturilor tradiţionale dintre părinţi şi copii, la abandonul copiilor sau al părinţilor
Diminuarea semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii în favoarea succeselor înregistrate de bărbaţi şi de femei în domeniul profesional duce la considerarea copiilor drept o povară necesară şi contribuie de asemenea la creşterea înstrăinării şi antagonismului dintre generaţii. Rolul familiei în formarea personalităţii este excepţional şi nici o altă instituţie socială n-o poate înlocui. Distrugerea legăturilor familiale afectează în mod inevitabil dezvoltarea normală a copiilor lăsând în ei pentru toată viaţa o urmă lungă şi într-o anumită măsură de neşters. Copii abandonaţi de părinţi au devenit un dezastru lamentabil al societăţii contemporane. Miile de copii abandonaţi care umplu orfelinatele, iar uneori se trezesc de-a dreptul în stradă, atestă o profundă boală a societăţii. Dând acestor copii ajutor material şi spiritual şi îngrijindu-se de implicarea lor în viaţa duhovnicească şi socială, Biserica vede în acelaşi timp una din datoriile ei cele mai importante în întărirea familiei şi sporirea în părinţi a conştiinţei chemării lor, fapt care ar exclude tragedia copiilor abandonaţi⁴.

Absenţa idealului pe termen lung şi a valorilor determină apariţia numeroaselor divorţuri.
Divorţul este condamnat de Biserică drept păcat, pentru că produce o mare suferinţă spirituală soţilor (cel puţin unuia) şi îndeosebi copiilor. Situaţia de azi, în care un număr însemnat de căsătorii se destramă îndeosebi printre tineri, produce o îngrijorare profundă. Situaţia a devenit o adevărată tragedie atât pentru persoane cât şi pentru popor. Biserica insistă asupra fidelităţii pe viaţă a soţilor şi asupra indisolubilităţii căsătoriei ortodoxe.

Confruntarea cu chestiuni care privesc bioetica
Rapida dezvoltare a tehnologiilor biomedicale care au invadat activ viaţa omului contemporan de la naştere şi până la moarte şi imposibilitatea de a da un răspuns la provocările acestor probleme în cadrele eticii medicale tradiţionale au produs o serioasă îngrijorare societăţii. Încercările oamenilor de a se pune în locul lui Dumnezeu schimbând sau „îmbunătăţind” creaţia Lui după voia lor proprie pot aduce umanităţii noi poveri şi suferinţe. Formulându-şi atitudinea faţă de problemele de bioetică, atât de larg dezbătute în lumea contemporană, în primul rând cele legate de acţiunea nemijlocită asupra omului: avortul deliberat, contracepţia, ingineria genetică, clonarea, transplantologia, prelevarea de organe, eutanasia, etc., Biserica porneşte de la ideile despre viaţă întemeiate pe Revelaţia dumnezeiască şi pentru care aceasta e un dar preţios al lui Dumnezeu.

Calea prin care poate fi depăşită criza spiritual – religioasă cu efecte negative directe asupra familiei creştine este regăsirea vieţii interioare a conştiinţei omului, regăsirea interiorităţii sale. Fiul risipitor nu a putut auzi glasul lăuntric al conştiinţei care îl îndemna să revină la tatăl părăsit, decât în momentul în care s-a întors în sine, regăsindu-şi interioritatea. În faţa orientării consumiste către obiectele exterioare şi crearea unei dependenţe faţă de acestea, trebuie oferită alternativa regăsirii sanctuarului intim al conştiinţei, prin ancorarea într-o spiritualitate creştină ortodoxă autentică. Sfinţenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternităţii şi a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, sunt daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce trebuie cultivate şi afirmate în societatea contemporană. Trebuie înţeleasă şi mai profund şi cultivată şi mai mult, legătura sfântă care există între taina familiei şi taina Bisericii, între taina copilului şi taina persoanei. Niciodată,familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural. Ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume, icoana iubirii divine veşnice, purtând în ea taina mântuirii şi a vieţii veşnice⁵.

Note bibliografice articol:

1. Ioan I. Ică jr, op.cit, p. 490, apud, F. Champion, în J. Delumeau (ed.), „Le fait religieux”, Fazard, 1993.
2. Mons. Virgil Bercea, episcop de Oradea, Familia – cămin de sfinţenie. Martiriul secolului XX, în volumul congresului internaţional “Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin“, Bucureşti, 2001, p. 67.
3. IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Familia creştină – speranţa României, în volumul congresului internaţional “Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin“, Bucureşti, 2001, p. 35.
4. Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse; Sinodul episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova 13-16 august 2000, în vol. „Gândirea socială a Bisericii. Fundamente – documente – analize – perspective”; volum coordonat de Ioan I. Ică jr şi Germano Marani, Edit. Deisis, Sibiu, 2002, p. 235.
5. IPS Daniel Ciobotea, op.cit., p. 33.