Prieteneşte
Poezie scrisă de Andrei Ciopek
Să-ţi tacă mintea când îţi vine să te lauzi
Să ai mâna legată când îţi vine să te-aplauzi
Să-ţi pui mâna pe ochi când crezi că ţi-s frumoşi
Când te mândreşti cu haina chiar tu să ţi-o descoşi
Când ai talent cu carul să ştii că e poruncă
Să înmulţeşti talantul, pe brânci să treci la muncă
Şi nu uita să-ţi aminteşti în fiecare seară
Când multe ţi-a dat Domnul multe o să-ţi ceară
Când vrei să fii războinic să lupţi numai cu tine
Iar de străbaţi ogoare să semeni numai bine
De eşti un inginer ori un ţăran pe câmpuri la cosit
Nevoie e de toţi dar tot ce faci să faci desăvârşit
În scopuri nobile să îţi gaseşti mereu acoperire
S-adaugi rugăciune şi-ntreaga ta iubire
Purtând aceste haine nu umbli peticit
Şi-n ceasul cel mai rece vei fi fericit
De strigi în gura mare ce ai facut, ce faci
De crezi că-n marea lumii eşti singurul cârmaci
De crezi că ai vreun merit că ochii tăi sunt verzi
De vezi cu ei doar luxul şi omul nu îl vezi
De iroseşti şi cel mai mic din darul ce ţi-e dat
Eşti prada înşelării pe-un drum plin de păcat
De lupţi mereu cu alţii doar să fii primul la sosire
Şi tot ce semeni naşte-n oameni doar mâhnire
De-ţi vine apăsat să calci pe seamănul mai mic
De faci lucruri măreţe care n-ajută la nimic
De uiţi a mulţumi Tatălui Ceresc
De uiţi să pui în toate gramul de „iubesc”
Atunci cu haina ta ruptă chiar din soare
Şi ceasul cel mai cald îţi va aduce întristare
