Contribuția clerului român din Transilvania la Unirea din 1 decembrie 1918

Acțiunea de unificare a Transilvaniei cu Regatul României s-a derulat pe fundalul dreptului de autodeterminare și independență națională a popoarelor din monarhia austro-ungară, dizolvată în urma înfrângerii suferite în primul război mondial.

              (Material realizat de pr. prof. Mihail – Simion Săsăujan)

În Transilvania, mișcarea națională română a fost cea mai puternică dintre toate teritoriile locuite de români și aflate sub stăpânire străină (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, București, 1997, p. 295.).

Convocarea Adunării Naționale a Națiunii Române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, pentru data de 1 decembrie 1918

La 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Național Român, a convocat, în mod oficial, Adunarea Națională a Națiunii Române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, „cetatea istorică a neamului nostru, în ziua de duminică în 18 noiembrie v. (1 decembrie st.n) a.c. la orele 10. a.m” (Foaia oficioasă, An V (1918), nr. 28, p. 79).

La Adunarea Națională de la Alba Iulia urmau să participe: episcopii români din Ungaria și Transilvania, toți protopopii celor două confesiuni românești, câte un delegat al fiecărui consistoriu și capitlu, câte doi delegați ai societăților culturale, două delegate din partea fiecărei reuniuni de femei, un reprezentant din partea fiecărei școli medii (gimnaziu, școală reală), a fiecărui institut teologic, pedagogic și școală civilă, doi delegați ai fiecărei reuniuni învățătorești, un ofițer și un soldat din partea gărzilor naționale din fiecare secțiune comitatensă, doi delegați ai fiecărei reuniuni de meseriași, delegații partidului social democrat, ca reprezentanți ai muncitorimii, doi delegați ai studenților universitari și cinci delegați ai fiecărui cerc electoral, în care locuiau români. Alături de delegații oficiali, erau chemați la Alba Iulia, cât mai mulți locuitori ai Transilvaniei ca să consfințească, prin prezența lor, deciziile ce urmau a fi luate. Consiliul Național Român anunța, de asemenea, săvârșirea Sfintei Liturghii în cele două biserici din Alba Iulia, cea ortodoxă răsăriteană și cea greco-catolică, care să preceadă deschiderea lucrărilor Adunării Naționale.

Cele două Biserici românești din Transilvania, ortodoxă și greco-catolică, dincolo de anumite suspiciuni și neînțelegeri între ele, au dat un sprijin semnificativ efortului de emancipare națională. Revistele bisericești ortodoxe (Biserica și Școala din Arad, Telegraful Român din Sibiu, Foia diecezană și Lumina din Caransebeș) și unite (Unirea și Cultura creștină din Blaj, Sionul românesc și Foaia oficioasă din Lugoj, Vestitorul din Oradea) au fost adevărate tribune de popularizare a informațiilor, apelurilor și circularelor venite din partea forurilor naționale și bisericești pentru realizarea unirii naționale a românilor.
Preoții români transilvăneni de ambele confesiuni, în frunte cu ierarhii lor, s-au aflat alături de păstoriții lor. Preoții ortodocși care au luptat pentru păstrarea „în deplină curăție românească a limbii, legii și moșiei strămoșești, care cu sufletul lor cald de însuflețire curată au uscat umezeala temnițelor de stat, porneau acum, cu crucea în fruntea oastei lor creștine, pentru a pune umărul la înfăptuirea idealului întregii suflări românești” (Lumina, An I (1918), nr. 45, p. 1).

Ierarhii români ortodocși și greco-catolici semnează actul oficial de adeziune la Mișcarea Națională

La 8/21 noiembrie 1918, ierarhii români ortodocși Ioan I. Papp al Aradului (care era și locțiitor de mitropolit) și Dr. Elie Miron Cristea al Caransebeșului și cei greco-catolici Dr. Demetriu Radu al Oradiei, Dr. Valeriu Traian Frențiu al Lugojului și Dr. Iuliu Hossu al Gherlei și-au exprimat în scris adeziunea la Consiliul Național Român (Marele Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania):
„Noi subsemnații episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române și Greco-Catolice Române avem ferma convingere că interesele de viață ale neamului românesc, ai cărui păstori sufletești suntem, pretind ca un categoric imperativ, înfăptuirea acestui drept de liberă dispunere și față de neamul nostru” (Cultura creștină, An VII (1919), nr. 1, p. 1-2).

În continuarea adeziunii lor, recunoșteau Marele Consiliu Național Român ca reprezentant și conducător politic al națiunii române din Ungaria și Transilvania, exprimându-și sprijinul pentru întruparea aspirațiilor naționale.

Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

Cele două Biserici românești din Transilvania au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegați ai consistoriilor ortodoxe și ai capitlurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al Institutelor teologice-pedagogice și câte doi reprezentanți ai studenților.

În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, s-a săvârșit Sf. Liturghie în cele două biserici ortodoxă și greco-catolică din Alba Iulia. Slujba ortodoxă a fost săvârșită de episcopul Aradului, Ioan I Papp. La sfârșitul Sf. Liturghii, episcopul Miron Cristea al Caransebeșului a citit rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoție foarte puternică în rândul celor prezenți, încât întreaga biserică a intonat apoi imnul „Deșteaptă-te române”. ”Nu era nici un ochiu uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii noastre naționale” (Biserica și Școala, An XLII (1918), nr. 47, p. 2). În biserica greco-catolică Sf. Liturghie a fost săvârșită, de asemenea, cu mare fast, de episcopul Valeriu Traian Frențiu.

Lucrările Adunării Naționale Constituante din Sala Unirii

Adunarea Națională Constituantă a celor 1228 de delegați și-a început lucrările la ora 10.00. A fost deschisă prin cuvântul rostit de Ștefan Cicio-Pop, care a salutat reprezentanții poporului român din Transilvania, Banat, Ungaria, România, Basarabia și Bucovina.

Ședința s-a încheiat cu un cuvânt festiv al episcopului ortodox Ioan I. Papp, care accentua ideea potrivit căreia, clerul și poporul sunt „una în cugete și simțiri, sunt una în dorințele și aspirațiunile naționale de la vlădică până la opincă și de la opincă până la vlădică. Participă cu același sentiment al unității și legăturii de simțire cu credincioșii la acest eveniment, care este garanția constituirii poporului român ca națiune românească liberă și unica îndreptățită a dispune de soarta sa prezentă și viitoare.” (Biserica și Școala, An XLII (1918), nr. 49, p. 1).

Cuvântările ierarhilor români pe câmpul lui Horea

La ora 14, toți delegații s-au dus pe câmpul lui Horea în fața celor 100.000 de români. Între alții au vorbit și episcopul ortodox Miron Cristea al Caransebeșului și episcopul greco-catolic Iuliu Hossu al Gherlei.

Episcopul Miron Cristea, arăta că prin politica lor reacționară și exclusivistă, maghiarii au cultivat ideea de stat național maghiar, urmărind cu orice preț maghiarizarea românilor. Deviza „Macht geth vor Recht” (puterea merge înaintea dreptății) a fost deviza prin care au dorit să rezolve problema naționalităților într-un viitor stat național maghiar. În acest context foarte dificil pentru românii din Transilvania, altarele bisericuțelor românești și vetrele familiilor au fost singurele instituții care au salvat ființa etnică a neamului caracterizată prin legea, limba și datinile strămoșești. Singura tendință firească a unui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuia să fie unitatea națională și politică, la care au aderat și românii din Basarabia și Bucovina: „Oricât de tare ar fi gardul Carpaților, care până acum ne-a despărțit de frații noștri – considera Miron Cristea – totuși, astăzi și aici, în atmosfera tradițiilor lui Mihaiu Vodă Viteazul nu pot decât să esclam împreună cu poetul Rădulescu-Niger: Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare de care timpul râde, Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or deschide” (Biserica și Școala, An XLII (1918), nr. 51, p. 2).

A urmat cuvântarea episcopului greco-catolic al Gherlei, Iuliu Hossu, care a dat citire hotărârii de unire a Marii Adunări Naționale.

„La fine, luându-să amândoi episcopii de mână, episcopul Miron imploară în fața poporului, adunat sub cerul liber, pe câmpul, unde au fost trași pe roată Horia și Cloșca, ajutorul lui Dumnezeu asupra României Mari.”(Biserica și Școala, An XLII (1918), nr. 51, p. 3) .

S-ar putea să vă placă și...

Un răspuns

  1. Lucian Ionescu spune:

    Cred că Dvs. prezentați o imagine idealizată a acestui măreț eveniment, așa cum stă bine la acest ceas aniversar. După cum se știe, realitatea Unirii, privită prin ochii clerului ortodox român din Transilvania, a fost diferită, ei nefiind foarte încântați de unirea Transilvaniei cu România. Unul din articolele care prezintă această situație: https://glasul-hd.ro/biserica-ortodoxa-din-transilvania-nu-vazut-cu-ochi-buni-marea-unire/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *