Despre mândrie și alți demoni
Omul contemporan suferă din cauza multor patimi sufletești, precum mândria, orgoliul, invidia, stima de sine. Cuviosul Siluan Athonitul ne-a lăsat însemnările sale duhovnicești, găsite în chilia sa după moarte în care dezbate fantastica aventură interioară a sufletului, măcinat adesea de ispita mândriei și a deznădejdii.
Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinței. Necredinciosului îi dau acest sfat – Să zică: Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul. Și pentru acest gând smerit, Dumnezeu il va lumina negreșit.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubește, omul nu poate să o știe, căci e cu neputință pentru mintea pământească să înțeleagă din știință ce fel de iubire are Domnul pentru oameni. Dar ca să te mântuiești trebuie să te smerești, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în rai, nu și-ar găsi acolo odihna ar fi nemulțumit și ar spune: De ce nu sunt pe primul loc? Dar sufletul smerit e plin de iubire și nu caută întâietăți, ci dorește binele pentru toți și se mulțumește cu orice. Cel stăpânit de slava deșartă sau se înspăimântă de demoni sau se aseamană lor, dar noi nu trebuie să ne înspăimântăm de demoni, ci de slava deșartă și de trufie, căci prin ele se pierde harul.
Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul – Iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu 2001, pag 87
