Mi-e lene să mă pocăiesc, nu am chef azi să fiu creștin!

Nu am chef azi″ nu este doar un vers din refrenul melodiei lui Vama Veche…Nici măcar doar un  ″lăsat pe tânjală″ asumat și adolescentin privind mersul la școală…Sau doar un pas înapoi de la treburile gospodărești atunci când o mamă ne obligă…Din păcate se regăsește și în cele mai profunde cotloane ale minților noastre urbane de copii, adolescenți, adulți, bătrâni…., persoane de sex feminin sau masculin, oameni grași sau slabi, frumoși sau urâți, pseudo-credincioși sau atei. Se află și în singurul colțișor curat al nostru, în casa lui Dumnezeu din sufletul fiecăruia. Se regăsește din nefericire și în biserica dinăuntrul nostru, acolo unde candela rugăciunii, a smereniei și a dragostei, trebuia să stea aprinsă necontenit.

                                                 (Material realizat de Cristiana Chioncel)

 

 

Nu am chef să merg la biserică. Nu am chef să citesc o rugăciune. Nu am chef să stau în strană toată liturghia, darămite în picioare. Nu am chef să postesc. Nu am chef că mă supun regulilor și canoanelor de orice fel, întrucât eu sunt EU, acela nesupus și independent.″

Cât de necugetat poate fi omul și cât de imberb poate gândi el așa, năzuind totuși la mântuirea sufletului?

Nu am chef azi a devenit arma ispitei nevăzute care s-a cuibărit călduț și lipicios ca o marmeladă de sufletul nostru cel păcătos. Vom reuși să o învingem vreodată? Doar dacă o conștientizăm ca pe cea mai nerușinată adicție. Viciul nu este viciu decât atunci când este recunoscut. Un bețiv se va vindeca atunci când își va număra singur paharele și va zice STOP JOC acestei mizerii. Un hoț de se va pocăi și va înțelege furăciunea sufletească se va curăți de mârșăvia păcatului. Un destrăbălat se va opri din căderea accelerată a inimii sale, iubind cu adevărat și nu cu minciuna unui trup putred. Un mâncău se va îndestula când va înțelege patima îmbuibării cu deșertăciune, cu boală, cu păcat. Atâta timp cât viciul este perceput de noi ca virtute – (nu de puține ori auzim vorbe cu tâlc în genul celor ce urmează Sunt șmecher că beau, că mă droghez, că mă dau în vânt după fete sau că mă las purtat de valul minciunii căci așa se poartă- se înfige precum cuțitul în rana minților noastre neghioabe până ajunge să infecteze totul în jurul său.

Am tot vorbit despre păcate mici și mari, care sunt mai grele, mai de neiertat. Ei bine, nerușinarea în raport cu Dumnezeu, cu puritatea credinței și a curăției spre care am fost născuți este, piramidal vorbind, culmea păcatului. Lenea, una dintre ademenirile cele mai perfide ale Diavolului, nu este altceva decât umbra anticipată a morții. Întrucât aminteam mai sus despre infectarea globală a organismului lăsat de Dumnezeu viu pe pământ, din lene, puturoșenie, prostie, tânjală sau lehamite trupul se îmbolnăvește, sufletul devine cangrenă, iar Biserica din pântecul minții noastre moare lent.

Asta vrem? Să fim leneși în a-l mărturisi pe Hristos?

Astăzi, când totul a căpătat formele voluptoase ale marketingului de consum, până și credința se împachetează altfel.

Mărturisirea lui Hristos trebuie însă să înceapă cu AȘA DA, AȘA NU și să nu mai fie cazată nicicând în zona gri a unor existențe vremelnice, leneșe și doar alunecătoare pe pământ. Pentru a ne mântui, este vital să avem CHEF…de Hristos și de curăția vieții ce ne-a fost dăruită. Amin!

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.