Atingerea capetelor credincioșilor cu Sfintele Daruri

O practică nefondată din timpul Vohodului Mare al Sfintei Liturghii

             Suntem surprinşi adesea de multitudinea de practici nefondate din punct de vedere liturgic, cel mai adesea de factură pietistă, fără nici un temei teologic, practici pe care le putem observa sporadic în unele manifestări ale preoţilor sau credincioşilor.

(Material realizat de pr. Lucian Farcaşiu)

Cauza apariţiei şi dezvoltării acestor practici de factură pietistă stă în primul rând în necunoaşterea conţinutului şi semnificaţiei rânduielii slujbei Bisericii, pentru că o slujbă bisericească cunoscută în conţinutul şi sensul ei profund nu lasă loc nici unui gest neconform rânduielii ei. Se pierde foarte adesea din vedere faptul că slujba bisericească, aşa cum o păstrăm noi în cărţile de cult primeşte autoritate tocmai din faptul că ea provine din primele veacuri creştine, de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi apoi faptul că prin ea, viaţa noastră este sfinţită, fiind condusă înspre îndumnezeire. În acest înţeles, slujba face actuală întreaga lucrare de mântuire împlinită de Dumnezeu în lume, pentru mântuirea omului şi a creaţiei. Înţelegând astfel cultul Bisericii, înţelegem şi faptul că el nu mai permite nici un adaos faţă de ceea ce a fost stabilit iniţial de Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Studiind rânduiala Sfintei Liturghii, aşa cum apare aceasta expusă în Liturghier, observăm că Vohodul cel Mare al ei constituie ieşirea preotului cu Cinstitele Daruri în faţa credincioşilor, pe solee, practic mutarea acestora de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, prin faţa credincioşilor, în mod solemn (a se vedea Liturghierul). Liturghierul nu face referire la nici un fel de gest sau mişcare liturgică a preotului în timpul acestui Vohod, afară de binecuvântarea credincioşilor cu Sfântul Potir în timpul rostirii ultimei pomeniri.

Cu toate acestea, la unele mănăstiri sau în practica unor preoţi se poate observa faptul că în timpul acestui Vohod cu Cinstitele Daruri sunt atinse capetele credincioşilor cu Sfântul Potir, pe care preotul îl ţine în mâna dreaptă. Dorim însă să precizăm de la început faptul că un asemenea gest nu este pomenit în rânduiala nici unei Biserici, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Considerăm că o asemenea practică nu are nici o valoare şi semnificaţie şi implicit nici un efect în viaţa credincioşilor Bisericii, cu atât mai mult cu cât în acest moment darurile de pâine şi vin de pe Sfântul Disc şi din Sfântul Potir nu sunt sfinţite, nefiind încă prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, ele fiind în acest moment doar binecuvântate. Unii teologi au încercat să asocieze acestui gest ritual al atingerii capului credincioşilor cu Sfântul Potir o anumită semnificaţie teologică, arătând că el ar semnifica participarea credinciosului la Darurile aduse spre a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Această opinie nu se justifică în nici un fel din perspectivă teologică, pentru că participarea credincioşilor la Jertfa adusă pe Sfântul Altar se arată tocmai în actul aducerii darurilor la Sfânta Biserică, pentru a fi întrebuinţate la Sfânta Liturghie ca materii pentru Sfânta Împărtăşanie, părtăşia lor la jertfa euharistică a Sfintei Liturghii neputând fi redusă la un simplu act simbolic prin atingerea capului lor. Noi considerăm că devenim părtaşi la darul de pâine şi vin adus lui Dumnezeu, atunci când îl aducem efectiv la Altar sub forma prescurii însoţite de lumânare, şi nu doar printr-un simplu gest simbolic. Credincioşii sunt părtaşi apoi la jertfa Sfintei Liturghii prin miridele care sunt scoase din aceste prescuri pe care le ducem la Sfântul Altar, miride care sunt aşezate pe Sfântul Disc, în jurul Sfântului Agneţ, care se va preface în Trupul Mântuitorului Hristos. Aceste miride, după împărtăşirea credincioşilor vor fi puse în Sfântul Potir, preotul zicând atunci când le pune: „Spală Doamne păcatele tuturor robilor Tăi celor ce s-au pomenit cu scump Sângele Tău”.

După toate aceste aprecieri de natură teologică vom aminti doar două neajunsuri care se pot întâmpla în practică, prin atingerea capului credincioşilor cu Sfântul Potir:

1. Vinul şi apa din Sfântul Potir se pot vărsa, printr-un gest neaşteptat al unui credincios, sau acoperământul potirului se poate umezi, prin înclinarea acestuia.
2. Practica aceasta distrage atenţia credincioşilor concentraţi la rugăciune în Biserică, în atmosfera duhovnicească creată de Sfânta Liturghie.

Tocmai de aceea considerăm că o astfel de practică nu este autentică, nefiind nici justificată. Prin urmare nu trebuie încurajată şi nici practicată de către sfinţiţii slujitori ai Altarului.