Nasterea Domnului
Nasterea Domnului

Hristos se naşte! Întâmpinați-L! – Predică a părintelui Daniel Benga

În fiecare an sărbătorile legate de Naşterea Domnului ne cheamă pe toţi să ne aducem aminte de faptul că în urmă cu peste 2000 de ani Dumnezeu s-a coborât pe pământ, pentru a ne urca pe noi oamenii în ceruri. De atunci încoace întreaga lume creştină priveşte către Betleem, locul unde Fiul lui Dumnezeu, care exista mai înainte de veci, a acceptat să devină om. Slujbele Bisericii rememorează şi retrăiesc acest moment unic din istoria umanităţii, chemând-i pe toţi cei ce cred în Întruparea lui Hristos să dea mărturie vie despre credinţa lor. Naşterea lui Hristos ne-a adus speranţă, bucurie, iertare şi în cele din urmă mântuire. Bucuria autentică a acestor zile se întemeiază pe faptul că Dumnezeu este cu noi, că nu suntem singuri pe acest pământ, El făcându-Se bucurie celor întristaţi, mângâiere celor împovăraţi şi ajutor celor neajutoraţi.

Nasterea Domnului

foto: theodorosart.com

Mergând în zilele sărbătorilor de Crăciun pe străzile marilor metropole ale lumii te afli într-o lume nebună care pare că a uitat de Dumnezeu. Timpul nu mai ajunge nimănui în aceste zile pentru cele ale lumii. Pregătirea pentru serbarea Naşterii Domnului se reduce la pregătirile de ospăţ lumesc, uitând că marele ospăţ al acestui praznic este cel duhovnicesc. Este o sărbătoare a sufletului, dar a fost metamorfozată de noi într-o alergare pentru cele ale trupului. Chiar spovedania prilejuită de Naşterea Domnului a devenit una din formalităţile pe care le avem de îndeplinit în aceste zile. Dar şi aici ne grăbim, deoarece nu avem timp să aşteptăm după alţii, căci ne aşteaptă marile şi nebănuit de importantele noastre treburi. În locul bucuriei că suntem în Casa Domnului aşteptând întâlnirea cu El, care ne cheamă la ospăţul împărăţiei Sale fără de sfârşit, apare frustrarea pentru pierderea timpului pierdut.

Oameni buni, haideţi să oprim timpul măcar atunci când Hristos se naşte! Societatea de tip capitalist în care trăim ne transformă pe toţi în nişte mici rotiţe ale unui mare angrenaj. Şi fie că vrem, fie că nu vrem, mergem în pas cu lumea. Aşa că nici nu mai ştim care este de fapt timpul pierdut. Înţelepciunea vieţii şi a vârstei ar trebui să ne facă să înţelegem că timpul câştigat este timpul „pierdut” pentru Dumnezeu şi pentru cei de aproape ai noştri.

„Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L!”

Ziua Naşterii Domnului se întoarce în fiecare an la noi şi suntem chemaţi să ne întoarcem şi noi către ea. Ea se întoarce la noi deoarece este veşnică şi domneşte peste toate timpurile. Prăznuirea liturgică a Bisericii face această zi prezentă ori de câte ori trecem pragul sfântului locaş spre a ne aduna să-l lăudăm pe Hristos. Prin slujba de sfinţire orice Biserică devine Casă a Domnului în care intrăm noi oamenii. Iar în Casa Domnului se trăieşte în Ziua Domnului, timpul este sfânt şi spaţiul este sacru. Pentru că nu suntem dumnezei retrăim într-un an calendaristic tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi ciclic punctual. De Crăciun venim în Casa Domnului să luăm parte la ospăţul prilejuit de faptul că S-a născut pentru noi pe pământ. Această Zi a Naşterii lui Hristos este însă veşnică, deoarece domneşte peste toate timpurile şi va putea fi prăznuită de toţi oamenii până la sfârşitul veacurilor. Nu ea se întoarce la noi în sens propriu, ci noi ne întoarcem la ea. Ne întoarcem la ea întrebându-ne ce a adus Naşterea lui Dumnezeu pe pământ pentru noi personal. A-L întâmpina pe Dumnezeu Care vine în chip de prunc pe pământ înseamnă a ieşi din egoismul nostru şi din casa noastră. Verbul a întâmpina în limba română presupune a face câţiva paşi înspre cel care vine la tine. La noi se pogoară Dumnezeu şi suntem chemaţi să facem nişte paşi spre a-L întâmpina.

Comuniunea cu Hristos se realizează însă în mod deplin în sinaxă, în cadrul cultului, în săvârşirea Sfintei Liturghii. În Faptele Apostolilor, Capitolul 6, ni se relatează cum în cadrul cultului, al rugăciunii împreună au fost rânduiţi şapte diaconi pentru a sluji la masa văduvelor. Rugăciunea şi cultul nu a fost niciodată pentru Biserică o chestiune „spiritualistă”, ci au fost legate de problemele vieţii, la care se referă întotdeauna rugăciunile Bisericii. Biserica nu nesocoteşte lucrurile materiale, ci se roagă pentru a le avea. La slujba Tainei Sfintei Cununii preotul Îl roagă pe Dumnezeu să umple casele mirilor de vin, de untdelemn şi de toate bunătăţile cele pământeşti. Nesocotirea laturii materiale a vieţii şi a nevoilor materiale ale trupului este din punct de vedere ortodox o erezie şi o negare a întrupării dumnezeieşti şi a unirii neamestecate şi nedespărţite a celor două firi, divină şi umană în Hristos. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl cere de la noi este ierarhizarea în Hristos a celor două elemente ale omului, sufletul şi trupul. Aşadar, să oprim timpul de Naşterea lui Hristos, dând valorilor spirituale valoarea pe care o au de fapt. Să ne găsim timp pentru sufletul nostru, aprinzând o lumânare la ceas de seară şi mulţumindu-I lui Dumnezeu în rugăciune pentru toate câte a făcut pentru noi, pentru toate cele ştiute şi neştiute, pentru cele arătate şi nearătate care ni s-au făcut nouă.

Gândul nostru se îndreaptă în aceste zile însă şi către cei necăjiţi şi întristaţi, unii datorită propriilor patimi şi greşeli, iar alţii datorită lumii nedrepte în care trăim. În istoria ei bimilenară Biserica a avut două altare la care a slujit neîncetat. Primul este altarul propriu-zis, de unde în fiecare duminică şi sărbătoare mulţumirea noastră a tuturor urcă prin rugăciune liturgică la Dumnezeu. Al doilea altar la care Biserica slujeşte sunt văduvele, săracii, orfanii, bolnavii şi toţi cei oropsiţi ai soartei. Sfântul Efrem Sirul ne îndeamnă în imne de o rară frumuseţe şi profunzime spirituală cum să petrecem sărbătorile de acum:

„Aceasta e noaptea împăcării; nimeni încruntat şi întunecat să nu fie în ea; în această noapte care dă pace tuturor nimeni să nu ameninţe şi să nu facă tărăboi! Aceasta este noaptea Celui Blând; nimeni să nu fie amar şi aprig în ea! În această noapte a Celui Smerit nimeni să nu fie trufaş şi mândru! În această zi a iertării nimeni să nu-şi răzbune vreo greşală! În această zi a bucuriei să nu împărţim dureri! Aceasta este ziua care a deschis rugăciunilor noastre uşa înaltului cerului. Şi noi să deschidem uşile noastre celor ce ne-au greşit şi ne roagă de iertare. În această zi în care Domnul a toate a venit la robii Săi, să se plece şi stăpânii în iubire spre robii lor! În această zi în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui!”

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.