Mănăstirea Snagov

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în 1932-1933 pe insula Snagov, în apropierea localităţii Siliştea Snagovului, au scos la lumină unelte şi vase din epoca bronzului şi a fierului (sec. VIII-V î.Hr.), o necropolă dacică (sec. I. î.Hr.), monede romane şi bizantine (sec. II-VII d.Hr.). Potrivit unor tradiţii mai vechi, fondarea Mănăstirii Snagov ar fi pusă în legătură cu domnitorul Vlad Ţepeş (n. cca 1430, domnie cu întreruperi: 1448, 1456-1462, 1476), acesta fiind menţionat în unele cronici medievale româneşti (Letopiseţului cantacuzinesc) ca fiind ctitor al bisericii cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Vovidenia, Vovidenia Precistei). Însă Vlad Ţepeş nu a fost primul întemeietor al mănăstirii de pe insula Snagovului, începuturile aşezământului monahal de la Snagov coborând mai mult în timp, ajungând până în vremea domniei lui Vladislav I (1364-1376/1377), fapt confirmat de cercetările arheologice efectuate pe insulă. Mănăstirea Snagov se numără printre primele ctitorii voievodale munteneşti.

De asemenea, numele mănăstirii este legat şi de cel al voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), între ctitoriile sale numărându-se și Mănăstirea Snagov, aceasta fiind menţionată în hrisoavele vremii drept „mânăstirea domniei mele de la Snagov”. Prima atestare documentară a mănăstirii datează de la 1408.

Cu toate acestea, Mircea cel Bătrân nu este primul ctitor al vetrei monahale de la Snagov, ci poate fi considerat mai degrabă un înnoitor al unei aşezări monahale mai vechi, din timpul său dăinuind până astăzi monumentalul turn clopotniţă. Este posibil ca în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân să se fi refăcut şi vechea biserică a mănăstirii. Un secol mai târziu, în anul 1453, avea să se construiască pe Ostrovul Snagovului, de către Vladislav al II-lea (1447-1456), un paraclis cu hramul Buna Vestire, care, potrivit tradiției, s-ar fi scufundat în jurul anului 1600. O inscripţie însemnată pe uşile acestui paraclis, păstrate în prezent la Muzeul Naţional de Artă al României, menţionează anul zidirii şi numele ctitorului: „S-a zidit această biserică în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Vladislav Voievod şi domn a toată Ţara Ungrovlahiei, în anul 6961 <1 septembrie 1452-31 august 1453>”. Alte informaţii legate de istoria paraclisului sunt puţine, însă se ştie faptul că acesta se afla în partea dreaptă a bisericii mari a mănăstirii. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, pe la 1588, prin grija mitropolitului Serafim al Ţării Româneşti (1576- 1586, †cca 1590) se va reface din temelii paraclisul odată cu „case de locuinţe şi mici chilii”. Acest nou ctitor este înmormântat în pronaosul bisericii mari a mănăstirii. Ultima menţiune consemnată legată de existenţa paraclisului de la Snagov cu hramul Buna Vestire datează din 1815, acesta nemaifiind amintit în catagrafiile sau inventarele care au fost întocmite după această dată.

Între anii 1456-1462, din ordinul domnitorului Vlad Ţepeş, se construieşte un zid de apărare, un pod de lemn, o închisoare pentru trădători şi tâlhari, dar şi un tunel de refugiu pe sub apă, ale cărui ruine se află scufundate în apele lacului Snagov.

Conform unei tradiţii populare, insuficient argumentată de dovezi istorice, se face o asociere între momentul morţii lui Vlad Ţepeş, locul înmormântării sale şi Mănăstirea Snagov, în prezent aflându-se aşezată în faţa uşilor împărăteşti (în fața altarului) o lespede de piatră care se presupune că ar fi acoperit rămăşiţele pământeşti ale domnitorului.

Actuala biserică a fost construită de domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521 – trecut în rândul sfinţilor în anul 2008), pe temeliile unei biserici mai vechi, de plan treflat athonit, cu altarul semicircular. Biserica, având o lungime de 23 m şi o lăţime de 10 m, a păstrat vechiul plan, fiind compusă dintr-un pridvor (iniţial deschis) susţinut de stâlpi masivi de cărămidă, pronaosul, în actuala formă, a fost închis în timpul domnitorului Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559), deasupra acestuia ridicându-se o turlă, mai scundă decât turla centrală, naos trinavat, cu o turlă peste cupola principală, cele patru coloane de cărămidă care susţin turla centrală descriind în spaţiu o cruce greacă, şi absida altarului, flancat de două absidiole (diaconicon, proscomidiar) supraînălţate de două turle mai mici.

Faptul că Neagoe Basarab este ctitorul actualei biserici a mănăstirii a putut fi stabilit fără echivoc în anul 1931, în urma unor intervenţii de restaurare a picturii murale, când a fost descoperită vechea pisanie în limba slavonă zugrăvită în naos, deasupra zidului ce desparte naosul de pronaos, această inscripţie fiind acoperită de o altă pisanie care data de la 1815: „În numele Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi săvârşirea Sfântului Duh. Amin. Iată eu, robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Româneşti, şi cu din inimă fraţii lui: Io Radu Voievod şi Io Mircea Voievod văzurăm această sfântă şi dumnezeiască biserică precum este… din temelii zidită de domnul răposatul Io Basarab Voievod…[Mitropolitului]Anania, însă din îndemnare dumnezeiască dorirăm şi binevoirăm de zugrăvirăm… spre veşnică pomenire pentru sufletul tatălui nostru, marele Mircea voievod, veşnica lui pomenire. În anul 7072 (1563), luna lui septembrie 14, Ivan Postelnic”. Din cuprinsul

pisaniei, aflăm că lucrările la biserica mare a mănăstirii au fost continuate de succesorii la tronul Ţării Româneşti, valoroasa pictură care împodobeşte biserica fiind realizată în 1563, în timpul domniei lui Petru cel Tânăr (sep.1559-iun. 1568). Lucrările importante asupra bisericii au fost executate încă din timpul domniei lui Mircea Ciobanul (ian. 1545-nov. 1552, mai 1553-mart. 1554, ian. 1558-21 sept. 1559), tatăl lui Petru cel Tânăr, când s-a zidit pridvorul deschis, lărgindu-se astfel pronaosul. Mărturie pentru acestea dau cele două tablouri votive, unul aflat pe peretele de sud al pronaosului şi cel de-al doilea de pe peretele vestic al naosului. În cele două reprezentări sunt zugrăviţi Neagoe Basarab şi Mircea Ciobanul alături de familiile lor, cei doi domnitori ţinând în mâni, ca ofrandă, biserica Snagovului. Numeroasele acte de danie şi înzestrări cu întinse proprietăţi date de domnitorii Ţării Româneşti Mănăstirii Snagov ne arată grija pe care au avut-o domnitorii noştri faţă de această veche vatră monahală românească, dar consemnează şi vremurile grele prin care au trecut mănăstirile din Ţara Românească.

Cu timpul, mănăstirea a servit şi ca loc de detenţie pentru diferiţi adversari politici, istoria consemnând episoade  sângeroase de reprimare a unor încercări de uzurpare a puterii, pedepsite fără echivoc prin execuţii şi asasinate politice.

În decursul secolului al XX-lea, biserica Mănăstirii Snagov a fost restaurată în mai multe etape: în 1904, 1931-1937, 1941-1943 (în urma avariilor produse de cutremurul din 1940), 1966-1967; lucrări mai noi au fost executate în urma celor două cutremure puternice din 1977 și 1986. Din anul 1992 au fost demarate ample lucrări de consolidare a bisericii,precum şi de restaurare a valorosului ansamblu pictural. Lucrările de restaurare a picturilor murale au fost finalizate în anul 2011, biserica mănăstirii fiind resfințită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 26 septembrie 2012.

 Centrul tipografic

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Mănăstirea Snagov se va afirma ca un puternic centru tipografic, acest lucru datorându-se eforturilor unui vrednic stareț al mănăstirii, ieromonahul Antim, georgian de origine, bun cunoscător al artei tipografice, viitorul episcop de Râmnic ales în 1705 şi mitropolit al Ţării Româneşti între 1708- 1716, declarat sfânt de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Aici, la Snagov, Antim Ivireanul va organiza, între anii 1696-1701, o tipografie cu literă românească, grecească şi arabă, care va avea un rol extrem de important, mai ales prin titlurile pe care le-a dat, unele în premieră: Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena, Evangheliar românesc (textul Sfintei Evanghelii tradus din slavonă în română), Liturghier greco-arab (prima carte tipărită în literă arabă din lume, 1701).

După strămutarea lui Antim Ivireanul la Râmnic, apoi la Bucureşti, activitatea tipografiei de la Snagov încetează. În anii petrecuți la Snagov, Antim Ivireanul va tipări 15 titluri de cărți isericești.

Artă

Biserica mare a Mănăstirii Snagov deține cel mai vechi şi valoros ansamblu pictural din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor și cel mai mare ansamblu mural medieval care se păstrează într-o biserică din țara noastră (Vasile Drăguț).

Conform pisaniei, acesta datează de la 1563, fiind realizat în timpul domniei lui Petru cel Tânăr (1559-1568). Deși, în decursul timpului, biserica a trecut prin mai multe restaurări şi refaceri, pictura originală, de secol al XVI-lea, se păstrează în proporţii considerabile, acest lucru datorându-se şi etapelor de restaurare mai noi, care au permis extragerea fragmentelor de frescă de secol al XIX-lea şi conservarea stratului pictural original. Pictura de secol al XIX-lea, realizată în 1815, menţine programul iconografic al picturii originale, fiind executată „pe formă”, „culoare pe culoare”, fiind întâlnită îndeosebi în zona altarului şi parţial în naos, zonele cu pictură distinctă fiind delimitate în urma intervenţiilor de conservare-restaurare. Pronaosul este împodobit cu pictura originală în cea mai mare parte şi impresionează prin ampla desfăşurare iconografică a Sinaxarului (prezentarea în imagini a sfinţilor şi a sărbătorilor din cadrul anului bisericesc), dar şi a Imnului Acatist (vezi detalii foto). Tot aici, sunt de remarcat reprezentarea Sinoadelor Ecumenice, ca semn al adeziunii la dreapta credinţă formulate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Reluarea tabloului votiv în naos, pe latura de sud, de data aceasta sub forma unui tablou dinastic, constituie o noutate, făcânduse distincţia între tabloul votiv traditional şi cel de tip dinastic. Totuşi, tema centrală care domină iconografia pronaosului este cea a Întrupării Mânt u i t o r u l u i , pusă în legătură cu reprezentări le numeroase ale Maicii Domnului. Există însă şi suprafeţe în care decorul pictural s-a pierdut complet, în special în turlele principale de pe naos şi pronaos.

Studiile realizate asupra acestui ansamblu pictural relevă faptul că este o pictură de factură post-bizantină, cu influenţe sârbeşti, având şi particularităţi locale, pictorul reuşind să realizeze siluete elegante, suple, cu mişcări degajate, fizionomii blânde, delicate, o pictură caracterizată prin echilibru. De asemenea, unii comentatori evocă asemănări cu stilul pictural realizat în aceeaşi epocă în Moldova, ţinând seama de schimburile culturale care aveau loc între Ţările Române, dar şi între acestea şi ţările vecine, fenomen favorizat mai ales de legăturile familiale care se stabileau între diferitele familii domnitoare din Balcani.

Tabloul votiv prezent în naos şi reluat în pronaos, dar şi pisania oferă informaţii importante cu privire la ctitorii bisericii Snagov: Neagoe Basarab (1512-1521) construieşte biserica, Petru cel Tânăr (1559-1568) o pictează şi o închină împreună cu fraţii săi, Radu şi Mircea, pentru sufletul răposatului lor tată, Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559). În tabloul votiv apare şi Doamna Chiajna, soţia lui Mircea Ciobanul şi mama lui Petru cel Tânăr, fiica lui Petru Rareş al Moldovei şi nepoată a lui Ştefan cel Mare, cea care a jucat un rol important în execuţia lucrărilor de pictură a bisericii, ştiute fiind contribuţia şi influenţa majoră pe care le-a exercitat în timpul domniei fiului ei, Petru cel Tânăr.

Sursa: Ghidul Mănăstirea Snagov, Editura Cuvântul Vieții, 2015, redactor coordonator Arhidiacon Aurel Vlaicu, pp.4-20

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *