Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei

În ziua de 2 ianuarie facem pomenirea Sfântului Ierarh Silvestru, episcopul Romei.

Acesta s-a născut în Roma cea veche (Roma cea nouă devenise Constantinopolul zidit de Sfântul Împărat Constantin cel Mare) și era ca o făclie luminoasă pusă în sfeșnic, păstorind turma lui Hristos ca un alt apostol, dar și povățuind-o cu cuvântul și cu lucrul la pășunea cea mântuitoare.

Tot el a dat romanilor numiri pentru zilele săptămânilor, pe cea dintâi, duminica (pe care o numeau cetățenii Romei drept ziua soarelui), numind-o ziua Domnului, pentru că în acea zi Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți. De asemenea, a așezat ca, numai într-o sâmbătă să postească creștinii, în Sâmbăta cea Mare, când Mântuitorul S-a pogorât la iad.

Sfântul Silvestru l-a botezat pe împăratul Constantin cel Mare, vindecându-l prin harul dumnezeiesc, atât de lepra trupească, cât și de cea sufletească.

După multe osteneli și purtând de grijă de turma lui Hristos mai mult de 23 de ani ca episcop,  a trecut la Domnul, iar acum în viața cea nesfârșită preamărește pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeu Căruia și de la noi să-i fie slava în veci. Amin.

Tot în acestă zi facem pomenirea Cuviosului Serafim de Sarov

Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a născut la 19 iulie 1759 pe pământul Rusiei din părinți cucernici în orașul Kursk. Încă din copilărie, Maica Domnului i s-a arătat vindecându-l în chip miraculos. A intrat la 17 ani în viața monahală în mănăstirea Sarov, nevoindu-se cu multă râvnă, chiar s-a îmbolnăvit foarte grav, dar după o nouă arătare a Maicii Domnului s-a însănătoșit.

După 8 ani ca frate de mănăstire a fost tuns monah primind numele Serafim ( care înseamnă,, înfocat” sau              ,, arzător”) sporind mai mult în dragostea pentru Dumnezeu,  de la care a primit nenumărate harisme ( daruri ) duhovnicești.

Diavolul fiind invidios pe Serafim a trimis o dată 3 tâlhari care l-au bătut lăsându-l aproape mort. După 5 luni de suferință a fost vindecat din nou, în chip minunat printr-o nouă apariție a Maicii Domnului.

Celor ce veneau la chilia lui le spunea : ,, Bucuria mea, Hristos a înviat!”

Ucenicul lui Serafim, marele proprietar Motovilov care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu a primit prin mijlocirea sfântului către Domnul a se împărtăși și a vedea cu ochii trupești pogorârea Sfântului Duh.

La 1 ianuarie 1833 după ce s-a împărtășit și s-a închinat la toate icoanele din biserică, i-a binecuvântat pe frații lui întru Hristos spunându-le : ,, Lucrați pentru mântuirea voastră, vegheați!Cununile vă sunt pregătite.” Astfel, în noaptea spre 2 ianuarie a anului 1833, blândul Serafim și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru

S-ar putea să vă placă și...

Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.