Femeia îmbrăcată în soare – predică rostită de pr. arhim. Benedict Ghiuș

Predică rostită la Adormirea Maicii Domnului

E Adormirea Maicii Domnului,

adică moartea ei, astăzi și totuși, în sufletul nostru, nu găsim deloc sentimente de tristețe și de doliu. Ceea ce domină astăzi este, dimpotrivă, sentimentul că parcă am lua parte la momentul cel mai plin de bucurie, cel mai înalt și cel mai strălucit din toată viața Maicii Domnului pe pământ.

Din capul locului, țin să spun că simțirea aceasta nu ne înșală. Realitatea este că astăzi serbăm nu numai moartea Maicii Domnului, ci, totodată, și ziua când, cu puterea lui Dumnezeu, trupul ei a fost înviat din morți și mutat la cer întru slavă, ca și trupul Mântuitorului. Acesta-i cuprinsul întreg al sărbătorii noastre de astăzi – Adormirea Maicii Domnului. Citez, ca dovadă, o cântare din slujba de azi: „Pe Născătoarea de Dumnezeu mormântul și moartea nu au ținut-o – cantă Biserica –, fiindcă a mutat-o la viață Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc” [Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului].

E drept, faptul Adormirii Maicii Domnului nu se găsește amintit in Sfintele Scripturi, dar Biserica Ortodoxă îl ține ca pe un mărgăritar de preț în Tradiția ei cea mai scumpă incă din vremea Apostolilor.

Cu drept cuvânt, așadar, a spus cineva odată că noi creștinii sărbătorim, de fapt, în fiecare an, de două ori – Paștele: la momentul cel mai inalt din anotimpul primăverii, sărbătorim Învierea Domnului Iisus, Paștele Mantuitorului; iar în momentul cel mai frumos al verii, la 15 august, sărbătorim cealaltă Înviere: Paștele Maicii Domnului. Bucuria duhovnicească a acestei zile se explică, așadar: este Paștele Maicii Domnului astăzi.

Există un fapt care domină toată viața Maicii Domnului de la un cap la altul. Vreau să spun că, în cele câteva mari momente din viața ei, o întâlnim pe Maica Domnului cu o clară înțelegere, surprinzător de conștientă, că Ea se află pe lume într-o vastă slujire care o depășește de toate părțile. Ea se simte solidară cu toți oamenii, ea se știe intrată în slujirea planului lui Dumnezeu. Orizontul minții ei este neinchipuit de întins. Scurt vorbind, descoperim pe Maica Domnului ca pe o mare prezență spirituală a omenirii, ca pe o mare conștiință profetică.

În cinstea sărbătoririi de azi și pentru împlinirea bucuriei noastre, vă propun să ne oprim o clipă la câteva dintre aceste momente în care Maica Domnului se simte și se știe conștient solidară cu noi.

Primul dintre aceste momente privilegiate este, fără îndoială, momentul Bunei Vestiri. Sfântul Evanghelist Luca, descriind evenimentul, ne arată că un dialog covârșitor se înfiripă chiar între Maica Domnului și trimisul Dumnezeului celui Viu care stă în fața ei ca un fulger încremenit.

Nimeni nu va ști niciodată ce întorsătură ar fi luat tot planul pentru mântuirea lumii, dacă, în acest ceas unic, Maica Domnului n-ar fi dat sublimul ei consimțământ binecunoscut:

Iată sluga Domnului, facă-se mie după cuvântul tău” [Luca 1, 38].

Totuși, pentru privitorul la adânc al evenimentului, ceea ce este absolut clar este că, în acest moment capital, Dumnezeu tratează cu Maica Domnului ca și cu un reprezentant al tuturor oamenilor, ca și cu un sol al lumii întregi, dar un sol cu desăvârșire liber. Libertatea – a spus cineva – este respectul lui Dumnezeu față de om. Or tocmai aceasta se și întâmplă: Dumnezeu, vrând să Se facă om, în momentul intrării Lui in lumea oamenilor, iată-L că cere, într-adevăr, consimțământul liber al omenirii, și solul întregii omeniri, cu depline puteri, în acea clipă, în fața lui Dumnezeu, este umila Fecioară Maria…

Ceea ce spun nu-i o imaginație.

Există în cântarea Maicii Domnului un cuvânt hotărâtor. Abia înmugurise Dumnezeu în pântecele ei, că ea cantă într-adevăr: „Iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (v. 48). Cuvântul acesta subțire nu arată el pană la evidență că, încă de atunci, Maica Domnului simțea, era conștientă că, prin consimțământul ei liber de a fi Mamă a lui Dumnezeu-Mântuitorul, ea aduce un serviciu tuturor neamurilor pământului? Ei bine, așa a primit ea această slujire.

Cum să nu vibrăm de emoție în fața acestei discrete, uriașe, neînchipuite măreții a Maicii Domnului, ambasadorul nostru al tuturor, mântuirea tuturor oamenilor!…

Un alt ceas din viața Maicii Domnului când iarăși o descoperim alături de noi toți, unită în gând, in simțiri și în speranțe cu toți oamenii este, fără îndoială, ceasul din noaptea Crăciunului. Este Maica Domnului născând pe Dumnezeu ascuns în făptură de prunc omenesc* la Betleem. Este Maica Domnului alăptând și crescând, ca orice mamă adevărată, pe Omul-Dumnezeu** Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. E momentul cel mai înalt din toată viața ei pământească.

Ne-am aștepta ca, și de data aceasta, să auzim din nou izbucnind cântarea ei de totală dăruire, ca și după Bunavestire, dar la Crăciun glasul Maicii Domnului nu se mai aude. Uimită de tot ce se întâmplă, toată cântarea ei de astă dată se petrece înlăuntru, în secretele cele mai ascunse ale inimii: „Iar Maria păstra toate cuvintele și se gândea la ele în inima Sa” (Luca 2, 19).

Când simți însă din cântarea Maicii Domnului la câtă profetică înălțime de înțelegere spirituală își vede ea cuprinsă viața și rostul ei în lume, poți să-ți dai seama în ce dispoziție a întâmpinat Maica Domnului slujirea ei de Mamă.

Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mama n-a fost mai clar conștientă că slujește lumea întreagă și planul lui Dumnezeu, împlinindu-și smeritele ei datorii de mamă.

Ca o înaltă slujire, cu gândul clar la planul lui Dumnezeu și la folosul nostru al oamenilor, așa a primit Maica Domnului slujirea ei de a fi Mama celui mai mare Trimis al lui Dumnezeu pe pământ, Mama lui Mesia, mamă Omului-Dumnezeu*, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Dar până și icoanele Maicii Domnului cu Pruncul în brațe subliniază, în felul lor, serviciul uriaș pe care Maica Domnului l-a făcut lumii. Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată Dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrajilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu și oameni: iată darul Maicii Domnului. Când ești creștin și când înțelegi cât de cât aceste lucruri, este cu neputință să nu simți, străbătându-ți toată ființa, un fior de nesfârșită stimă și recunoștință față de persoana Maicii Domnului atât de unică, atât de lucidă, atât de mare în darnica ei slujire.

De Tine într-adevăr cât ne uimim, Preacurată, Fiindcă numai intru Tine, ca niciodată, Inima omului și inima Domnului Au bătut și bat laolaltă Și numai prin Tine, ca niciodată, Avem Mântuitor pe Dumnezeu și omul unit laolaltă”.

Încununarea vieții Maicii Domnului, deplinătatea slujirii ei față de oameni, definitivă și permanenta ei contopire cu noi, o descoperim însă pe de-a întregul de-abia în momentul pe care-l prăznuim astăzi, la Adormirea Maicii Domnului.

Ca să ne înțelegem, dați-mi voie să stărui puțin. Am spus de la început că faptul Adormirii Maicii Domnului nu se găsește amintit în Sfintele Scripturi și vă amintiți că evenimentul Adormirii s-a păstrat numai prin Tradiție, ca un secret scump de familie al tuturor creștinilor; trebuie să adaug că Adormirea Maicii Domnului a devenit o sărbătoare cunoscută și prăznuită în toată creștinătatea, atât în Apus, cât și în Răsărit, abia începând din veacul al VI-lea, pe la anul 550, în cele dintâi timpuri ea fiind sărbătorită numai la Ierusalim.

În sfârșit, tot la Început, am amintit și cele două momente pe care, după Tradiție, le cuprinde sărbătoarea de astăzi: pe de o parte, moartea și îngroparea Maicii Domnului, iar, pe de altă parte, învierea și mutarea ei cu trupul la cer. Or faptul acesta pune o întrebare. Nedumerit, cineva ar putea întreba într-adevăr: „Negreșit, – ar zice el – noi, ortodocșii, așa credem, că trupurile tuturor oamenilor morți vor învia și se vor schimba ca și trupul lui Hristos, în așa fel încât să nu mai poată muri niciodată, dar aceasta se va petrece abia la sfârșitul lumii, la a Doua Venire a Mântuitorului și cu puterea arătării Lui în slavă; de ce oare cu Maica Domnului lucrurile nu se petrec tot așa? De ce Dumnezeu a înviat și a preamărit pe Maica Domnului îndată după moartea ei?”. La această întrebare Sfinții Părinți răspund așa: o taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului între Hristos și Sfânta Lui Maică.

Amintiți-vă numai tot darul, toată slujirea Maicii Domnului la planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu și, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă Om și să poată muri și învia, din marea Lui dragoste, pentru ispășirea și transformarea noastră și a lumii întregi. Ei bine, slujirea și darul acesta n-au fost uitate. Dar Mântuitorul Hristos a hotărât un ceas al Lui pentru a răsplăti toată slujirea Maicii Sale la lucrul mântuirii oamenilor. În modul cel mai direct cu putință, la scurt timp după Adormirea Maicii Domnului, în calitatea Lui de Domn și Dumnezeu al vieții și al Învierii, pentru toate aceste servicii, Hristos face într-adevăr Maicii Sale, ca răsplătire, cel mai mare dar de mântuire pe care l-a cucerit El pentru oameni ca Dumnezeu și Fiu al Pururea-Fecioarei.

Nu se cuvenea și nu era drept să fie răsplătită, înainte de toți oamenii și fără seamăn, slujitoarea unor cuceriri atât de fără seamăn? Și care sunt aceste cuceriri?

Sfinții Părinți ne răspund răspicat: „Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l facă Dumnezeu”.

Îndumnezeirea omului, iată deci marea cucerire pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului… „Omul, prin har, intră în ceea ce Dumnezeu este prin ființa Lui”, cum zice Sfântul Maxim [Mărturisitorul]. Ce uriașă deschidere de perspectivă pentru oameni! Învierea din morți și mutarea trupului înviat al Maicii Domnului la cer, de astăzi, ascund, așadar, o taină: pătrunderea Maicii Domnului, cu toată ființa ei, în toată plinătatea harului îndumnezeirii, iată în realitate darul pe care Hristos il face Mamei Sale îndată după moartea ei, ca răsplătire pentru marea ei slujire, fără seamăn, la mântuirea lumii. În tot adevărul, Maica Domnului a devenit, așadar, astăzi, „femeia îmbrăcată în soare, în soarele Dumnezeirii”, semnul din cer despre care este vorba în Apocalipsa; astăzi Maica Domnului a devenit „Rugul Aprins al Noului Testament”, rug care arde în flacăra de har a Viului Dumnezeu și nu se mistuiește niciodată; astăzi, Maica Domnului a devenit „Împărăteasa care stă de-a dreapta Împăratului, în haină aurită îmbrăcată și prea înfrumusețată” [Psalmi 44, 11]. Acesta este Paștele Maicii Domnului pe care-l serbăm astăzi.

Scurt vorbind, în ziua Adormirii ei, cu Maica Domnului s-a împlinit, de fapt, ceea ce stă scris că se va împlini cu toți drepții după Judecata de Apoi: „Dumnezeu va fi totul în toți” [cf. Efeseni 4, 6].

Dumnezeu este, cu adevărat, totul în toată ființa Maicii Domnului, fără ca ființa ei să se mistuiască.

Ea vede cu ochii lui Dumnezeu, Ea iubește cu inima lui Dumnezeu, Ea ajută cu puterea lui Dumnezeu. Căci, pană și viața ei în Dumnezeu, Maica Domnului și-o petrece făcând bine oamenilor pe pământ, ca să ajungem și noi la îndumnezeire împreună cu Ea. Dar, încă o dată, toate acestea sunt acoperite de taină. Mai mult ca niciodată, toată slujirea ei față de lume se așază acum la umbra singurului cuvânt de îndrumare ieșit din gura Maicii Domnului, a singurului cuvânt păstrat în Scriptură și adresat de ea oamenilor: „Faceți tot ce vă va spune El să faceți” (Ioan 2, 5).

Este cuvântul nemuritor pe care Ea l-a spus slujitorilor la nunta din Cana Galileii, în momentul când știa că Mântuitorul Hristos avea să intervină în viața oamenilor. E cuvântul ei profetic esențial. E marele, e unicul ei cuvânt către oameni. Să nu uităm: cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: „Oameni buni, faceți tot ce v-a spus El să faceți!”. E ca și cum ar zice: „Fiți aproape de Dumnezeu, fiți aproape unii de alții, aici e toată Evanghelia! Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există!”.

Cu ce cuvânt, așadar, să mulțumim noi acum Maicii Domnului pentru toată această contopire a ei cu noi, pentru toată această necurmată slujire profetică a ei față de noi, față de oameni, față de lume? N-avem decât un singur cuvânt: „Bucură-te, cea plină de dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi” [Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Condacul 1]. Amin!

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *