Dylan Pahman – Aventurile unui american în România

Dylan Pahman este american. Legătura lui cu România este ortodoxia, credinţă în care îşi trăieşte viaţa. Editor şi cercetător la ACTON – Insitutul pentru Studiul Religiei şi Libertăţii din Statele Unite ale Americii, precum şi asistent editor la jurnalul academic bianual „Markets & Morality” al institutului ACTON, Dylan ne-a vizitat de curând şi am fost curioasă să aflu cum se oglindeşte România în ochii unui tânăr american ortodox.
(Interviu realizat de

Ramona Bandrabur)

Din câte ştiu nu vii pentru prima dată în România. Ce te cheamă în ţara noastră?

M-am simţit foarte bine în România. Acum am stat 11 zile. Scopul călătoriei mele a fost să particip la o conferinţă de la Alba Iulia, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă, la Universitatea 1 Decembrie 1918. Cu această ocazie câţiva prieteni mi-au organizat o călătorie prin care am putut cunoaşte mai multe lucruri despre istoria şi credinţa ortodoxă a poporului român.

Ai început cu descoperirea Bucureştiului, dar am aflat din alte surse că natura ţi-a oferit o mare surpriză. Povesteşte-ne!

Am ajuns în Bucureşti la începutul lui mai şi am stat aici numai două zile. Am vizitat Muzeul Ţăranului Român şi mai multe biserici şi mănăstiri din zona centrală a oraşului, unele dintre ele adevărate bijuterii. De asemenea am vizitat Curtea Veche şi Biserica Sfântul Antonie cel Mare, despre care mi s-a spus că este cea mai veche construcţie din Bucureşti, construită pe timpul Imperiului Otoman. Ne-a prins seara plimbându-ne prin oraş şi s-a pornit o ploaie cu grindină pe care n-o s-o uit uşor. După ce ne-am aşezat la masă într-un restaurant care fusese în vechime unul dintre cele mai mari hanuri ale Bucureştiului, şi am comandat câte o pizza, tocmai ce am observat ca străzile erau complet inundate. Cei care m-au însoţit spuneau că ei n-au văzut aşa ceva niciodată. După cină, când ploaia s-a mai potolit, am observat că toata grindina adunată făcea ca strada să arate de parcă ar fi nins – şi asta în luna lui mai. Aşa ceva chiar nu am mai trăit niciodată!

Am lăsat în urmă Bucureştiul cu străzile încă pline de gheaţă şi am plecat către Alba Iulia. În drum am vizitat închisoarea din Piteşti – locul unde în anii groazei, între 1949-1951, s-a desfăşurat Fenomenul Piteşti – o acţiune de dezumanizare prin tortură fizică şi psihică a deţinuţilor politici din închisorile comuniste, fără precedent. Am văzut capela închisorii, care pot sa spun că m-a impresionat foarte mult. O imagine pefectă de înviere şi izbăvire! Să aibă loc o astfel de tragedie şi să ne dăm seama că prin suferinţa celor care au fost torturaţi acolo, Dumnezeu a făcut acest loc sfânt. Este chiar ceea ce primii creştini obişnuiau să facă, atunci când erau martirizaţi, iar pentru mine a fost o surpriză, o minune să aflu că în secolul XX s-a petrecut acest fapte. Am să ţin minte totdeauna!

Plecând din Piteşti, drumul către Alba Iulia este presărat de mănăstiri şi locuri cu peisaje pitoreşti. Ce anume ai vizitat?

Ne-am oprit la mai multe mănăstiri, dintre care şi Mănăstirea Hurezi, o frumoasă ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu şi la Curtea de Argeş, din 1494, unde am aflat că au fost îngropaţi mulţi regi români.

Ai primit pe viu câteva lecţii importante din istoria României care se împleteşte cu trăirea ortodoxiei! Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeş a fost un domnitor creştin ale epocii medievale, care a sprijinit numeroase biserici româneşti şi chiar şi din Sfântul Munte Athos. Biserica mănăstirii sale de suflet adăposteşte într-adevăr mormintele membrilor familiei regale, care au condus România timp de aproape un secol, până la venirea comuniştilor la putere. Cât despre domnitorul Constantin Brâncoveanu, la sfâşit de secol XVIII şi început de secol XIX, a avut un rol decisiv în dezvoltarea culturală şi economică a Ţării Româneşti, sfârşind ca un martir creştin, împreună cu fii şi sfetnicul său Ianache, sub sabia otomană.

Cum a fost şederea în Alba Iulia?

În Alba Iulia conferinţa la care am participat a durat 4 zile. Tema a fost „Euharistie şi Martiraj. A fost organizată de către Facultatea de Teologie Ortodoxă, la Universitatea 1 Decembrie 1918. Am prezentat o lucrare despre legătura dintre asceză şi martiraj, explorând modurile prin care viaţa noastră întreagă, fie că suntem căsătoriţi sau monahi, acasă sau în străinătate, ar trebi să fie martirică.

În cadrul programului conferinţei am vizitat Aiudul, cu temuta închisoare ce a dăruit de asemenea o lungă serie de martiri, mulţi dintre ei rămaşi necunoscuţi încă. Am învăţat aici mai multe lucruri despre controversa din jurul legionarilor. Abia acum am înţeles cât de complex este acest subiect.
După Alba Iulia am urcat numai pentru o noapte la Mănăstirea Oaşa, împreună cu prietenul meu Andrei Dârlău. L-am întâlnit acolo pe Părintele Sava, zis Americanul.

Părintele Sava a ajuns o vedetă. El însuşi spunea într-un interviu televizat, cu umorul său caracteristic, că a ajuns un fel de Tom Cruise monahal :). La fel ca şi tine, este un american care a descoperit ortodoxia şi s-a hotărât să o şi trăiască. El a părăsit America pentru a pleca în Sfântul Munte Athos şi apoi a venit aici, la Oaşa, de mai bine de 14 ani. Cred însă că ai reuşit să te bucuri în duhul rugăciunii alături de monahii de la Oaşa.

Andrei şi cu mine am pornit înapoi spre Bucureşti în dimineaţa zilei următoare. În ultima mea zi în România am susţinut o prezentare în faţa unui grup de circa 20 de scriitori şi alţi intelectuali, despre munca Insitutului pentru Studiul Religiei şi Libertăţii – ACTON . Eu sunt editor şi cercetător la ACTON şi am editat de curând o carte: „Creation and the Heart of Man” scrisă de Fr. Michael Butler şi Andrew Morriss, care urmează să fie publicată în limba română în următoarele săptămâni de un editor din România. Este prima carte dintr-o serie nouă, pe care o publicăm în spirit social creştin ortodox.

ACTON publică la toate nivelurile: şi academic şi popular, şi tipărit şi online. Am vorbit despre viziunea ACTON pentru o societate virtuoasă şi liberă, susţinută de o cultură şi morală religioasă creştină. Mai mult decât atât, am vorbit despre conferinţele noastre numeroase, inclusiv principala noastră conferinţă desfăşurată sub numele Universitatea ACTON, pe care o găzduim în fiecare vară în Michigan. Anul trecut am avut peste 850 de participanţi, din peste 70 de ţări. Sperăm că vom avea mai mulţi participanţi din România în acest an.

M-am bucurat enorm că am reuşit să-l cunosc pe Corneliu Berari şi Mihail Neamţu, la o cină minunată. Corneliu a făcut multe lucruri pentru a coordona detaliie călătoriei mele în România şi amândoi au frecventat Universitatea ACTON anul trecut. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu ei, chiar dacă numai fugitiv.

Aşadar te-au marcat şi locurile şi oamenii pe care i-ai întâlnit. Cum se oglindeşte acum România în ochii tăi?

În concluzie, m-am simţit foarte bine în România. Ca un creştin – ortodox, e o experienţă minunată să vizitez o ţară unde biserica a jucat un rol foarte important în istorie şi cultură pentru un timp atât de îndelungat. Sincer, nici nu ştiam cât de multe lucruri are România de oferit. De la icoanele naive transilvănene pe sticlă, mănăstirile şi bisericile vechi de secole, morminte ale sfinţilor noi şi vechi, inclusiv ale unor apostoli, până la o podgorie de 400 de ani, la o bere foarte gustoasă, locală… Consider că România şi-a ascuns lumina sub obroc, ca să zic aşa. Precum toate celelalte naţii, aveţi numeroase daruri pe care să le împărţiţi lumii, dar sunt adevărate comori ce nu pot fi găsite decât în România.

Poate este vorba doar despre gândirea mea americană, dar eu zic să vă faceţi cât mai bine cunoscuţi în lume, căci oamenii chiar nu ştiu ce pierd, dacă nu vă cunosc!