Cuviosul Cleopa – părinte al dragostei şi al iertării

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie este un isihast şi un învăţător al rugăciunii minţii. Cel care vizitează România şi mănăstirile ei, fără să-l întâlnească pe Părintele Cleopa, se lipseşte de cel mai de preţ mir al monahismului românesc. Nu am exagerat câtuşi de puţin spunând aceasta. Faţa sa luminoasă, cuvintele mângâietoare, învăţăturile duhovniceşti convingătoare şi numeroasele sale scrieri ascetice şi apologetice sunt suficiente pentru a indica înalta statură a acestui reprezentant al monahismului românesc contemporan.

(Material realizat de Monah Damaskinos Grigoriatul, Mănăstirea Grigoriu – Muntele Athos. Text tradus de Pr. Petru Sidoreac, preluat din lucrarea: Părintele Cleopa Ilie – prieten al Sfinților şi duhovnic al credincioşilor. In memoriam, pp. 224-231)

Ascultarea

Părintele Cleopa s-a născut în judeţul Botoşani în 1912. La 17 ani a intrat în Mănăstirea Sihăstria unde, împreună cu fraţii săi, a devenit ucenic al marelui Părinte Ioanichie Moroi. A crescut cu repeziciune în ascultare, rugăciune şi învăţătură. După 20 de ani de vieţuire ascetică în mănăstire, îi pierdem urma timp de 10 ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în codrii de nepătruns ai Munţilor Carpaţi, singur cu Unul-Dumnezeu, silindu-se în dobândirea harului dumnezeiesc pe care îl simţea în inimă. Toate elementele naturii, văzute şi nevăzute, i-au fost împotrivă, voind să-l abată, să-i strecoare îndoiala în minte, dar el, ca un martir de bunăvoie al lui Hristos, le-a îndurat pe toate. A ales izolarea, întemniţarea şi moartea omului celui vechi, pentru ca să descopere învierea şi Raiul. La 80 de ani, avea părul alb ca zăpada şi faţa plină de riduri, mintea luminată, inima închinată într-o neîncetată iubire întru cele de sus ale lui Dumnezeu, mănăstirii sale de metanie şi pelerinilor. Este întotdeauna pregătit să sprijine pe cei ce se clatină, să fie milos faţă de cei săraci, să îndrume pe ucenici, să propovăduiască tuturor pocăinţa, dragostea dumnezeiască şi smerenia. Este părinte duhovnicesc al Mănăstirii Sihăstria, dar şi al multor monahi ce vin din ţară să asculte cuvânt pentru mântuire. Multe suflete suferinde aşteaptă binecuvântare la uşa chiliei sale; aşteaptă să îngenuncheze sub epitrahilul său şi să primească iertarea păcatelor.

Ziua Părintelui Cleopa era împărţită în trei perioade de câte 8 ore. În prima perioadă, de-a lungul nopţii, se odihneşte puţin şi se roagă. În timpul perioadei următoare citeşte din Sfinţii Părinţi şi scrie, iar în timpul celei de-a treia se dăruieşte ucenicilor săi şi pelerinilor, care vin la el pentru învăţătură şi spovedanie.

Pentru ca să se poată ruga şi scrie fără să fie deranjat, părăseşte chilia sa din mănăstire în fiecare dimineaţă şi merge preţ de 20 minute spre nord, rămâne acolo singur aşternând pe hârtie unele dintre experienţele sale, iar după-amiază coboară în mănăstire ca să-i primească pe credincioşi şi să-i spovedească pe călugări.

Pe vrednicul de cinstire Părinte Cleopa l-am întâlnit pentru prima dată în momentul când, alături de alţi monahi, a venit la Muntele Athos în luna septembrie 1977.

A vizitat şi mănăstirea noastră, Grigoriu, şi, la rugămintea venerabilului nostru stareţ Gheorghios, ne-a vorbit în sala oficială a mănăstirii, numită Sinodicon.

În predica lui s-a referit în exclusivitate, aş zice, la practicarea rugăciunii minţii. Ne-a impresionat prin cuvintele lui înţelepte, care se vedea că sunt picături izvorâte din multele şi diversele lui experienţe. Predica lui a fost înregistrată şi tipărită în două numere în revista anuală omonimă a mănăstirii noastre. În anul 1982, mănăstirea m-a rânduit cu ascultarea la birou. Într-o zi am primit o carte intitulată Patericul Românesc. Am înţeles imediat că ea conţine vieţi de sfinţi ortodocşi români. Nici nu ştiu cum s-a născut în mine dorinţa de a învăţa limba română şi a traduce această carte în greacă, pentru a cunoaşte şi grecii – creştini ortodocşi – viaţa, nevoinţele ascetice şi lucrările sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române.

Patericul Românesc

După o grea încercare la care am fost supus de stareţul meu, pentru a se încredinţa dacă este voia lui Dumnezeu să învăţ limba română, cu binecuvântarea lui, am mers la Schitul Românesc [Prodromu]. Acolo l-am întâlnit pe egumen, pe Preacuviosul Părinte Petroniu. El s-a bucurat pentru planurile mele şi mi-a dăruit o gramatică românească de gimnaziu şi un mic dicţionar român-grec. Dar cum să încep acum să-mi însuşesc gramatica şi dicţionarul, din moment ce nu aveam profesor? Strădania mea a depăşit limitele rezistenţei umane. Am început, cu o mare răbdare şi insistenţă, să traduc Patericul Românesc, fără să cunosc limba. Apelam la micul dicţionar pentru orice cuvânt, orice expresie, pentru a le afla şi a le descoperi sensul, pe care îl notam pe un caiet. După o muncă de trei luni, cu o traducere de slabă calitate şi aproape de neînţeles, am început să descopăr sensurile propoziţiilor.

După un an am terminat traducerea Patericului Românesc, bineînţeles, după ce am luat-o de la capăt şi am îmbunătăţit-o, îndreptând multele mele greşeli.

Venerabilul meu stareţ a părut mulţumit de această strădanie şi a dat binecuvântarea şi altor fraţi din mănăstire de a învăţa limbile ţărilor învecinate, de aceeaşi credinţă cu noi, în vederea comunicării între popoarele noastre ortodoxe, între clerici şi monahi.

În septembrie 1984, cu binecuvântarea lui, am mers pentru prima dată în România, pentru a cunoaşte pe autorul Patericului Românesc, pe Părintele Ioanichie Bălan. Împreună cu el am avut ocazia să vizitez locurile unde au trăit şi s-au nevoit sfinţii români a căror viaţă tocmai o tradusesem.

Pe Părintele Ioanichie l-am întâlnit atunci la Mănăstirea Bistriţa, în Moldova. M-a impresionat ţinuta lui monahală tradiţională, simplitatea lui, politeţea şi zelul de a-mi explica neîncetat despre locurile în care au trăit sfinţii monahi şi pustnici ai României în decursul secolelor.

Am mers apoi împreună la Sfânta Mănăstire Sihăstria, unde l-am întâlnit pe înţeleptul dascăl şi scriitor, pe fericitul întru Domnul Părinte Cleopa. Am fost găzduit în mănăstire timp de aproximativ 20 de zile. Deseori, în după-amiezi, ne lua Părintele Cleopa şi, împreună cu alţii, în special cu călugări tineri, urcam pe colinele mănăstirii şi, aşezaţi pe iarbă, ascultam, precum cerbii însetaţi, cuvintele de mângâiere duhovnicească şi de zidire sufletească.

În duminici şi sărbători slujea cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu, încât din faţa lui parcă ieşeau raze strălucitoare ale harului divin. Ne răpeau mintea şi inima atât ţinuta lui liturgică, smerenia şi cuviincioşia sa, cât şi limba lui dulce ca mierea, de unde ieşeau râuri de haruri dumnezeieşti care trezeau pe cei adormiţi duhovniceşte şi înfierbântau zelul nevoitorilor evlaviei pentru cele mai înalte piscuri ale virtuţilor.

Interviul de la Sihăstria

Sfânta Mănăstire Sihăstria, în toţi anii în care a avut pe Părintele Cleopa ca stareţ şi duhovnic, a cunoscut o perioadă de măreţie şi înflorire spirituală. Zeci de maşini şi autobuze cu nenumăraţi creştini evlavioşi, dar şi cu turişti, veneau, în special în duminici, ca să vadă şi să asculte pe înţeleptul dascăl şi părinte al dragostei şi al iertării.

Atunci nu am pierdut ocazia nici eu de a-l ruga să mă primească pentru dialog duhovnicesc. Prin cunoscutul lui accent moldovenesc şi cu simplitatea-i proverbială, m-a acceptat părinteşte. Între noi a avut loc dialogul de mai jos, pe care l-am notat încă de atunci:

– Blagosloviţi, Părinte Cleopa!

– Domnul să te blagoslovească! Bine aţi venit!

Am ajuns împreună la chilia sa, unde am făcut cunoştinţă şi, nu după mult timp, am început să-i punem întrebări.

– Ce faceţi acum, Părinte Cleopa? La ce lucraţi în prezent?

– Tocmai am terminat de scris Predicile la Praznice Împărăteşti ale Mântuitorului şi ale Maicii Domnului şi astăzi am început să scriu omiliile la Sfinţii mari. Astăzi am scris una pentru sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul, ale cărui moaşte neputrezite se află la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia. Am început lucrul şi la altă carte sub formă de predici despre frumoasa lume creată de Dumnezeu – cerul şi pământul, marea, animalele, păsările şi aşa mai departe – şi felul în care prezenţa lui Dumnezeu, providenţa Sa şi atotputernicia Sa sunt revelate în natură ca într-o icoană. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau să o termin anul viitor, după ce voi încheia predicile la Sfinţii mari.

– Părinte, ce să le spun părinţilor din mănăstirea noastră când mă vor întreba ce mai face Părintele Cleopa?

– Spune-le că Părintele Cleopa face păcate.

I-am spus apoi Părintelui:

– Rugaţi-vă pentru ieromonahul Gheorghe şi fraţii săi.

– Mi-am pierdut minţile pentru păcatele cele multe ale mele – frăţia ta trebuie să te rogi pentru mine.

După multe ezitări a cedat la insistenţele noastre şi conversaţia a continuat cu rodnicie:

– Părinte Cleopa, care trebuie să fie lucrarea unui monah?

– Monahul şi mireanul au datoria să mărturisească credinţă adevărată în Dumnezeu prin rugăciune, frică de Dumnezeu şi frică de moarte.

– Care sunt cele mai importante virtuţi ale unui călugăr cenobitic (care trăieşte în obşte)?

– Ascultarea, spovedania sinceră, tăierea propriei voinţe şi, potrivit Sfinţilor Părinţi, trebuie să trăiască în binecunoscuta treime: castitate, ascultare şi sărăcie.

– Părinte Cleopa, spuneţi-mi un cuvânt de folos pentru stareţi şi pentru duhovnici.

–Fiecare părinte duhovnic şi stareţ trebuie să fie ca un melc atunci când vrea să dea pedeapsă şi ca un peşte când dă iertarea. Melcul se mişcă cu încetineală, la fel şi părintele duhovnicesc nu trebuie să se grăbească să pedepsească pe cineva. Peştele înoată cu repeziciune în apă, astfel şi duhovnicul trebuie să dea iertarea imediat celui ce se căieşte şi îndreaptă greşeala sa.

– Părinte Cleopa, daţi-mi şi un cuvânt de folos pentru călugării cei bătrâni ai mănăstirii noastre.

– Bătrânii să trăiască în smerenie, în umilinţa inimii şi a trupului, căci profetul David spune: „M-am smerit şi Domnul m-a mântuit”.

– Părinte, spuneţi-ne un cuvânt de mângâiere pentru cei bolnavi.

– Dumnezeu voieşte de la ei două lucruri: să-I mulţumească pururea şi să se roage neîncetat. Pe acestea trebuie să le facă.

– Părinte, ştiu că vă obosesc cu multele mele întrebări, dar vă rog să-mi mai spuneţi un cuvânt pentru bucătarul mănăstirii noastre.

– Pregătirea mâncării este o mare rugăciune înaintea lui Dumnezeu când este făcută în duhul dragostei lui Hristos. Bucătarul este mâna de aur a fraţilor.

– Spuneţi-ne un cuvânt pentru economul mănăstirii.

– Să îşi desăvârşească discernământul şi să împartă ascultările potrivit puterii fiecăruia.

– Ce cuvânt să transmit paraclisierilor din mănăstirea noastră?

– Să-i slujească Domnului cu frică şi în rugăciunea minţii, ca şi când Însuşi Domnul ar fi înaintea lor, aceasta este rugăciunea cea mai înaltă.

– Pentru ca să nu se plângă grădinarii noştri, ce cuvânt să le transmit de la Preacuvioşia Voastră?

– Cei care slujesc cu dragoste şi cu duhul jertfei săvârşesc Liturghia, spune Sfântul Teodor Studitul.

– Părinte, cum să dobândim lacrimi în rugăciunea noastră?

– Lacrimile curg în trei cazuri: duhovniceşte, uman sau natural, şi demonic. În primul caz, lacrimile izvorăsc din frica de Dumnezeu, din dragostea dumnezeiască, din gândirea la moarte şi iad şi aducerea aminte a păcatelor noastre. În cel de-al doilea caz, lacrimile izvorăsc la întâlnirile emoţionante dintre rude şi cunoştinţe – nici nu rănesc, nici nu ajută. Lacrimile de la demoni vin din furie, deznădejde, avariţie, egoism, duşmănie împotriva cuiva etc.

– Când ne părăseşte harul dumnezeiesc?

– Când suntem cuceriţi de mândrie, gânduri rele şi disperare.

– Când dobândeşte omul smerenia?

– Ca să dobândească smerenia omul trebuie să facă ascultare, să îşi taie propria voinţă şi să fie conştient de păcatele săvârşite.

– Îi ajută cuiva repetarea neîncetată a rugăciunii, fără ca să fie conştient de păcatele săvârşite?

– Ajută la dobândirea conştienţei, dar când mintea este obosită poate fi spusă cu buzele.

– Părinte Cleopa, spuneţi-mi un cuvânt de folos pentru fraţii începători din mănăstire.

– Să fie ascultători, să citească din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, căci prin această citire mintea se luminează şi dorul după lupta duhovnicească se aprinde şi se aude ca o trâmbiţă de bătălie împotriva duşmanului.

– Când este cineva pregătit pentru viaţa isihastă?

– Când este smerit şi ascultător în toate, când citeşte Sfintele Scripturi şi din Sfinţii Părinţi, când are binecuvântarea unui Părinte şi după ce a trăit destui ani în mănăstire.

– Ce să facem când avem în mănăstire mulţi turişti şi pelerini?

– Primiţi-i cu ospitalitate, smerenie şi dragoste. Sfântul Efrem Sirul spune că ospitalitatea este singurul chip în care poţi vorbi unui suflet despre Hristos şi să-l câştigi.

– Ce este egoismul?

– Egoismul şi iubirea de sine sunt părinţii, rădăcinile şi izvoarele de căpătâi ale tuturor păcatelor.

– Care este înţelesul cel mai profund al pocăinţei?

– Pocăinţa reprezintă conştiinţa trează a păcătoşeniei noastre, atunci când inima nu mai poate zăgăzui mulţimea păcatelor.

– Ce puteţi să ne spuneţi despre lumea de astăzi?

– Oricât de rea ar fi, Dumnezeu o iubeşte. Dacă iubirea lui Dumnezeu ar înceta, lumea ar fi pierdută. Această iubire a lui Dumnezeu dă naştere la milă şi cu mila Sa acoperă întreaga omenire. Mila Domnului e peste lucrurile Sale. Dumnezeu iubeşte tot ceea ce a creat. Nu iubeşte păcatul, căci nu El este cauza lui, dar iubeşte pe oameni, chiar şi atunci când păcătuiesc.

Aici am pus capăt neîncetatelor mele întrebări, deoarece Părintele trebuia să se odihnească.

Într-o altă zi, împreună cu Părintele Ioanichie – activul ieromonah şi scriitor – am vizitat cam 50 de mănăstiri. Peste tot luam notiţe, făceam fotografii, vorbeam în limba acelor cuvioşi părinţi şi maici şi toate acestea, după un an de zile, au constituit cartea Pelerinaj în Biserica Ortodoxă Română, care a fost publicată în Grecia şi s-a vândut în scurt timp.

Evlavia şi respectul meu faţă de Preacuviosul Părinte Cleopa au crescut încă şi mai mult după ce m-am întors din România, în 1984. Atunci am adus cu mine şi alte cărţi româneşti, dintre care unele fuseseră scrise de Părintele Cleopa.

Cu binecuvântarea venerabilului meu stareţ, Arhimandritul Gheorghios, am continuat cu zel traducerile acestor cărţi, care au fost publicate la Editura „Orthodoxos Kypseli”. Astfel, cu publicarea a aproximativ 20 de cărţi duhovniceşti ortodoxe, care nu sunt doar ale Părintelui Cleopa, s-a răspândit în toată Grecia şi la toţi grecii din diaspora mireasma spiritualităţii ortodoxe româneşti.

Mulţumim înţeleptului călăuzitor al poporului român, Preacuviosului Părinte Cleopa, pentru faptul că prin publicarea multelor lui cărţi în limba greacă a aprins şi în inimile noastre, prin cuvintele lui de foc, flacăra dragostei de Hristos, care reprezintă esenţa vieţii şi petrecerii ortodoxe în Hristos.

Mulţumim şi Părintelui Protosinghel Ioanichie Bălan, cel care a adunat aceste convorbiri cu Părintele Cleopa, neobosit şi activ părinte al sufletelor însetate după duhovnicie din Biserica Română, pentru efortul depus de a aduna, scrie şi publica aceste tezaure de har, care s-au revărsat ca nişte raze de lumină din buzele sfinţite şi luminate de Dumnezeu ale Părintelui Cleopa.

Cerem binecuvântarea Sfântului Părinte Cleopa, precum şi a tuturor părinţilor şi maicilor din Biserica Ortodoxă Română adormiţi întru Domnul în vechime sau mai recent, pentru a ne ocroti şi a ne orienta pe noi toţi, greci şi români, pe drumul Ortodoxiei şi al ortopraxiei cu puternicele lor rugăciuni, ca unii care au mare îndrăzneală la tronul lui Dumnezeu Atotţiitorul.

 

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *