Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt”. Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: „Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui”. Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

S-ar putea să vă placă și...

Wer ohne lästigen Ausweis-Upload sofort loslegen möchte, findet bei seriösen online casinos ohne verifizierung heutzutage komfortable Alternativen mit schnellen Auszahlungen.
Wie werkt de spins het snelst uit op een kleiner scherm? Casoola Mobile laadt vlot, houdt de live tafels scherp en geeft nieuwe spelers een duidelijk overzicht van dagelijkse acties binnen het Nederlandse iGaming-aanbod.
Πριν εμπιστευτείς μια πλατφόρμα, έλεγξε πάντα αν φέρει έγκυρη άδεια από αναγνωρισμένη ρυθμιστική αρχή και αν προσφέρει υπεύθυνα εργαλεία αυτοεξαίρεσης. Μια ειλικρινής παρουσίαση θα δείχνει ξεκάθαρα τους όρους ανάληψης και θα αναφέρει ανεξάρτητους φορείς επίλυσης παραπόνων. Δες ολα τα online casino που πληρούν αυτά τα κριτήρια ασφαλείας.
Before chasing any reload offer or slot race leaderboard, take ten minutes to read how summer transfers move betting markets so your stake sizing follows the squad news instead of the hype.
Mobile-first casinos continue reshaping the iGaming market, and anyone exploring fast payouts and tournament leaderboards should check win win bet app for a streamlined mobile experience.