Sfântul Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor

Cel între sfinţi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Mai întâi a strălucit ca o stea în viaţa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici. Împăraţii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii. Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc şi a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat. Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alţi episcopi ortodocşi. De atunci şi până la pătimirea sa ca mărturisitor. Vreme de 29 de ani, fericitul nu şi-a mai văzut mitropolia. Când s-au schimbat împăraţii şi a venit pe tronul împărăţiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun. Şi l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane. Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obişnuită şi l-a dat anatemei pe împărat. Tiranul s-a mâniat şi l-a surghiunit din nou, în Ason. Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason şi i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane. Dar sfântul iarăşi l-a fulgerat şi pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând: „Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie”. Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita şi închis într-o temniţă întunecoasă. Apoi a fost întins de patru inşi şi bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou. De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf. A mai trăit numai opt zile după pătimire şi şi-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.