Extemporal la iertare

 

– Care este Legea iertării?
– “Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

                           (Material realizat de Pr. Cristian Galeriu)

despre-iertare

– Și unde o găsim?
– În rugăciunea ”Tatăl nostru”.
– Există vreun om care nu greșește în fața lui Dumnezeu?
– Doar Dumnezeu Omul nu greșește, căci dintre oameni, nici unul nu este fără de păcat. Toți greșesc în fața lui Dumnezeu.
– Își cunoaște omul păcatele sale?
– Greu! Și dacă vrea, greu și le cunoaște!
– Care este legătura dintre: „greu îmi cunosc păcatele mele” și „Legea iertării”?
– Când cineva îmi greșește mie, greșeala lui poate să aibă ca punct de plecare: diavolul, lumea sau trupul.
– Ce-și zic cei care se cred drepți?
– Dacă Dumnezeu este drept și eu, după știința mea, sunt cu puține păcate, zic: „De ce mi se întâmplă mie nedreptatea ca celălalt să îmi greșească mie? Dar de ce mi-a făcut mie asta? De ce mi se întâmplă mie lucrul ăsta? Cum a putut să îmi facă mie așa ceva, când eu i-am făcut numai bine?”
– Ce concluzie tragem?
– Toate aceste întrebări arată că nu există dreptate.
– Deci pe cine tragem noi la răsundere?
– Pe Dumnezeu! Pentru că Dumnezeu îngăduie ca celălalt să îmi facă mie o nedreptate, să îmi greșească mie.
– Oare Dumnezeu îl iubește mai mult pe acela decât pe mine?
– Nu există la Dumnezeu să iubească pe cineva mai mult și pe altcineva mai puțin, Pentru că după Sf. Atanasie cel Mare, din exegeza Părintelui Stăniloae, Dumnezeu iubește pe fiecare om cu toată iubirea cu care îl iubește pe Fiul Său. În infinitul iubirii dumnezeiești nu poți să măsori mai mult sau mai puțin. Nu există o astfel de măsură! E un ocean de iubire pentru fiecare dintre noi.
– De ce a îngăduit Dumnezeu ispitirea?
– Pentru neputințele mele.
– Care este legătura dintre greșeala aproapelui, faptul că eu nu-mi cunosc greșelile mele și faptul că eu trebuie să iert ca să fiu iertat?
– Greșeala fratelui meu nu este neapărat greșeala mea, dar vădește slăbiciunea mea, vădește boala, neputința mea.
– Dar nu spui atunci când ispita din partea unui frate se repetă: „Ce are cu mine, că numai mie îmi face lucrurile astea? Cu ceilalți se înțelege bine, numai mie îmi face lucrurile astea. O data l-am iertat, a doua oară l-am iertat, dar până când?”
– Uneori… spun!
– De ce îngăduie Dumnezeu să se repete ispita de la omul acela?
– Pentru că niciodata nu l-am iertat cu adevărat!
Am o neputință. Celălalt vine și îmi greșește prima data. Eu nu mă uit la neputința mea. Mă simt nedreptățit și doar mă vait.Și îl spovedesc pe cel care a greșit, în loc să mă spovedesc pe mine.
– Ce înseamnă Iertarea?
– Să deschid inima mea omului aceluia care mi-a greșit și să îi cer eu iertare. Pentru că din cauza slăbiciunii mele, Dumnezeu a îngăduit ca ispita să-mi vină prin el. Eu sunt slab, diavolul vede, îl îndeamnă pe fratele meu: „Zii!”. El zice și eu mă supăr. Dacă eu nu eram slab, diavolul trebuia să mai stea să-și mai caute în coarne vreo oră, ca să găsească altă ispită. Dacă eu de prima data alergam la fratele meu și îmi ceream iertare și-i spuneam că din cauza slăbiciunii mele a fost ispitit, diavolul era înfrânt. Dar dacă în loc să-mi cer eu iertare, am zis „fratele ăsta al meu numai rău mi-a făcut, dar îl iert”, ca și cum eu aș fi împăratul împăraților. Mi-am zis: „La câtă măreție este în sufletul meu, cum să nu te iert?!? „.

– Ai văzut că de câte ori nu poți să ierți din toată inima și să ceri iertare, ispita se repetă? Se repetă până când înveți să lărgești inima ta, să ceri iertare și să plângi în fața lui Dumnezeu pentru neputințele tale și ale lui. Atunci diavolul nu mai are ce face!
– Dacă nu mă cunosc pe mine, nu pot să iert, și dacă nu pot eu să iert, nu voi fi iertat.

– Ce să faci, așadar, atunci când fratele îți greșește?
– Lucrul fundamental este ca atunci când mi se întâmplă să fiu ispitit, ori de câte ori, de dimineața până seara, de la oricine, frați surori, dușmani, politicieni… de la oricine… eu trebuie să mă gândesc: „De ce mă zgândăre pe mine lucrul acesta?”, „De ce nu s-a stins supărarea ca un chibrit în marea iubirii?”.
Înseamnă că în inima mea nu am marea iubirii, ci doar o baltă, unde… pe ici pe colo mai răsare câte un nufăr, dar e mai multă mătasea broaștei…

– Concluzia?
-Ispitirile sunt îngăduite de Dumnezeu, ca noi să ne cunoaștem, să ne smerim, să cerem iertare, să iertăm și să fim iertați, în ultimă instanță, de Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute! Amin.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *