Iubirea – un singur răspuns la sute de întrebări
„Iubesc? Pe cine? Cum? De ce?“
Voi cum doriţi iubirea în viaţa voastră? Cum o trăiţi? Cum faceţi ca ea să dureze? Vă invităm la dialog şi aşteptăm întrebările şi răspunsurile voastre
(Material realizat de Corina Bacalearos)
de Marin Sorescu
Cercul a trecut, aşa, vălăntoace, prin tot Satul.
Unii îl vedeau, alţii nu.
Aşa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îl vedeau, unul nu…
…………………………………
-Îl vezi, mă?
-Ce să văd?
-Cercul
-Care cerc?
-Ăsta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuieşte, scoate praf…
-Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.
…………………………………
Cercul s-a apropiat … i-am luat seama: să fi zis
Că e roata de cabrioletă? Nu, că n-avea spiţe…
Şi prea lumina….E aşa ca o aoreolă de sfânt….
Ca şi când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogoloit în praf
Şi aoreola lui îl poartă ca o şină…
Şi-l îmbracă în strălucire…
Îmi zboară gândul… la “Cercul” lui Marin Sorescu. Mă aflu în faţa unei pagini albe şi mintea mea stârneşte o cascadă de întrebări: Ce legătură are „Cercul” cu mine şi cu chemarea de-a aşterne câteva rânduri despre iubire? Ce vreau să spun? De ce scriu? Ce vreau pentru mine şi pentru tine? Vreau un bine? Care? Cum? Dar, cine eşti tu? Eşti semenul meu…
De ce mă gândesc la aproapele meu ca pentru mine însămi? La ce mă duce cu gândul acest fragment? La Dumnezeu, la Porunci!… Tu, ce-ţi doreşti mai mult şi mai mult? Probabil că linişte, pace, împăcare… bucurie! Am ghicit? Să fie oare vorba de libertate? Ce mă grăbeşte să fac următorul pas? Mă atrage cu o forţă căreia, parcă, nu pot să-i rezist… Gata, văd!… este Iubirea! Da? Dar, ce ştiu eu despre iubire? Dar tu ce ştii? Dar voi toți ce ştiţi? Iubiţi? Pe cine? Sigur e vorba de iubire?… Sau este îndrăgosteală ori ataşare de cineva? Nu vă grăbiţi să spuneţi da! Mai am încă ceva de spus… să încercăm să definim împreună IUBIREA punându-ne singuri întrebări! Este plăcere traită în relaţia cu celălalt, pentru că nu vă contrazice, vă mângâie sau este tandru, nu vă oboseşte, împărtăşiţi lucruri împreună, vă satisfice pofta importanţei sau cea a valorii de sine, primiţi atenţie şi încă altele pe-atât?
Sau, dimpotrivă, vă lipsesc o parte sau toate aceste lucruri, iar lacrima din colţul ochiului se pregăteşte să înceţoşeze scrisul?
Oricum ar fi…. Până aici iubire nu e…. E poftă de putere sau de plăcere, e fugă de durere… şi cam atât… Este poftă, pulsiune, dorinţă, nevoie ne-mplinită sau împlinită, este tensiune sau este gol…
Ei bine, nu aici trebuie să ne orientăm. Ci la ce ar însemna pacea, limanulde linişte, tihna şi împăcarea sufletului.
Se spune că iubirea s-ar dobândi în relaţie cu cineva – Dumnezeu, părinţi, fraţi, copii, prieteni…, că ar presupune muncă, sau efort, adică nu vine de la sine, ci prin participare. Se zice că ar presupune chiar jertfă sau renunţări la satisfacerea şi împlinirea hedonistă a energiilor poftitoare. Şi mai zic Sfinţii Părinţi că s-ar dobândi în trepte.
Dar când e vorba de renunţare… aproape că nu mai vreau! Ce nu vreau?! Să renunţ la pofte şi plăceri, a căror tensiune o golesc calmându-le prin satisfacere şi împlinire. Chiar trebuie să aleg?! Chiar este nevoie să mă decid?
Pare prea complicat! Am dreptul la satisfacţie, am dreptul la confort şi vreau puterea de a-mi păzi îndreptăţirea!!!
Ziceam însă că tânjesc după iubire şi nu după oricare, ci după acea iubire pură, pentru că numai pe ea mă pot baza. “Iubeşte şi fă’ ce vrei”, spune Fericitul Augustin, lucru care îmi dă putere să vreau să iubesc așa cum mă taie capul!
Atunci, fraților, ce este iubirea?
Eu zic că este un cerc, sau mai bine zis o mişcare pulsatilă circulară, în care dacă accept renunţarea la ataşamente care mă fixează, sau mă blochează numai în plăceri, am şansa unei ridicări transformatoare. Am şansa prefacerii puterilor mele sufleteşti din tensiuni ancorate în cicluri scurte de viaţă de tipul plăcere – frustrare, iar şi iar, în bucuria înălţătoare de a-i dărui celuilalt din prezenţa mea, într-o generozitate sufletească ce se deschide spre Cer.
“Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (ap. Pavel –Corinteni I, 13).