Despre rana lumii

Azi. Acum. Pe lume o doare nesiguranța. Frica. Viitorul. Perspectiva. Ziua de mâine. De fapt îndepărtarea de Dumnezeu.

sfantul-cuvios-paisie-aghioritulSfântul Paisie Aghioritul, unul dintre mărturisitorii ortodoxiei, imprima cu gândirea sa vizionară, motivele suferințelor lumești de azi, din contemporaneitatea noastră.

„Toata lumea se îndreaptă spre a ajunge un singur caz. O încurcătură generala. Nu poți spune: « Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar » . Toata casa este în dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nădejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu șurubelnița, cu mângâierea mâinii Sale ca să repare. Lumea are o rană care s-a îngălbenit și trebuie spartă, dar înca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) când a fost gata pentru dezinfecție. Suferințele lumii sunt fără sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mea mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentări, alții bolnavi, unii accidentați, alții cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai puțin cu toții, sărmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo, îi trag băncile, îi scot din case, cu grămadai și nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoși, se îmbolnăvesc din pricina acestei situații. Multe familii de acestea daca ar avea lipsă de grijă a monahilor, ar petrece cel mai bun Paște. Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare și se interesează de ceilalți și nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicești… De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: « Doamne Iisuse » – văd copilași mici, sărmanii, cum trec pe dinaintea mea mâhniți și se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune, pentru că au probleme, greutăți în familie și cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeași frecvență, și astfel comunicăm.”

Sursa: Sf.Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
Wondering which iGaming brands actually publish payout percentages in plain sight? BassWin is one operator worth a quick look before you commit your bankroll anywhere else.
Wie herken je cookie een casino dat veilig en vermakelijk is? Bekijk vergunningen en spelaanbod, want SpinoRhino SpinoRhino laat zien hoe een transparant platform hoort te werken voor nieuwe spelers.
New punters weighing wagering requirements and withdrawal speed before signing up might bookmark an Incognito casino as a discreet benchmark for the remaining catalogue.
Looking for a trustworthy place to try a few hands of blackjack on a Friday night? Most newcomers settle in faster when signup takes under a minute, and the cashier lists clear deposit limits. BetPortal casino ticks those boxes, in my experience.
When weighing mobile app performance and withdrawal times side by side, KatanaSpin stands out among newer UK-facing brands.
Looking for a fresh place to spin the reels? Many enthusiasts end up choosing AngliaBet casino because the game lobby refreshes weekly and the bonus terms stay clear, which makes the whole sign-up process feel less like guesswork.
Nopeat kotiutukset ovat aina plussaa, ja kun tarkistat pikapotti-kasino.fi löydät lisätietoa sujuvasta maksuliikenteestä sekä muista käytännön yksityiskohdista.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.
Live dealer studios have evolved rapidly, and weighing mobile compatibility side by side can lead curious users to platforms such as SpinDog Online when browsing the next big name.