Despre conștiință
„Când a făcut Dumnezeu pe om, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând mai fierbinte și luminos, având calitatea unei scântei care luminează mintea și arată acesteia deosebirea binelui de rău. Aceasta se numește conștiință și ea este legea firii lui. Ea este închipuită de puțurile pe care le-a săpat Iacov (Facerea 26, 13-14), cum au zis Părinții, și pe care le-au astupat filistenii. De această conștiință ascultând, patriarhii și toți sfinții dinainte de legea scrisă au bineplăcut lui Dumnezeu. Aceasta fiind astupată și călcată de către oameni prin întinarea păcatului, am avut nevoie de legea scrisă, am avut nevoie de sfinții proroci, am avut nevoie de însăși venirea Stăpânului nostru Iisus Hristos, ca să o descoperim și să o trezim, ca să aprindem din nou acea scânteie acoperită prin păzirea sfintelor Lui porunci. Deci, atârnă acum de noi fie să o astupăm iarăși, fie să o facem să ne lumineze, dacă ascultăm de ea. Căci, când conștiința noastră ne spune să facem aceasta și disprețuim glasul ei, și iarăși ne spune și nu facem, ci rămânem, călcând-o pe ea, o astupăm și nu mai poate să ne vorbească limpede de sub povara așezată asupra ei. Ci precum un sfeșnic ce lucește printr-o ceață începe să ne arate lucrurile în chip mai afumat, mai întunecos, și așa, datorită înaintării păcatului, nimeni nu-și mai poate vedea limpede fața sa, ci ca întro apă tulburată de multe gunoaie. Astfel, nu mai simțim cele ce ni le spune conștiința noastră, încât părem aproape că nu o mai avem. Dar nu e nimeni care să nu o aibă. Căci e ceva dumnezeiesc, precum am spus mai înainte, și nu se pierde niciodată, ci totdeauna ne aduce aminte de ceea ce suntem datori. Dar noi nu simțim, prin faptul că, așa cum am zis, o disprețuim și o călcăm”. Toate aceste lucruri le găsim explicate de către Avva Dorotei.
„Conștiința – spune Părintele Stăniloae – e gândul sădit de Dumnezeu în om care luminează deplin mintea și o obligă să facă deosebirea între bine și rău”
În conștiință, omenescul se întâlnește cu dumnezeiescul, prin ea omul rămâne în legătură de dialog cu Creatorul său. Ascultarea de glasul conștiinței, care este în același timp și glasul lui Dumnezeu în noi, aduce cu sine o stare de bucurie și mulțumire.
Sursa: Avva Dorotei, Sfinții Părinți despre Educație, Editor pr. Alexandru Atanase Barna, Redactor pr. Adrian Agachi, Editura Cuvântul Vieţii, Bucureşti, 2015, pp 51-52
