Despre jertfirea timpului

Eseu redactat de Ramona Bandrabur

Am căutat Biserica atunci când nimeni, nici om, nici carte, nu au putut să îmi dădea soluţie pentru frământările mele. Am venit, m-am spovedit, am primit sfat  şi după ce viforul a trecut, lumea m-a cuprins iar cu vârtejul promiţător al noutăţilor, al călătoriilor, al avansărilor profesionale. M-am depărtat iar, purtând doar în suflet dorul dimineţilor liniştite de duminică când mergeam la Liturghiile de la Biserica Sf Silvestru. Mi se părea că întotdeauna duminica se aşternea liniştea peste lucruri, peste oraş, că soarele era mai luminos şi oamenii mai calmi.

Mi-au rămas în suflet  predicile pătrunzătoare ale Părintelui Galeriu care nu de puţine ori au adus din adânc lacrimi în ochii mei, predicile cele cuprinzătoare ale Părintelul Nicolae, rostite cu glas puternic de la amvon  şi cuvintele Parintelui Ştefan Alexe care ma uimeau adesea, punând lucrurile într-o cu totul altă lumină decât eram obişnuită.

M-am întors în Biserică după aproape 10 ani, atunci când am obosit rătăcind în căutarea bucuriei şi a împlinirii sufletului meu. O prietenă  mi-a spus: „Tu ştii care e locul care îţi dă odihnă” … şi în timp ce vorbeam cu ea la telefon, ochii mei au ţintuit icoana Mântuitorului ce ţinea în mână Evanghelia deschisă: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Acela a fost cuvântul cu care Hristos m-a pescuit şi am intrat în corabia Lui.

Cineva mi-a spus odată, vorbind despre taberele tinerilor de la Mănăstirea Oaşa, că „viaţa noastră, a celor care venim aici în tabere,  se împarte în două: înainte de Oaşa şi după Oaşa”. La fel pot să spun şi eu, viaţa mea se împarte în două: înainte de Sf. Silvestru şi după. După ce am intrat în comunitatea acestei biserici, am început să îmi unesc viața cu cea a bisericii. Pentru că atunci când aduci şi pui viaţa ta în lumina spovedaniei , ea nu mai poate rămâne la fel. Odată ce înveţi să recunoşti minciuna dulce a păcatului, sub îndrumarea duhovnicului, în Sfânta Taină a Spovedaniei,  începe şi lupta schimbării. O luptă deloc uşoară şi fără de sfârşit, dar pe care nu o duci singur, ci cu duhovnicul alături şi cu toţi cei de aceeaşi credinţă. În fiecare zi de duminică, de luni, de  vineri, de miercuri, uneori, sau sâmbătă, timpul pe care l-am petrecut în biserica Sfântul Silvestru la slujbe, cateheze, seminarii sau  conferinţe … m-a reconstruit.  Nu a fost o jertfă ci cred că abia acum am început să dau sens timpului. Eu, care simţeam dureros însingurarea în mulţimea apăsătoare şi nepăsătoare a oraşului, am descoperit în Biserica Sf. Silvestru semnificaţiile comuniunii.

Aici am reînvăţat bucuria sufletului! Iar această bucurie a început să vină odată ce m-am apropiat de copiii unui centru de plasament, care mă doreau necondiţionat ori de câte ori mă vedeau, în mijlocul lor. Împreună cu alte prietene din biserică am inceput să-i aducem şi pe ei la Sfântul Silvestru la Sfintele Liturgii, dar şi la alte activităţi educative şi creative.

Singurul rămas dintre cei trei preoţi pe care îi cunoscusem cu aproape 13 ani în urmă, („Noi trei, voi Trei, Doamne miluieşte-ne pe noi”, cum spunea Părintele Galeriu ),  Părintele Nicolae Bordaşiu acum Paroh al Bisericii Sf Silvestru, îmi înmâna în după-amiezile de sâmbătă, cheia lungă, din metal vechi şi statornic, a bisericii, ca pe un obiect de foarte mare preţ, chemându-mă la dragoste şi responsabilitate!

Am învăţat să mă joc şi să cânt alături de copiii, am bricolat tot felul de lucruşoare, am făcut teatru, cu repetiţii ratate în care credeam că nu o să ajungem la nici un rezultat, dar cu surprize extraordinare în ziua de spectacol, am făcut expoziţii cu lucrurile realizate şi apoi excursii pentru recompensarea muncii,  şi toate sub aripa Bisericii şi cu binecuvântarea şi multa dragoste şi îngăduinţă a Printelui Nicolae şi sub îndrumarea permanentă a Părintelui nostru duhovnic Cristian Galeriu.

Prin uşa aceasta pe care Biserica ne-a ţinut-o deschisă, a intrat şi bucuria în sufletele noastre. În inima mea până atunci atât de plin de tot soiul de griji şi neajunsuri şi-a făcut loc bucuria de a dărui. Un dar pe care l-am căpătat prin lucrarea pentru aceşti copii mititei, lipsiţi de dragostea firească a unei familii. Şi întâlnirile cu tinerii liceeni pe care i-am invitat la noi în Biserică ori ne-am dus noi către ei în licee pentru a le descoperii frânturi din istoria adevărată a neamului şi a rosturilor vieţii au fost de asemenea adânc lucrătoare. Alături de tinerii adolescenţi, am învăţat din ceea ce Părintele Nicolae ne-a dezvăluit din trecutul său şi al istoriei neamului nostru, cât de lucrătoare este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa unui om şi a unui popor ce a supravieţuit timpului prin credinţă.

Nunta

„Se cunună robul lui Dumnezeu Ovidiu Florin cu roaba lui Dumnezeu Ramona Daniela”…

La Oaşa, în iarna lui 2013, mi s-a reaprins dragostea pentru costumul popular.  Costumaţi în zi de duminică, la fel ca toţi oaspeţii mănăstirii, am trăit parcă mai înălţător Liturghia şi am simţit şi mai adânc unirea în duh. Aşa m-am întors la Bucureşti cu gândul hotărât să am costumul meu, ca un semn al apartenenţei. Am vrut să rămân, chiar şi de departe, în duhul Mănăstirii Oaşa. Am comandat un costum la Virginia Linul, creatoare de costume populare din satul Salva, Bistriţa Năsăud, unde costumele se împodobesc cu mărgele viu colorate. Fără să ştiu la vremea aceea că în trecut era obiceiul ca fata să-i coasă celui pe care l-a ales de mire cămaşa de nuntă, eu i-am comandat cămaşă şi prietenului meu ce locuieşte în Canada (atunci doar prieten), cu gând să îi reaprind dragostea pentru portul şi tradiţiile româneşti. Cu lucrarea lui Dumnezeu  şi binecuvântarea de atunci a Părintelui Iustin de la Oaşa şi a părinţilor bisericii Sf Silvestru, s-au rânduit toate astfel că iată, la 8 februarie 2015, dorinţa noastră veche de a ne uni vieţile s-a împlinit prin nuntă. O nuntă  în costume româneşti, pentru a împrumuta şi noi în viețile noastre din frumuseţea şi bogăţia semnificaţiei lor.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *