Ce nu știam despre Arghezi…

 Vorbind despre poetul național, Arghezi afirma: “Fiind foarte român, Eminescu e un european”; parafrazându-l, se poate spune cu certitudine: Arghezi, poet român, este deopotrivă un spirit european de incontestabilă valoare.

(Material realizat de Prof. Viorica Provian)

7 Noiembrie 1905 este ziua în care Arghezi a ajuns la Geneva – piatra de hotar pentru întreaga sa viață. Călugar fiind, ajunge la mănăstirea Cordelierilor, din orașul Freibourg. Mai târziu mărturisea: „Acolo îmi perfecționam noaptea, unele note luate în timpul zilei la biblioteca sau ascultând unele cursuri care mă interesau. Pe dosul foilor cu note exersam condeiul cu versuri…. începusem să gasesc aici atmosfera care-mi trebuia. Elveția este și acum o școală dincolo de universitate, biserică și bibliotecă”.

La inițiativa fiului său, în toamna anului 1974, a fost așezată, pe fruntea casei din Rue de Pevillons 146, o placă ce amintește de șederea poetului în acest loc. Recunoașterea lui în spiritul european s-a concretizat în acordarea marelui premiu „Goltfriend-von-Herder”, la Viena, în 1965, după ce, cu un an în urmă, fusese propus la premiul Nobel pentru poezie.

Presiunile politicii răsăritene de la Moscova exercitate asupra comisiei suedeze au determinat amânarea acordării acestuia și astfel Solohov primește premiul pentru proză. Totuși, critica literară europeană consideră spiritualitatea argheziană de prim rang. S-a manifestat prin traduceri, interviuri, vizite ale unor ziariști și comentatori străini.

Dar Arghezi este român și ortodox, iar icoanele au făcut si fac parte din viața sa sufletească. Prima icoană adevărată a primit-o în 1882, în ziua botezului (avea 2 ani): o icoană mică de argint reprezentând pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe. Această icoană l-a însoțit pe tot lungul vieții, de la București la Geneva și Paris, iar în ceasul din urmă, a fost așezată de către  fiul său lânga inima sa.

Fără să fi fost habotnic, Arghezi a avut o credință puternică, intimă, strămoșească. Pentru el, Dumnezeu există în frumusețile din jur, în ființele necuvântătoare, în flori și izvoare, adică în toată creația argheziană. Dar, Dumnezeu există și în condeiul cu care scria: „Genele lui Dumnezeu cad in calimerul meu” – inspirația este și ea de origine divină.

Un ziarist francez l-a intrebat: “Cum s-a născut în Dumneavoastră vocația poetică?” Iată ce a răspuns: ”Nu știu! La mine poezia s-a produs într-o completă inconștiență. Alminteri ezitam între poezie și pictură. M-am căutat fără speranța de a mă găsi și încă mă caut”.

Răspunzând unui interviu dintr-un ziar genovez, Arghezi mărturisește: “Fără Elveția și fără Geneva n-aș fi căpătat niciodată conștiința cea intimă și secretă că am fost făcut să fiu scriitor. Aici am învățat un anumit stil de viață care este făcut din eleganță, delicatețe morală, sentimentul datoriei absolute față de aproapele tău, datorie care, sper, am păstrat-o până astăzi. Și dacă iubesc atât de adânc libertatea, dacă-mi iubesc patria, știu că această dragoste a încolțit lângă Alpii voștri, lângă malurile frumosului Dumneavoastră Leman. (lacul Leman – cu o lungime de aproape 100 km)”.

Deseori, vorbind despre sine, a vorbit despre condiția artistului de oriunde și din orice timp: “Poezia este un gherghef al minții și al sufletului, o țesătură în culori mai clare sau mai obscure, după cum sunt înnodate firele. Am încercat să colorez cu nuanțe și am preferat, când am putut, catifelarea petalelor, jocul fluturelui, gingășia copilăriei….”.

 

 

 

 

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.