Sfântul Sava cel Nou (†7 aprilie 1948)

Sfântul Sava cel Nou s-a născut în anul 1862, în Herakleitsa, în provincia Tracia de Est din Grecia. Părinții săi, Constantin și Smaragda, i-au dat la botez numele Vasile. După ce a terminat studiile primare, Vasile a lucrat într-o prăvălie, pe care tatăl său o deschisese. Iubind liniștea și singurătatea, după ce a citit Viețile Sfinților, a început să-și dorească să intre în monahism. Pe când era încă adolescent[1] a plecat la Sfântul Munte, la Schitul Sfânta Ana[2], unde a intrat ca frate la chilia Adormirea Maicii Domnului. Pe lângă participarea la sfintele slujbe și diferite ascultări, fratele Vasile a învățat iconografia și muzica bizantină. Tehnica zugrăvirii icoanelor a deprins-o la chilia Teofililor[3]164, sub îndrumarea părintelui Heruvim[4].

În anul 1887, Vasile a plecat într-un pelerinaj la Ierusalim și, după ce s-a închinat la sfintele locuri, a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. După trei ani a fost tuns în monahism de către starețul mănăstirii, părintele Calinic, primind numele de Sava.

În anul 1894 a fost trimis de către părintele Calinic la Schitul Sfânta Ana din Sfântul Munte, pentru a continua instruirea în iconografie, sub supravegherea părintelui Antim, starețul schitului. După trei ani, se întoarce la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. În anul 1902, a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Nicodim al Diocezareei. A fost timp de un an (1906) preot al Școlii ortodoxe Sfânta Cruce din Ierusalim, iar în anul 1907 s-a retras la Schitul Sfânta Ana din pustia Hozeva[5], de lângă Iordan. Aici a dus o viață de nevoință aspră, în post și rugăciune, îndeletnicindu-se cu pictarea icoanelor. Pentru a avea parte de însingurare și liniște, a săpat în stâncă, la mare înălțime, două chilii la care ajungea cu ajutorul unei frânghii. În acest loc a viețuit până în anul 1916, când s-a întors în Grecia, din cauza unor probleme de sănătate. În acea perioadă, Palestina se afla sub ocupație britanică, iar arabii jefuiau și distrugeau chiliile și mănăstirile, amenințând viața monahilor. Viața nesigură din pustia Iordanului l-a determinat pe Sfântul Sava să rămână în Grecia. A mers în insula Patmos, la Mănăstirea Sfântului Apostol Ioan, unde a rămas timp de doi ani. Aici a zugrăvit câteva icoane pentru biserica mănăstirii. Locul, însă, nu i-a oferit mult dorita liniște, mănăstirea aflându-se în orașul Hora. În anul 1918, Sfântul Sava s-a întors la Sfântul Munte, dar nu a rămas mult timp aici și a mers la Parampola, o insulă pustie, locuită doar de un singur om. După puțină vreme, a mers la Atena, unde s-a întâlnit cu un fiu duhovnicesc al Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, care i-a spus că acesta voia să-l vadă.

În anul 1919, Sfântul Sava a mers în Eghina, la Mănăstirea Sfintei Treimi, ctitorită de Sfântul Nectarie în anul 1904. Timp de 6 ani, Sfântul Sava a slujit aici în calitate de preot al mănăstirii și le-a învățat pe maici cântarea bizantină și iconografia. La puțin timp după trecerea la Domnul a Sfântului Nectarie (1920), Sfântul Sava s-a zăvorât în chilia sa timp de 40 de zile. În cea de-a 40-a zi, a ieșit din chilie cu icoana Sfântului Ierarh Nectarie, pe care o zugrăvise în tot acest timp și pe care a așezat-o spre închinare în iconostasul bisericii. Aceasta este prima icoană a Sfântului Nectarie zugrăvită de către un iconar cu viață sfântă, înainte ca sfântul ierarh să fie proslăvit de către Biserică în ceata sfinților. Cu timpul, tot mai mulți vizitatori și închinători au început să vină pentru a se închina la mormântul Sfântului Ierarh Nectarie, lucru ce a tulburat liniștea mănăstirii. De aceea, în anul 1926, Sfântul Sava acceptă propunerea de a merge pe insula Kalymnos, pentru a sluji ca preot la mănăstirea de maici de aici, închinată Sfintei Treimi. Dar nici aici nu găsește liniștea pe care o căuta și merge la mai multe mănăstiri în căutarea unui loc prielnic viețuirii isihaste. În anul 1928, se întoarce în Kalymnos, la Mănăstirea Sfintei Treimi, și construiește lângă mănăstire, într-un loc izolat, două chilii, într-una amenajând un atelier de pictură, iar cealaltă servindu-i drept locuință. Aici a viețuit timp de 20 de ani, până la cuvioasa lui adormire. Cu timpul a construit în apropierea chiliilor trei paraclise, cu hramul Sfântul Sava cel Sfințit, Sfântul Gheoghe Hozevitul și Sfântul Ioan Teologul, precum și o biserică închinată Sfinților Arhangheli[6]. Sfântul Sava a zugrăvit toate icoanele necesare paracliselor și bisericii, precum și alte icoane comandate de diferite persoane. Banii pe care i-a primit pentru pictarea icoanelor nu i-a păstrat pentru sine, ci i-a dat orfanilor și văduvelor din Kalymnos.

Sfântul Sava și-a continuat viața de aspră nevoință și de rugăciune, devenind un părinte duhovnicesc pentru obștea mănăstirii, dar și pentru toți cei care îl căutau. Încă din timpul vieții, trupul său răspândea bună mireasmă atunci când umbla sau când se ruga în chilie și în biserică. În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, Sfântul Sava a fost văzut ridicându-se de o palmă de la pământ în timp ce se ruga. Pentru viața sa sfințită, Domnul i-a dăruit și harul înainte-vederii.

Era un duhovnic cu mare dragoste pentru fii săi duhovnicești, odihnind duhovnicește pe cei care veneau la el. Spovedea încontinuu după Sfânta Liturghie, până seara târziu; când un bolnav din spitalul din Kalymnos sau din alt loc al insulei dorea să se spovedească, mergea degrabă pentru a le ușura sufletele. Atunci când îi rămânea timp, Sfântul Sava împletea șiraguri de mătănii, pe care le dădea ca binecuvântare fiilor și fiicelor duhovnicești și pelerinilor, pentru rugăciunea minții. În perioada viețuirii în insula Kalymnos a scris Definiții ale comportamentului monahal desăvârșit, un text de numai două pagini, care cuprinde nouă definiții care fac referiri la curățenie, smerenie, amintirea morții, despătimire și patimile urii, mâniei, nerăbdării, osândirii, la răbdarea cu mulțumire a jignirilor și suferințelor și la renunțarea la toate cele materiale.

Simțindu-și sfârșitul, Sfântul Sava s-a zăvorât, timp de trei zile neprimind pe nimeni și petrecând în adâncă rugăciune. După aceea, a dat ultimele povețe maicilor din mănăstire, sfătuindu-le să petreacă în dragoste și ascultare de Hristos. În data de 7 aprilie 1948, Sfântul Sava, cu ultimele puteri, a bătut din palme și a strigat de șase ori „Domnul!”, după care și-a dat sufletul în mâinile Lui. La nouă ani de la trecerea sa la cele veșnice, pe 7 aprilie 1957, mormântul în care se odihnea Sfântul Sava cel Nou a fost deschis de către mitropolitul Isidor din Kalymnos, fiind de față obștea mănăstirii și o mulțime de credincioși. Atunci au văzut că trupul sfântului era nestricăcios, cu veșmintele intacte, răspândind bună mireasmă. Pentru puțin timp mormântul a fost din nou acoperit, iar la data de 1 mai 1957, moaștele Sfântului Sava cel Nou au fost așezate într-o raclă, în paraclisul Sfântul Sava cel Sfințit. Mulți dintre cei care s-au închinat sfintelor sale moaște au mărturisit ajutorul căpătat prin mijlocirea Sfântului Sava. De asemenea au fost consemnate 43 de minuni săvârșite între anii 1957 și 1978.

Prăznuirea Sfântului Sava cel Nou are loc la 7 aprilie, data adormirii sale și a aflării sfintelor sale moaște. Locuitorii insulei Kalymnos îl mai prăznuiesc la data de 5 decembrie, odată cu Sfântul Sava cel Sfințit.

Iconografie

Prima icoană a Sfântului Sava cel Nou a fost pictată în anul 1961, în Sfântul Munte, fiind și icoana oficială a sfântului. Ea se află la Mănăstirea Tuturor Sfinților din Kalymnos. De atunci, au fost realizate mai multe icoane ale sfântului.

Sfântul Sava cel Nou este zugrăvit având un chip ascetic, cu barba mare, bogată și rotundă sau despicată în două, este îmbrăcat în veșminte monahale, pe cap are camilafca, în unele icoane binecuvântează cu mâna dreaptă și în cea stângă ține un rotulus. Într-o icoană, Sfântul Sava cel Nou este înfățișat ținând în mâini icoana Sfântului Ierarh Nectarie.

[1] Constantine Cavarnos consideră că Sfântul Sava cel Nou ajunge în Sfântul Munte la vârsta de 18 ani, iar Vasile Papanikolau, autorul biografiei Sfântului Sava, spune că acesta ar fi avut vârsta de 12 ani. Având în vedere că fiecare autor își întemeiază presupunerile pe diferite mărturii și documente, nu se poate trage o concluzie definitivă asupra acestui aspect al vieții Sfântului Sava cel Nou.

[2] Schitul Sfânta Ana este situat în partea de sud-vest a peninsulei athonite, la o altitudine de aproximativ 500 de metri de la nivelul mării. A fost întemeiat în secolul al XIV-lea și aparține de Marea Lavră, fiind numit până la sfârșitul secolului al XVII-lea, Schitul Lavrei. La 25 octombrie 1686 au fost aduse aici moaștele Sfintei Ana și au fost așezate în biserica nouă a schitului; de atunci, schitului i se spune Sfânta Ana. În prezent schitul este format din 44 de chilii în care viețuiesc în jur de 70 de monahi.

[3] Obștea Teofililor a fost întemeiată de Ieromonahul Teofil în veacul a XVIII-lea. Chilia a fost zidită la 50 de metri mai sus de biserica centrală a Schitului Sfintei Ana, pe locul unei mici peșteri, despre care se crede că a fost locuită încă din veacul al VI-lea. Din anul 1866, în cadrul chiliei funcționează un atelier iconografic.

[4] Vezi Constantine Cavarnos, Sfântul Sava cel Nou – vindecătorul trupului și al sufletului, Alexandria, Ed. Cartea Ortodoxă, 2012, p. 14.

[5] Schitul Sfânta Ana se află în Hozeva, pe valea Iordanului, la 2 km de Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. Tradiția spune că Sfânta și Dreapta Ana s-a nevoit pe valea Hozevei către sfârșitul vieții, după trecerea la Domnul a Dreptului Ioachim. După anul 400, pustnicii au început să se adune și au continuat fără întrerupere până la sfârșitul secolului al XVII-lea, schitul fiind refăcut și reactivat în anul 1897.în peșterile de la Hozeva, iar peștera Sfintei Ana a fost amenajată ca biserică.

[6] Construcția bisericii Sfinților Arhangheli a fost începută de către Sfântul Sava cel Nou, dar a fost terminată la 18 ani după trecerea lui la Domnul.

Sursa: diac. Dan Cozea, Viețile sfinților iconari, Editura Cuvântul Vieții, Bucuresti, 2018, pp.165-170