Seara celor 12 evanghelii

Denia de joi seara constă în citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.
„Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi ţâşneşti pârâie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca prin adâncul patimilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cânt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Patimii Tale, Mântuitorule.”

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în volumul „Foame şi sete după Dumnezeu -înţelesul şi folosul postului“ (2008), ne scrie cum evangheliile din această seară ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos nu a încetat să iubească pe Dumnezeu şi pe semeni, pe oameni, chiar şi în mijlocul suferinţei. Iubirea Sa este acum verificată prin durere, prin suferinţă. Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia după Ioan, în capitolul 13, ne spune că: „Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Săi cei din lume, i-a iubit până la sfârşit“. Iubirea Lui faţă de Dumnezeu se vede în aceea că nimic nu-L poate îndepărta de la împlinirea voii Tatălui ceresc.

În faţa morţii, în rugăciunea din Ghetsimani, Mântuitorul Se roagă şi spune: „Părinte, dacă se poate, să treacă paharul acesta de la Mine“, adică paharul suferinţei şi al morţii. Ca orice om care se teme de moarte şi de suferinţă, Mântuitorul săvârşeşte rugăciunea aceasta, dar îndată adaugă: „dar nu după cum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu“. Voinţa Lui umană urmează voinţei divine, care este în acord cu Tatăl Cel veşnic.

„Simţirile noastre curate să le aducem înaintea lui Hristos şi, ca nişte prieteni ai Lui, sufletele să le jertfim pentru Dânsul, şi să nu ne sugrumăm cu grijile vieţii, ca Iuda. Ci să strigăm în cămările sufletelor noastre: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne pe noi de cel viclean.” (Denia celor 12 evanghelii)

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *