Despre Harul Duhului și viața curată

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile sale la Evanghelia după Matei ne lasă mărturie una dintre cele mai aprinse dovezi de pledoarie duhovnicească. Sfânta Scriptură reprezintă o comunicare de netăgăduit între Dumnezeu și oameni, însă așa cum interpreta și exegeza biblică, ea nu constituie singura cale de a face liant cu cele ale lui Dumnezeu. Mai este și comuniunea, generata de Duhul Sfânt, care imprimă nevoia omului de a trăi o viață curată, beneficiind astfel de condițiile prielnice pentru săvârșirea comuniunii cu Dumnezeu.

Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt (…). Dumnezeu nu a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam și urmașii lui, cu Iov și cu Moise, ci a vorbit față în față, pentru că a găsit sufletul lor neîntinat. Când lumea a căzut însă în păcate grele, atunci da, a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor și cuvintelor lui Dumnezeu (…).
Dumnezeu nu a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând – Acela va va aduce aminte de toate.

Sursa: Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei, Editura Institutului Biblic și de misiune  al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, p. 15