Ce naște în mine ruga la icoană

Privim în fiecare zi sfintele icoane, le sărutăm cu dragoste, ne gândim pururea la cei înfățișați în ele. Adesea, încercăm să le urmăm viața și credința. Purtăm în inimă dorul de mântuire, iar în minte, gândurile cele bune, în timp ce, în fața ochilor noștri, se deschide această pregustare a comuniunii din Împărăția Cerurilor pe care ne-o aduc sfintele icoane.

(Material realizat de pr. Adrian Agachi)

De vreme ce trăim înconjurați de chipuri triste, de imagini care mai mult ne rănesc decât ne odihnesc privirea, avem nevoie să ne curățim sufletește, să primim nădejde și putere, să vedem și chipuri ale celor care au biruit, care au trecut dincolo de „marea vieții” pe care o vedem „înălțându-se de viforul ispitelor”[1]. Așadar, sfintele icoane ne aduc în suflet nădejde.

În al doilea rând, de vreme ce sfintele icoane ne înfățișează nu numai chipuri, ci și diferite semne și minuni, atât din viața Mântuitorului Hristos și din cea a Maicii Domnului, cât și din vieţile sfinţilor, ne întăresc în credința noastră. Fără sfintele icoane, mărturisirea de credință a Bisericii ar fi fost incompletă. Desigur, ascultăm și primim prin cuvânt vestirea Evangheliei și a poruncilor dumnezeiești cuprinse în ea, dar, așa cum ni se spune într-un vechi proverb: „o imagine face cât o mie de cuvinte”. Când privesc sfintele icoane nu văd ceva doar într-un mod distant, ci, efectiv, particip sufletește la realitatea înfățișată în ele, simt cum credința mea, înainte slabă și neputincioasă, primeşte putere, devine cu adevărat lucrătoare și mă îndeamnă să progresez și mai mult în faptele mele bune.

În al treilea rând, sfintele icoane sporesc în sufletul meu dragostea. Privesc pătimirea mucenicilor și mă minunez de dragostea lor pentru Dumnezeu, de care nu S-au lepădat

până la moarte. Privesc minunile felurite din viețile sfinților și mă bucur de iubirea  dumnezeiască pe care au arătat-o celor de aceeași fire cu ei. Îmi plec cu uimire ochii în fața înfățișării Iconomiei lui Hristos: Nașterea, Botezul, Pătimirile cele de viață făcătoare, Învierea, Înălțarea la ceruri. Toate icoanele îmi „vorbesc” despre dragostea lui Hristos, a Maicii Sale și a sfinților pentru fiecare creștin, inclusiv pentru mine, cel care mă consider nevrednic de ea. De asemenea, privind sfintele icoane, închinându-mă cu dragoste și smerenie în fața lor, se naște cu adevărat în inima mea străpungerea (katanyxis) duhovnicească, atât de familiară celor care au început să câștige cu adevărat mai multă simțire a harului Duhului Sfânt. Străpungerea aceasta necontenită a inimii mele mă îndeamnă să mă rog nu numai pentru mine, ci și pentru toți cei aflați în suferință, în necazuri, în boli și încercări, pentru ca mângâierea Duhului Sfânt să se pogoare și asupra lor. Toate aceste daruri cu adevărat sfinte sunt înlesnite de rugăciunea curată și simțitoare care se realizează în fața sfintelor icoane.

Sursa: Florilegiu patristic despre sfintele icoane, Editura Cuvântul Vieții, 2017, prefață realizată de pr. Adrian Agachi, pp.11-15

[1] Irmosul Cântării a 6-a din rânduiala înmormântării mirenilor”, în: Molitfelnic, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 224.