Tradiții ortodoxe în lumina Învierii

În fiecare an, Paştile creştin împrimăvărează sufletele celor credincioşi şi sărbătoarea o percep ca un act de transcendere a creaţiei în Hristos Cel înviat.

            (Material realizat de Ramona Bandrabur)

„Pentru întreaga suflare creştină, Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Paştile care înseamnă sărbătoarea luminii şi a bucuriei. Acum Mielul Hristos luminează pe toţi în mod deplin şi-i conduce spre libertatea şi viaţa cea adevărată şi netrecătoare. Bucuria învierii Domnului copleşeşte toate tristeţile şi în ea se concentrează vestea cea bună adusă întregii omeniri. Existenţa umană se umple de starea bucuriei reale, depline şi durabile”, spune Pr. Prof. Dumitru Staniloae, în lucrarea sa, „Paştile, sarbatoarea luminii în Ortodoxie”, în Studii Teologice, 1975).

Odată cu începerea Postului Mare şi până la Paşti, întreg ritualul vieţii capătă noi semnificaţii în încercarea sufletului de a se pregăti pentru a pătrunde cea mai adâncă dintre tainele ortodoxiei, aceea a Învierii. Sărbătoarea Paştilor o trăim sub semnul bucuriei depline dar şi al jertfei premergătoare.

Miezul de sfinţenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul şi lucrul potrivit – iată cele 7 dimensiuni ale vieţii omului creştin în preajma Sărbătorii Paştilor, pe care ni le arată Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.

Se primenesc cele din afară: începând cu natura, cu casa, cu îmbrăcămintea cea nouă, dar mai ales e vremea primenirii sufletelor noastre pentru a putea gusta din dulceaţa „miezului de sfinţenie” al sărbătorii. Şi cum nici o lucrare fie ea cât de mică, nu se împlineşte fără jertfă, curăţirea sufletului cere şi ea o nevoinţă a trupului. Acesta este rostul Postului cel Mare, de 40 de zile. Prin detoxifierea organismului şi curăţirea sângelui, ajungem la o stare echilibrată a minţii, în care să ne putem raporta corect la lume ca dar şi ca rod al dragostei lui Dumnezeu. Astfel ca trupul nostru curăţit să devină ca o lupă care focalizează dragostea lui Dumnezeu, lentilă care efectiv aprinde tot ce e în jurul său de dragostea lui Dumnezeu.

„Trupul nostru este luat din pământ şi prin firea sa se aseamănă pământului. Are nevoie sa fie lucrat. Precum seminţele semănate în ţarina nelucrată cu uneltele plugăreşti pier fără să aducă nici o roadă, aşa şi rugăciunea rămâne fără roadă dacă trupul şi inima nu sunt pregătite pentru ea prin postire. Împrăştierea şi îngreuierea gândurilor, răceala şi împietrirea inimii, visările deşarte şi păcătoase care apar întotdeauna în închipuire nimicesc rugăciunea celui care nu posteşte”, spune Sf. Marcu Ascetul. Iar rugăciunea este dialogul nostru viu şi personal cu Dumnezeu, este modul prin care ne putem uni cu El, este ” pod de trecere peste ispite, peretele din mijloc în faţa necazurilor, veselia ce va să vie, hrana sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii … risipirea întristării … descoperirea celor viitoare” (Sf. Ioan Scărarul). Este întâlnirea noastră cu Hristos şi pregătirea pentru a primi jertfa Lui pentru oameni.

Între pâinea şi vinul ce întăresc inima şi trupul şi Cina cea de Taină care transfigurează pâinea în trup al Mântuitorului şi vinul în „scump sângele Lui”, trăim cu toţii în prisos de bucurie Învierea Domnului. Iar ceea ce mintea noastră omenească nu poate cuprinde în înţelegerea sa adânca taină a Învierii, poate lumina credinţa.

„Învierea se vede în puterea de a iubi şi a ierta”, spune Părintele Savatie Baştovoi. „Omul care iubeşte, care iartă, care nu se lipeşte prea mult de bogăţiile pământeşti arată că el crede în Înviere. O inimă iubitoare poate să creadă că Hristos a Înviat. Iubirea este Înviere şi Învierea este iubire. Numai în felul acesta putem înţelege, dar nu putem explica.”

Tradiţii ale Paştilor

Cele mai frumoase tradiţii legate de această sărbătoare tot la sat se păstrează, în centrul căruia s-a aflat întotdeauna biserica. Acolo creştinii şi-au împletit dintotdeauna credinţa în Dumnezeu cu gesturile fireşti ale vieţii. Bucovina este şi astăzi unul dintre ţinuturile care păstrează toată bogăţia tradiţiei ortodoxe a Sărbătorii Paştilor, dar fiecare zonă a ţării îşi are specificitatea obiceiurilor ce s-au născut în preajma sărbătorii.

Aproape de miezul nopţii, întreaga suflare a satului se pregăteşte să participe la Slujba de Înviere. Pasca, vinul, cozonacul şi câteva ouă înroşite alături de alte alimente cărora li se oferă apoi virtuţi vindecătoare, se pun în coşuri frumos împodobite de ştergare cusute spre a fi sfinţite. Fiecare familie, cu mic cu mare, se îndreaptă spre biserică pentru a lua Lumina! Bucuria Paştilor se trăieşte în comuniune, iar când preotul anunţă: „Hristos a înviat!”, întreaga comunitate rosteşte într-un singur glas: „Adevărat a înviat!!

În prima zi se reunea la masă întreaga familie creştină, şi petreceau împreună. Ritualul ciocnirii ouălor roşii, întâi de către capul familiei şi soţia sa, apoi şi de către ceilalţi membrii, era însoţit de credinţa că se vor revedea şi la Paştele viitor dar şi după ce vor ajunge în ceruri.

Nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare, iar masa de Paşti nu se ridica timp de trei zile. În a doua zi de Paşti, finii se duc în vizită la naşi, cu colaci, pască şi oua roşii, iar copiii merg la parinţi. Naşii îi ospătează pe fini, după care merg împreună la hora satului.

În unele locuri, atât în Bucovina, cât şi în Transilvania, există datina ca a doua zi de Pasti să vină băieţii la udat. După tradiţionalul „Hristos a înviat!”, baiatul spune ca i-ar fi sete şi scoate o ulcică cu apă pe care o varsă fie pe gâtul fetei, fie pe faţa ei, rostind: „Să-ti fie inima curată ca apa si ea sa te ferească de orice boala.” Se mai practică în ziua de astăzi şi udatul cu parfum, în loc de apă, prin parţile Transilvaniei şi Banatului. Băiatul primeşte câteva ouă roşii şi este invitat la masa pascală.

Semnificaţia bucatelor pascale

Pasca, cea mai însemnată coptură care face cinste Mesei de Paşti, se face numai din făină curată de grâu ales, cernută prin sită deasă. În mijloc, între împletitura în formă de cruce făcută din aluatul dospit se pune brânză de vaci, sărată şi frământată cu gălbenuş de ou. Se netezeşte pe deasupra cu un penel muiat în gălbenuş şi se împodobeşte cu stafide şi o frunză verde de leuştean. Forma ei în patru colţuri este precum mormântul în care a fost înmormântat, iar cea rotundă, cu marginile împletite imaginează cerul.

Pasca se prepară numai în ajunul Învierii, în ziua de sâmbătă. Adevărata pască este aceea care se taie în bucățele mici, se pune în pachețele și se duce în coşuri anume pregătite la biserică pentru a fi sfințită. După sfinţirea din dimineaţa primei zile de Paşte, pasca dobândeşte puteri purificatoare, asemeni anafurei. Se mănâncă la începutul zilei, înainte de masă, pentru a-i face pe credincioși părtașii binecuvântării lui Dumnezeu.

Dintre fripturile care se pun pe masă, cea de miel este cea mai însemnată, căci tăierea mielului are o adâncă semnificaţie religioasă, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Sacrificiul mielului pascal, ce a marcat ieşirea evreilor din robia egipteană, când s-a născut un popor ales care să trăiască în libertate, a trecut şi la noi creştinii, mielul fiind chiar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care prin jertfa sa a adus eliberarea omenirii din robia păcatului.

După cum mielul pascal a preînchipuit pe Mântuitorul Hristos, la fel şi cina care a precedat ieşirea din Egipt a prefigurat Cina cea de Taină din care se împărtăşesc creştinii pentru a intra în împărăţia cerurilor.

Drobul de miel a devenit astăzi şi el un preparat cu un consum ritual, care s-a impus mai întâi în lumea urbană şi apoi şi în cea rurală. Pregătirea drobului presupune utilizarea unui întreg arsenal de mirodenii – sare, piper, enibahar, tarhon, patrunjel, mărar. Alături de pască şi ouăle roşii, drobul de miel se identifică astăzi cu Sărbătorile Paştilor.

Cât despre vopsirea ouălor roşii, sau ouălor colorate, aflăm de la dr. Iuliana Băncescu, de la Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, că este un obicei străvechi, păgân, care a căpătat semnificaţii religioase legate atât de Paştile evreiesc cât şi de cel creştin. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, şi se spune în popor că nu se strică tot anul, dar şi în Sâmbăta Mare, nu însă şi în ziua de vineri, când Hristos a fost muncit şi răstignit pe cruce.

„Ouale colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, dacă vrem să vorbim despre arta populară în privinţa ornării ouălor de Paşte, trebuie să ne referim la încondeiatul ouălor. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din gaoace. În Bucovina (şi nu numai) ele se numesc şi „ouă muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.”

„Când oamenii n-or mai roşi ouă la Paşti, atunci lumea se va potopi”, spune credinţa populară.