Luna Ianuarie, ziua a douăzeci și șasea, Sfinții Xenofont, Maria, soția sa, Ioan și Arcadie, fiii lor.

Sfântul Xenofont era unul din cei mai de frunte boieri ai Constantinopolului, bogat cu averile cele din afară,  dar bogat și cu cele dinlăuntru, adică cu credința, binecuvântarea și cu păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Și el avea ca soție pe Maria, următoarea a tuturor faptelor lui celor bune, cu care a născut doi fii, pe Ioan și pe Arcadie și pe care i-a trimis la Berit (Beirut), cetatea Feniciei ca să învețe elineasca înțelepciune.

Dacă s-a îmbolnăvit Xenofont a trimis după fii lui ca să-i binecuvânteze și să-i povățuiască spre toată fapta cea bună. Dar, Dumnezeu L-a însănătoșit, dorind ca Xenofont să mai fie în viața aceasta, astfel că fii lui au plecat ca să-și termine studiile, vrând ca mai apoi să-i însoțească cu nunta cea legiuită.

Plecând cei doi frați s-a făcut o furtună puternică pe mare încât s-a sfărâmat și corabia, iar aceștia apucând fiecare de o scândură, au fost duși de ape osebiți unul de altul. Astfel, Ioan a ajuns la un loc ce se numea Melfitan și acolo a intrat într-o mănăstire făcându-se monah, iar Arcadie în Tetrapirghia, unde de acolo a mers la locurile sfinte, la Ierusalim, intrând în lavra Sfântului Hariton.

Trecând doi ani după înecarea corabiei și Xenofont neștiind ce s-a întâmplat pe mare cu fii lui, acesta a trimis la Berit una din slugile sale, care întorcându-se la stăpânii lui, le-a spus acestora despre faptul că, lumina ochilor lor, copiii lor au pierit în mare.

Xenofont, ca unul ce nu a mâhnit bunătatea lui Dumnezeu s-a așezat la rugăciune împreună cu soția sa, Maria, iar noaptea amândoi au avut vedenie în vis cu fii lor care stăteau înaintea lui Hristos, Domnul nostru.

Deci, Xenofont și Maria au hotărât să meargă la Ierusalim, nădăjduind că acolo vor găsi și pe fiii lor. Acolo, în biserica Învierii lui Hristos, a stat aproape de Golgota și bătrânul văzător cu duhul care-l povățuise pe Arcadie spre mănăstire. În zilele acelea a venit și monahul Ioan, de la mănăstirea Melfitanului la Ierusalim, iar bătrânul i-a ajutat pe cei doi frați să se reîntălnească.

După două zile au venit și părinții lor ca să se închine purtătorului de viață Mormânt și acolo bătrânul a intermediat reîntălnirea acestora cu copiii lor care acum erau monahi, lucrători ai viei lui Hristos. Apoi, Xenofont cu soția sa, au rugat pe bătrân să-i tundă și pe ei în rânduiala monahicească, doamna Maria mergând într-o mănăstire de fecioare, Xenofont cu fii lui au mers în pustie, iar averea lui a dat-o celor ce aveau trebuință, eliberând și slujile.

Această familie a bineplăcut lui Dumnezeu, slujind cu osârdie și iubind pe Domnul, de aceea s-au și învrednicit să fie numărați în ceata sfinților.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

editor: George Cismaru