Sfinții Cuvioși Părinți din Sinai și Rait

În luna Ianuarie, ziua a paisprezecea povestirea monahului Amonie despre uciderea cuvioșilor părinți din Sinai și Rait

Zice Amonie că, șezând el chilie, în părțile Alexandriei i-a venit un gând să se ducă în părțile Palestiniei, ca să cerceteze pe părinții de acolo. Astfel, a ajuns și în pustiu, la muntele Sinai unde s-a bucurat de viețuirea îngerească a părinților de acolo. Dar, năvălind barbarii, care se numeau blemieni asupra lor i-au ucis pe cei 38 de părinți care erau în acel loc. După aceasta, cu mare plângere monahul Amonie dimpreună cu cei cu care era,  au îngropat sfintele lor trupuri și încă având lacrimi în ochii lor a venit un ismailitean și ne-a spus că toți pustnicii care locuiesc în Rait sunt uciși de barbari.

După puține zile a venit un monah din părinții cei ce au fost acolo și care a scăpat din mâinile barbarilor, care a început a povesti despre fericiții părinți din Rait cum au murit mucenicește pentru Hristos acei sfinți părinți. Despre sine monahul spune că s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l acopere de la fața acelor barbari și să le orbească ochii, ca să nu-l vadă, el fiind ascuns după câteva ramuri de copaci, pentru ca să poată să îngroape trupurile sfinților. Deci, barbarii cercetând mănăstirea de averi și negăsind nimic, pentru că părinții n-au strâns averi pământești, ci au viețuit îngerește s-au întors la corabia lor, pe care n-au mai găsit-o, pentru că, corăbierul fiind iubitor de Hristos a tăiat funia ei și a fugit în munți. Apoi, venind mulțime de bărbați din Faran s-au luptat cu acei barbari în luptă și fiind mai mulți cei dintâi i-au ucis pe păgâni.

Ieșind monahul de unde era ascuns a pipăit trupurile părinților uciși, aflând pe toți morți, afară de trei, Domn, Andrei și Orion. Deci au îngropat pe cei treizeci și nouă de sfinți părinți, iar seara a adormit și Domn care fuseseră rănit grav și l-au pus și pe el aproape de cuvioșii mărturisitori ai lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea celei de-a doua ucideri care s-a făcut în Sinai și Rait, pe vremea fericitului Nil Pustnicul.

După mai mulți ani, iarăși la poalele muntelui Sinai, în zilele Cuviosului Nil Pustnicul au  năvălit barbarii care locuiau în Arabia și au ucis cuvioșii părinți care locuiau prin peșteri, prin chilii sau prin alte crăpături ale pământului și care trăiau viață îngerească.

Acest Nil, mai întâi a fost eparh al Constantinopolului și a avut soție și doi copii: un băiat și o fată. Deci, sfătuindu-se el cu a sa soție, au lăsat lumea și s-au îndreptat către mănăstire,  femeile intrând în cea de fecioare, iar el cu fiul, Teodul au mers în muntele Sinai, fiind singurul care a văzut primedia cu barbarii, cei care i-au ucis pe sfinții părinți.

Deci, după ce s-a făcut pace, fericitul Nil a aflat pe fiul său Teodul întreg și sănătos, cu care s-a întors la petrecerea lor cea dintâi, în muntele Sinai, iar după ani destuli s-au mutat la Domnul nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, Cuvioșii Părinți Simeon și Sava, ctitorii mănăstirii Hilandarul, care au trăit în anii 1190 de la Hristos

Sfântul Simeon era tatăl Sfântului Sava și împărat al Serbiei, iar femeia lui se numea Ana, amândoi fiind binecredincioși și evlavioși.

La rugăciunea lor, Dumnezeu le-a mai dăruit un fiu, pe Sava care de mic dorea după Hristos, iubind fecioria. Venind câțiva părinți din Sfântul Munte, tânărul Sava s-a dus acolo, intrând în mănăstirea Rusicon, învățând viețuirea monahicească, în ascultare și cucernicie față de bătrânul său.

Părinții lui  înștiințându-se despre fuga lui, au plâns cu durere și au trimis oameni să-l caute. Atunci fericitul Sava le-a scris o scrisoare despre deșertăciunile lumii acesteia și așa a reușit ca pe mama lui s-o îndrepte spre o mănăstire de maici, iar tatăl său a venit și el în Sfântul Munte, lăsând tronul împărătesc pe umerii fiului celui mare, Ștefan.

Deci,  a aflat Simeon pe fiul său la mănăstirea Vatopedu, unde se ascundea Sava, atunci când tatăl său îl căuta. Iar, după multe nevoințe și rugăciuni, cei doi s-au făcut vase ale Sfântului Duh, îndemnând și pe alți sârbi să vină acolo. Prin urmare, văzând ei că se înmulțea numărul monahilor au fost siliți să zidească o mănăstire, pe care au închinat-o Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și care se numește a Hilandarului.

După ceva vreme, tatăl Simeon a trecut la Domnul, bineplăcând lui Dumnezeu prin izvorârea de mir din mormântul său care a umplut toată mănăstirea. Iar, Sava era cinstit de toți părinții din Sfântul Munte, fiind protos al acestuia, a fost silit să fie hirotonit preot în mănăstirea sa. Deci, pentru faptele sale bune mai târziu a ajuns arhiereu al Serbiei, păstorind cu multă dragoste poporul creștin-ortodox.

După multe lupte duhovnicești și purtări de grijă a turmei încredințate, fericitul Sava, îmbolnăvindu-se și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru