Cuviosul Părintele nostru Pavel Tebeul

Luna Ianuarie, în ziua a cinsprezecea facem prăznuirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Pavel Tebeul

În vremea viețuirii marelui Antonie în pustiul Egiptului, acestuia i-a venit un dor să vadă dacă în pustia cea mai dinăuntru ar găsi un rob al lui Dumnezeu, care să se fi sălășluit acolo mai înainte de el. Deci, rugându-se bătrânul Antonie lui Dumnezeu, a auzit un glas care i-a spus că, este un rob mai desăvârșit decât el în pustia cea mai dinăuntru și dacă va merge la acesta, îl va afla încă în viață înainte de a pleca la Domnul.

Plecând bătrânul la drum și umblând prin acea pustie neumblată, în care nu vedea decât urme de fiară, după două zile s-a apropiat de peștera unde locuia plăcutul lui Dumnezeu. Astfel, cei doi cuvioși părinți s-au găsit și spunându-și pe nume s-au îmbrățișat.  Apoi, Antonie l-a întrebat pe Pavel pentru care pricină a ieșit din lume și a venit în această adâncă pustie.

Iar Sfântul Pavel a început să-i spună viața lui, zicând așa: s-a născut într-o familie dreptcredincioasă și bogată, în Tebaida și a avut o soră pe care părinții au măritat-o după un bărbat. După moartea părinților, bărbatul cel lacom al surorii sale, a vrut să-i ia și averea lui și se gândea acela să-l dea pe mâna păgânilor, pentru că în acele vremuri era prigoană împotriva creștinilor, împărățind Deciu și mai apoi, Valerian, păgânii împărați ai romanilor.

Deci, văzând fericitul Pavel cum erau chinuiți creștinii, s-a lipsit de averea cea trecătoare și a fugit în această pustie, povățuit fiind de Dumnezeu, în care petrecea fiind hrănit de 60 de ani cu o jumătate de pâine pe care o aducea un corb. Apoi, știind sfântul Pavel că Dumnezeu l-a trimis pe Antonie ca să-l îngroape, i-a spus acestuia să-i aducă mantia episcopului Atanasie pe care o primise în dar.

Prin urmare, mergând Antonie la mănăstirea lui să aducă mantia, a văzut cum îngerii duceau sufletul lui Pavel la cer. Atunci avva Antonie a plâns și s-a tânguit pentru că nu și-au dat sărutarea cea mai de pe urmă. Sosind la peșteră a îngropat trupul sfântului fiind ajutat de doi lei, care au săpat mormântul în care a fost pus întâiul viețuitor al pustiei, Pavel Tebeul.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan Colibașul

În vremea împăratului Leon cel Mare, era în Constantinopol, un stratilat (general), bogat și cinstit, anume Eutropiu, având de soție pe Teodora, cu care avea trei fii. Cel mai mic dintre copii , se numea Ioan, deci pe acesta l-au dat la învățătura cărții și la toată înțelepciunea cea retoricească și a filosofilor. Însă, copilul Ioan alerga mai cu sârguință la rugăciune și astfel în cugetul se aprinse dorul cel dumnezeiesc.

Venind în casa sfântului un monah, aceluia i-a împărtășit dorul lui după Hristos, iar când a fost să plece acela, Ioan a ieșit în taină din casă, plecând cu acel monah.

Ajungând la țărm și neavând bani de corabie, Ioan s-a întors la părinții lui primind banii necesari pentru a închiria corabia, însă acelora spunându-le că-i trebuie pentru a face ospăț prietenilor lui.Intrând Ioan în corabie a luat cu el și Evanghelia pe care o primise de la părinții lui, iar aceia s-au pus pe plângere și tânguire pentru iubitul lor fiu care dispăruse.

Sosind la locașul Neadormiților, Ioan a cerut egumenului să-l îmbrace în chipul cel îngeresc, ceea ce a și făcut văzând darul Sfântului Duh ce era întrânsul. Nevoindu-se fericitul șase ani în acea mănăstire s-a sculat diavolul asupra lui aprinzându-i dorul de părinți. Iar egumenul luminat de Dumnezeu l-a lăsat să se întoarcă la părinții lui. Deci, Ioan și-a zis, deși la părinții mei mă voi duce, însă și acolo, cu ajutorul lui Dumnezeu voi sfărâma capul vrăjmașului meu.

Astfel, fericitul Ioan s-a întors la casa părintească, fiind îmbrăcat sărăcăcios și acolo a cerut voie slugilor să poată să locuiască pe gunoiul de lângă curtea casei. Văzând mama sa pe sărac umblând pe gunoi și neștiind că este fiul ei a cerut să fie luat de acolo pentru că nu putea umbla pe acolo. Deci, Ioan a cerut vătafului casei să-i facă o colibă acolo, ca să poată trăi în acel loc, și așa a viețuit trei ani de zile, nespunând părinților săi că este fiul lor.

Apropindu-se vremea plecării lui Ioan din viața aceasta a cerut vătafului să cheme pe stăpâna casei, care era mama lui pentru a-i spune ceva de trebuință. Aceasta i-a spus bărbatului ei care a îndrumat-o să meargă, însă ea nu l-a ascultat.

Prin urmare, pentru că nu a dorit să vină la Ioan, care era bolnav pe moarte și nu putea merge pe picioare, stăpâna casei, mama lui a poruncit să-l aducă la ea. Atunci, cuviosul având fața acoperită i-a dat o binecuvântare aceleia și a cerut cu jurământ ca să fie îngropat cu hainele sale zdrențeroase în coliba lui, ceea ce stăpâna a și făgăduit.

Apoi, Ioan a scos Evanghelia și i-a dat-o ei, pe care cunoscând-o că este la fel cu cea pe care a dat-o fiului lor a alergat la bărbatul ei. Deci, au mers amândoi la Ioan și l-au întrebat de unde o are, iar cuviosul le-a spus că el este fiul lor, Ioan cel căutat de ei.

Auzind acestea și cunoscându-l după semne și glas au rămas ca niște muți, dar revenindu-și nu știau ce să facă, să se bucure că au aflat pe fiul lor, ori să plângă pentru moartea lui.

Deci, cuviosul Ioan după câteva ceasuri a adormit în Domnul, iar mama lui uitând de jurământul dat, l-a îmbrăcat în haine strălucite , drept pentru care s-a îmbolnăvit și a răma nemișcată. Atunci, aducându-și aminte de porunca fiului ei, l-a îmbrăcar iarăși în hainele rupte și îndată s-a tămăduit.

Apoi au zidit o biserică în locul colibei, jumătate din averea lor au folosit-o pentru aceasta, iar cealaltă jumătate au dat-o săracilor și așa s-au dus și ei în împărăția cerurilor, alături de fiul lor.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru