Sfinții Atanasie și Chiril, patriarhi ai Alexandriei

Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin şi ale urmaşilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a ruşinat pe Arie prin înţelepciunea şi dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri şi multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci şi doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a aşezat la bătrâneţe iarăşi în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.

Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat cu cărunteţe.

Tot în această zi:
– pomenirea sfintei muceniţe Xenia, care în foc s-a săvârşit.
– pomenirea cuviosului părintelui nostru Marcian cel din Cipru.

S-ar putea să vă placă și...

Har du prøvet at indstille ugentlige indskudslofter direkte i kassen? De fleste platforme som Stake lader dig justere beløbet med et par klik, så du bedre kan holde styr på dit spillebudget uden at kontakte supporten.
Pour ceux qui s'intéresse à la sécurité des paiements en euro, il est utile de noter que les opérateurs régulés par l'ANJ protègent aussi bien les dépôts que les retraits. Un nouveau casino en ligne France digne de ce nom doit afficher clairement sa licence et offrir un service client joignable 24h/24, deux critères essentiels avant toute inscription.
Piața de gambling online din România s-a schimbat vizibil, iar tot mai mulți utilizatori vor să afle rapid care sunt cele mai bune cazinouri noi 2026 înainte de a-și face un cont.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.