Mirean vs laic

O diferenţiere convenţională pe care o vom face dintru început, deşi dicţionarele actuale confundă sau echivalează cei doi termeni, este cea între noţiunile de mirean şi laic.

                                                   (Material realizat de Irina Ioachimescu)

În cele ce urmează, vom utiliza termenul de laic[1] drept o persoană sau un lucru „care este în afara religiei şi a tagmei bisericeşti”, în opoziţie cu termenii: bisericesc, religios. Acest termen va fi atribuit astfel lucrurilor care se autodefinesc sau sunt în mod real din afara sferei bisericeşti, din ceea ce numim „împărăţia cezarului”, mundanul, lumea care nu este în mod necesar creştină sau este chiar declarată atee, care nu se autodefineşte în raport cu Dumnezeu şi cu Biserica.

Termenul de mirean (mirenesc) va fi definit ca o persoană sau un atribut specific lumii încreştinate, îmbisericite, dar care nu face parte din clerul bisericesc, antonimul său fiind termenul cleric. Lingvistic nu putem  stabili o legătură clară între mirean şi Taina Mirungerii celor botezaţi, consacraţi lui Dumnezeu, trimiterea dicţionarelor, în privinţa termenului mirean, făcându-se către cuvântul slavon miro (însemnând lumesc), şi nu către mir (care vine din termenul grecesc sinonim cu aromă).

În cele ce urmează, vom asuma însă această distincţie între cei doi termeni, pentru a desemna tocmai diferenţa dintre Împărăţia lui Dumnezeu, ai cărei cetăţeni sunt încă din viaţa aceasta toţi cei botezaţi şi unşi ai Bisericii Sale, deci şi mireni, care trăiesc în asumarea acestei Împărăţii în mod conştient, şi împărăţia cezarului, adică societatea care este chemată să devină Împărăţia lui Dumnezeu, dar nu este constrânsă la acest lucru, deci se poate autodefini şi în afara relaţiei cu El, pentru care vom utiliza termenul de laic. Deşi între cei doi termeni (laic şi mirean) nu există în mod necesar o contradicţie (putând fi identificaţi, în opinia mea, numai în momentul în care societatea laică îşi asumă rolul de imagine terestră a Împărăţiei lui Dumnezeu), iar lingvistic sunt consideraţi de multe ori sinonimi, vom face această distincţie între ei, pentru o mai clară înţelegere teologică.

O altă problemă care necesită definirea termenilor este cea a relaţiei Biserică – stat. În relaţia Bisericii cu statul, intervine partea mundană, instituţională a Bisericii, Biserica fiind, conform definiţiei propuse de Pr. Ionuţ Corduneanu, „o comunitate întemeiată de Dumnezeu, compusă din oamenii legaţi între ei prin credinţă, legea dumnezeiască, ierarhie şi Sfinte Taine. Fiind Trupul lui Hristos, ea este un organism divino-uman, având nu numai o fiinţă tainică ce nu este supusă stihiilor lumii, ci şi o componentă istorică, iar aceasta vine în contact cu lumea exterioară, inclusiv cu statul (…) Apariţia statului trebuie înţeleasă nu ca o realitate instituită de la început de Dumnezeu, ci ca acordarea de către El a posibilităţii pentru oameni de a-şi orândui viaţa socială potrivit voinţei lor libere”[2]. Ea este un mod prin care omul răspunde lumii căzute în păcat prin mijloacele puterii lumeşti, pentru a se apăra de efectele căderii. Tot Pr. Corduneanu punctează: „Statul (…) este binecuvântat de Dumnezeu, pe când Biserica (…) are însuşirea de sfântă.”[3]

[1]             conform definiţiei Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (Ed. 1998)

[2]             Corduneanu, Ionuţ – Gabriel, Biserica şi statul – Două studii, Ed. Evloghia, Bucureşti, 2006, p.10

[3]    Op. cit., p. 11

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *