Sfântul Sfințitul Mucenic Haralambie, episcopul cetății Magnesiei

Întru această lună, ziua a zecea Sfântul Sfințitul Mucenic Haralambie, episcopul cetății Magnesiei și cei împreună cu dânsul

Pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei,viețuia în cetatea Magnesiei, Sfântul episcop Haralambie, care îndemna poporul, povățuindu-l la calea mântuirii. Atunci, acesta a fost prins și dus la judecată pentru că întorcea poporul de la slujirea idolească, ighemonul Luchian cerându-i să aducă jertfă zeilor.

Bătrânul episcop a refuzat categoric, știind că se apropie de bunătățile cele nevăzute pe care i le-a pregătit Domnul. Prin urmare, acesta a fost dat la chinuri, pe care le-a răbdat vitejește, iar cei doi slujitori care îndeplineau porunca ighemonului, văzând tăria mucenicului, au mărturisit și ei puterea lui Hristos și pentru aceasta li s-au tăiat capetele, numele lor fiind, Porfirie și Vaptos. De asemenea, și trei femei care priveau la pătimirea sfântului au crezut în Hristos și pentru aceasta li s-au tăiat și lor capetele.

Apoi, chinuitorul Luchie a luat uneltele de tortură și a început să-i strunjească trupul sfântului, dar îndată mâinile i s-au rupt din coate și s-au lipit de trupul mucenicului, iar ighemonului care a scuipat în fața sfântului i s-a sucit capul înapoi.  Atunci, poporul ce era de față a crezut în Hristos, iar Luchie și ighemonul Luchian au primit vindecare prin rugăciunea sfântului către Dumnezeu.

După tămăduire, Luchie a cerut botezul, iar ighemonul Luchian a oprit prigoana creștinilor și s-a dus de la înștiințat pe împăratul Sever, care era în Antiohia Pisidiei cu privire la cele întâmplate în Magnesia și cum toată cetatea a crezut în Hristos.

Împăratul roman a trimis ostași de l-au adus pe Sfântul Haralambie la el și îndată l-a dat la dat la chinuri, fiind aruncat înt-un foc, dorind să-l ardă pe mucenic.

Sfântul Haralambie, după stingerea focului s-a arătat sănătos, iar pentru aceasta a fost dus înaintea împăratului, înaintea căruia a făcut multe minuni cu darul lui Hristos, tămăduind un îndrăcit care era chinuit de 35 de ani de duhul necurat și înviind un tânăr mort de 3 zile.

Fiind în mare mirare împăratul, pentru că mulți din cei de față crezură în Hristos, acesta a ascultat sfatul unui eparh, anume Crisp și l-a dat din nou la chinuri pe Sfântul Haralambie pentru că nu jertfea idolilor.

Atunci, nebunul împărat și eparhul Crisp au adus hule lui Hristos Dumnezeu, de aceea s-a făcut cutremur mare și frică mare a căzut peste toți, iar cei doi erau ținuți cu nevăzute legături în văzduh. Acolo, venind și fiica împăratului Galini a cerut sfântului să mijlocească pentru tatăl său înaintea lui Dumnezeu, lucru pe care Haralambie l-a făcut și cei doi au fost eliberați din pedeapsă.

Trecând 30 de zile, împăratul s-a răzvrătit iarăși asupra sfântului, pe care l-a dat la alte chinuri, iar fiica împăratului, mustrându-și tatăl pentru tirania lui, l-a mărturisit pe Hristos. Pentru că, părându-se ea, că dorește să aducă jertfă zeilor, a mers în capiște și a surpat toți idolii, pe care refăcându-i noaptea 50 de meșteri, din nou a fost adusă Galini, ca să vadă idolii înviați, însă ea i-a surpat din nou.

Apoi, împăratul lăsând pe fiica sa, l-a dat pe Haralambie la o femeie bătrână spre batjocură, pe care sfântul a adus-o la Hristos, de asemenea și pe alții care văzuseră minunile mucenicului. În cele din urmă, pentru ca să nu mai întoarcă pe mulți la Hristos, împăratul a poruncit să i se taie capul sfântului Haralambie. Acesta, înainte de moarte s-a rugat Domnului și Dumnezeu i-a ascultat cererea de a fi îndestulare în locul în care i se va face pomenirea, apoi s-a mutat la locașurile cele veșnice.

Tot în această zi, Cuviosul Prohor din Pecersca, făcătorul de minuni

Acesta a luat chipul îngeresc de la egumenul Ioan, la mănăstirea Pecersca, și se nevoia în fapte bune, cu înfrânarea și răbdarea, bucurându-se totdeauna și slujind Domnului.

Fiind foamete mare în pământul Rusiei, Dumnezeu a preamărit pe plăcutul Său, care se hrănea numai cu lobodă, căci a înmulțit recolta acestuia. Oamenii veneau la Prohor, care le făcea pâine din acea lobodă, iar aceștia mâncau ca și cum mâncarea era amestecată cu miere.

Unul din frați, luând în taină de la sfântul o pâine și gustând, n-a putut să mănânce pentru că era amară. Deci se rușina acela a-i cere iertare sfântului, și văzând moartea înaintea ochilor, a mers la egumen, cerându-și iertare.

O altă minune a sfântului a fost când a schimbat cu darul lui Dumnezeu cenușa de prin chilii în sare, pe care o împărțea oamenilor ce aveau nevoie de ea. Deci, fiind clevetit sfântul înaintea voievodului,  acesta a trimis oameni să ia sarea sfântului care s-a schimbat însă în cenușă. Atunci, acela ținând cenușa trei zile și neaflând nimic, a poruncit să fie aruncată afară, însă o altă minune, aceasta s-a prefăcut din nou în sare, și a fost luată de oamenii care aveau nevoie de ea.

Astfel, după o viață neprihănită, fericitul Prohor s-a dus la Domnul, fiind îngropat de voievodul cetății, pe nume Sviatopolc, care atunci când pleca la război ieșea biruitor, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și cu mijlocirile sfinților Pecerscăi.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Februarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2012

Editor: George Cismaru