Sfântul Cuvios Simeon (Simon) „al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit
Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.
Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: „Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.
Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.
Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.
După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde şi numele de Mirovlitul). Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moaştelor sale. Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.
Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi.