Sfânta Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia şi a fost apoi aruncată în foc

Sfânta Muceniţă Domna a trăit pe vremea împăratului Maximian în oraşul Nicomidia. Era preoteasă într-un templu idolesc numit Dodecateu, pentru că avea în el doisprezece idoli. Citind Faptele Sfinţilor Apostoli şi Epistolele Sfântului Apostol Pavel, i s-a luminat sufletul, a cunoscut adevărata credinţă, a crezut în Hristos şi a fost botezată de Chiril episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind şi cu mulţi alţii. Era de doisprezece ani când a primit Sfântul Botez. După mutarea din viaţă a episcopului Chiril, a venit în locul lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, Antim. După ce s-a botezat Sfânta Domna dădea la săraci tot ce primea de la templu. Şeful eunucilor a descoperit-o şi avea de gând să o pedepsească. Ea însă s-a făcut nebună. De aceea a fost trimisă la episcop să o vindece. Şi aşa a ajuns să fie între creştini. Maximian, după ce s-a întors din războiul împotriva etiopienilor, a căutat pe Domna. Negăsind-o s-a amărât şi avea fie ucişi mulţi creştini, lucru ce s-a şi întâmplat. Sfânta Domna a luat moaştele sfinţilor şi le-a îngropat. Aflându-se fapta ei, i s-a tăiat capul.

Tot în această zi:
– pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârşit.
– pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârşit.
– pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârşit.

S-ar putea să vă placă și...

Har du prøvet at indstille ugentlige indskudslofter direkte i kassen? De fleste platforme som Stake lader dig justere beløbet med et par klik, så du bedre kan holde styr på dit spillebudget uden at kontakte supporten.
Pour ceux qui s'intéresse à la sécurité des paiements en euro, il est utile de noter que les opérateurs régulés par l'ANJ protègent aussi bien les dépôts que les retraits. Un nouveau casino en ligne France digne de ce nom doit afficher clairement sa licence et offrir un service client joignable 24h/24, deux critères essentiels avant toute inscription.
Piața de gambling online din România s-a schimbat vizibil, iar tot mai mulți utilizatori vor să afle rapid care sunt cele mai bune cazinouri noi 2026 înainte de a-și face un cont.
Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.