Felii din pâinea sufletului
Printre degete scapă rostul nostru. Ne scapă esențialul clipelor pe care le avem de trăit. Printre degete se spulberă visul de a trăi așa cum trebuie pentru ca tot pe acolo printre degete ni se scurg anii, orele, minutele și viața. Pintre degete ne vom căuta îndelung rămășițele eternității pe care am fi putut să o dobândim dacă mântuirea am fi obținut-o la timp.
(Jurnal scris de Cristiana Chioncel)
Viața unui adult credincios „se taie” în felii emoționale precum pâinea rumenită în cuptor. Crocante și groase. Dospind a miros sfânt de copilărie și dor de bunici. Pe măsură ce se desfac pe funduri de lemn, „pâinile” vieților noastre ne relevă, felie cu felie, virtuozitatea tainică a Brutarului, Unicul și Sfântul, pe care îl numim Dumnezeu. Care ne-a hărăzit, de la primul cotor, cu părinți sau fără, cu bunici sau deloc, cu noroc sau cu sârguință, cu bucurii sau cu tristeți crescute ca la drojdie, însă, oricum am fi fost aduși pe lume, ne-a hărăzit cu o „pâine” plină de iubire. De trup Dumnezeiesc. De suflet pur. De lumină și de sfințenie. De viață curată.
Suntem și rămânem, etern, copiii lui Dumnezeu. Povestesc despre paternitatea sufletului, din perspectivă nepricepută, fără să am veleități de cunoaștere spirituală, având ca unică sursă de documentare RUGA și ca element singular de raportare CREDINȚA.
Despre mulțumire
Primul fir despicat și cred că cel mai anevoios ca acceptare este MULȚUMIREA ȘI RECUNOȘTINȚA ADUSĂ lui Dumnezeu. Trebuie să mulțumim neîncetat lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem, dar și pentru ceea ce nu avem. Uneori este anevoios ca acceptare, întrucât sunt oameni care nu înțeleg de ce mulțumirile pot fi aduse necondiționat. Fără a cere nimic în schimb.
DOAR prin DUMNEZEU se întâmplă lucrurile. El este VREREA SI PUTINȚA NOASTRĂ, întrucât în afara lui nu se poate petrece nimic. Am întâlnit mulți oameni care, mândri de esența lor inteligentă și de energia universală, susțin și cred cu tărie că pot face lucruri doar pentru că știu ei cum. Doar pentru că ei stăpânesc arta, știința și cunoașterea… căci mi-a fost dat să aud chiar și termenul de cunoaștere în raport cu tehnica lor de a manipula, după bunul plac, realitatea. Ei bine, toată aceasta alinare a propriului eu, această elogiere răsfățată a propriilor capacități este o eroare umană imensă! Este o capcană care ni se întinde zilnic și un hăul al amăgirilor în care mulți am căzut cândva. Dar păcatul chipului cioplit este atât de aproape și atât de periculos căci Răul nu este atât de Rău pe cât este de Viclean, iar Identificarea lui cu Propriul Eu este șiretlicul perfect și cel mai des întâlnit. Hai să ne trezim la realitatea lui Dumnezeu, să ne conectăm brusc la viața curată și să spunem răspicat: CE ÎNSEAMNĂ PROPRIU? Nu există PROPRIU pentru că noi suntem ai lui DUMNEZEU. Separația de EL și asumarea unei apartenențe individuale, independente de EL și de cuvântul lui, constituie primul pas către hău sau altfel spus, începutul sfârșitului.
Să mulțumim așadar Domnului pentru faptul că suntem pe acest pământ, în forma în care noi suntem. Indiferent că nouă ni se pare un beneficiu sau , dimpotrivă, o mare pierdere.
Mulțumim pentru că vedem sau pentru că suntem orbi, că auzim sau pentru că suntem surzi, că mergem sau… pentru că nu putem umbla, că avem părinți sau pentru că Dumnezeu ni i-a luat la el să-i facă mari, că avem copii sau pentru că nu ni i-a dat încă pentru că mai avem de învățat până să-i primim așa cum trebuie, că suntem bogați sau pentru că suntem lefteri și nu știm ce înseamnă, vai ce bine, nebunia diavolească pe care o pot aduce banii în urma lor, că suntem sănătoși sau că dimpotrivă suntem bolnavi și ne pregătim să o pornim spre marele drum către Domnul.
Îi mulțumesc etern lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, dar și pentru ce nu mi-a dat, pentru că doar El știe ce îmi lipsește și de ce am nevoie. Doar EL cunoaște tot ceea ce trebuie să aibă omul de rând și ce felii de viață sau de „pâine” îi va pune pe masă atunci când va fi înfometat. Pentru ce să regret că nu am un lucru când acel lucru poate mi-ar fi adus după sine întâmplări rele, nefaste sau nepotrivite cu viața curată și smerită pe care eu mi-o doresc?! Ei bine, până de curând nu am știut nici eu aceste evidențe și mă consumam când dorințele mele nu se împlineau, neînțelegând de fapt că ROSTUL nu îl stăpânim noi, oamenii. Și nici nu îl putem determina sau cunoaște. Ci doar EL, Prea Bunul Dumnezeu.