Cuviosul Partenie, episcopul cetății Lampsacului

Întru această lună, ziua a șaptea Cuviosul Partenie, episcopul cetății Lampsacului

Acesta s-a născut în Melitopoli și de mic s-a învrednicit de darul lui Dumnezeu, iar de la optsprezece ani a început să facă minuni, pentru că izgonea diavolii din oameni, prin chemarea numelui lui Hristos.

Auzind episcopul Filip al cetății de Partenie, pe acesta l-a sfințit preot, chiar nevrând cuviosul, apoi i-a încredințat lui cârmuirea bisericească. Dacă a auzit și arhiepiscopul Cizicului de minunile făcute de Partenie, l-a făcut episcop al Lampsacului, unde mergând sfântul a găsit foarte puțini creștini acolo, în rest toată cetatea ținea închinarea la idoli.

Prin urmare, Partenie s-a nevoit să-i întoarcă pe aceia de la păgânătatea lor la cunoștința adevăratului Dumnezeu. Apoi, cu încredințarea marelui împărat Constantin a risipit toate capiștile idolești, în locul acestora zidind sfinte biserici.

Atunci când se lucre la construirea bisericii celei mari din mijlocul cetății,  omul care ducea piatra pentru sfânta masă, un anume Eutihian, prin lucrarea diavolească a fost aruncat la pământ și trecând carul tras de boi cu piatra peste el, i-a sfărâmat oasele și a murit.

Însă, episcopul Partenie, plecându-și genunchii la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, îndată s-a întors duhul mortului în trup și s-a sculat cel mort sănătos.

Și multe alte minuni a făcut Sfântul Partenie, tămăduind cu darul lui Hristos pe oamenii bântuiți și munciți de diavoli, precum și diferite alte boli. Astfel, marele Partenie, strălucind asemenea îngerilor prin viață bineplăcută lui Dumnezeu și întorcând pe mulți de la întuneric la lumină, aproape de sfârșitul vieții s-a îmbolnăvit și așa s-a mutat la Domnul, odihnindu-se în lăcașurile cerești.

Tot în această zi, Cuviosul Luca din Elada

Acesta s-a născut în părțile Eladei, din părinți veniți din insula Eghina, care datorită năvălirilor agarenilor s-au sălășluit într-un loc numit Salon, numit și Castoria.

De mic copil, acesta s-a deprins cu postul și ostenelile, făcând multe milostenii, pentru că de multe ori își împărțea hainele sale iar el venea acasă fără acestea.

Deci, lăsând el Elada s-a dus în Tesalia, pentru a se face monah, dar pe drum a fost prins de ostașii care erau rânduiți să prindă pe robii fugiți de la stăpânii lor și aruncat în temniță, de unde a fost eliberat, fiind cunoscut de niște oameni.

Apoi, dorind cuviosul după nevoința monahicească s-a alipit de doi monahi care au trecut prin satul acela și aceștia luându-l cu ei l-au lăsat într-o mănăstire din Atena, în biserica închinată Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.

Acolo, egumenul l-a îmbrăcat în mantie, însă lacrimile maicii sale pe care a părăsit-o le-a văzut Dumnezeu și i-a trimis ca mângâiere pe fiul ei, Luca. După ce a stat 4 luni cu dânsa, apoi cu binecuvântarea ei a plecat la liniștire și s-a dus într-un munte, unde și-a făcut o chilie.

Astfel, cuviosul Luca s-a ostenit în privegheri neîncetate, ajungând monah desăvârșit cu viața, deși nu era îmbrăcat în cinul îngeresc. Însă, Domnul a auzit dorire lui și venind doi monahi bătrâni la el au îmbrăcat pe cuvios în chipul îngeresc al monahilor.

Cuviosului i s-a dat de la Domnul și darul prorociei, pentru curăția vieții lui, de asemenea tămăduia și bolile oamenilor cu ajutorul lui Hristos.

După multă nevoință, cuviosul Luca văzându-și mai înainte sfârșitul său către Dumnezeu, a mers de a cercetat pe toți părinții din pustia aceea și i-a sărutat, spunându-le să se roage pentru el.

Apoi, bolind opt zile cu trupul, a adormit în Domnul, iar trupul lui a fost îngropat în locul în care s-a nevoit, acolo Dumnezeu voind să-l preamărească pe sfântul său iubit.

Tot în această zi, o mie trei Sfinți Mucenici, din casa celor patru protectori împărătești din Nicomidia

În vremea prigoanei lui Dioclețian, când au pătimit robii lui Hristos, Teopempt episcopul și Teona care mai înainte fusese vrăjitor, au mărturisit pe Hristos și patru protectori împărătești : Vasos, Evsevie, Evtihie și Vasilid, alături de toți casnicii lor, socotiți a fi la număr, cu femeile și copiii lor, o mie și trei.

Văzând împăratul mulțimea lor s-a tulburat foarte tare, însă întâi i-a momit cu amăgiri, apoi văzând că nu reușește să-i înduplece spre închinarea idolească, nebunul prigonitor a poruncit ca pe toți să-i taie cu sabia.

Astfel, mucenicii lui Hristos și-au sfârșit viața aceasta trecătoare, întru mărturisirea dreptei credințe și așa s-au învrednicit de cununile cerești.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Februarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2012

Editor: George Cismaru