Cuvioasa Teodora din Alexandria

sf-teodora-din-alexandria-sqPrecum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu.

Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.

După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.

După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.

S-ar putea să vă placă și...