Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”.
Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.
Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: „Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.
Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.
Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: „Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul”. Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.
