Cuviosul Daniil Ciornâi Iconarul (†13 iunie 1428)

Viață de iconar

Cuviosul Daniil Iconarul, numit și Ciornâi[1] („Cel Negru”, de la rus. Cerneț, adică „monah”), s-a născut pe la mijlocul secolului al XIV-lea și este considerat îndrumătorul, prietenul și fratele întru nevoință și zugrăvirea icoanelor și bise­ricilor al Sfântul Andrei Rubliov. Despre viața Cuviosului Daniil, ca și despre viața Sfântului Andrei Rubliov, s-au păstrat puține informații. Nu se cunoaște timpul și locul exact unde s-a născut, numele părinților lui și nici numele purtat înainte de călugărie. Se presupune că ar fi învățat arta zugrăvirii icoanelor de la un iconar bizantin. Despre intrarea lui în monahism nu s-au păstrat informații, dar se cunoaște că a viețuit în Mănăstirea Spasso-Andronikov din Moscova.

Din anul 1408[2] până la sfârșitul vieții sale pământești a zugrăvit, alături de Cuviosul Andrei Rubliov, frescele și iconostasul catedralei Adormirea Maicii Domnului din Vladimir (1408) și cele ale catedralei Sfânta Treime din Mănăstirea Sfintei Treimi (1425-1427)[3], precum și alte icoane realizate la cererea egumenului Alexandru, starețul Mănăstirii Sfânta Treime[4]. În izvoarele scrise ale vremii, numele Cuviosului Daniil stă scris înaintea numelui Cuviosului Andrei Rubliov, fapt ce arată întâietatea în vârstă și experiență a iconarului. După finalizarea picturii catedralei Sfânta Treime, cei doi sfinți iconari se întorc la Mănăstirea Spasso-Andronikov din Moscova, unde pictează biserica Mântuitorul Hristos, nou construită din piatră.

Amănuntele vieții Cuviosului Daniil Iconarul și nevoința sa duhovni­cească rămân, în cea mai mare parte, ascunse în Hristos. Din cele istorisite de Sfântul Iosif de Volokolamsk știm că a fost un isihast, trăind în post și rugăciune, cu grijă pentru viața monahicească, plin de har și dragoste dum­nezeiască, iar mintea și gândul îi erau înălțate pururea către lumina cea nema­terialnică[5]. Viața sa duhovnicească și activitatea de iconograf sunt împletite cu cele ale Cuviosului Andrei Rubliov, cei doi fiind nedespărțiți[6]. De atunci, legătura de prietenie, duhovnicească și artistică dintre cei doi sfinți iconari este un model pentru toți cei care se nevoiesc cu zugrăvirea icoanelor și a bisericilor.

Cuviosul Daniil Ciornâi Iconarul a trecut la Domnul în același an cu prietenul și fratele său duhovnicesc, Cuviosul Andrei Rubliov, în timpul unei epidemii, în anul 1428. După moartea Cuviosului Andrei, Daniil fiind bolnav și pe patul de moarte „l-a văzut pe Andrei în mare slavă și chemându-l cu bucurie alături de el întru cele veșnice și la fericirea fără sfârșit”[7]. Cuviosul Daniil s-a umplut de bucurie și, după ce a istorisit cele văzute monahilor aflați în preajma sa, și-a dat sufletul în mâinile Domnului[8]. A fost înmormântat în Mănăstirea Spasso-Andronikov, alături de mormântul Cuviosului Andrei Rubliov.

În anul 1992, când s-au făcut lucrări de restaurare la Catedrala Mântuitorului din Mănăstirea Spasso-Andronikov, lângă mormintele stareților și ale fondatorilor mănăstirii, au fost găsite mormintele a doi călugări, de aproximativ 50 și 80 de ani. Rămășițele pământești au fost identificate ca fiind cele ale Sfântului Andrei Rubliov și ale Cuviosului Daniil Ciornâi Iconarul.

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă și pomenit în rândul Soborului Sfinților Cuvioși de la Mănăstirea Andronikov din Moscova, cu data de prăznuire 13 iunie, și al Soborului Cuvioșilor din Radonej, cu data de prăznuire 6 iulie.

Iconografie

Primele reprezentări de factură iconografică ale Cuviosului Daniil Ciornâi Iconarul apar într-o Cronică ilustrată, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Cuviosul Daniil este reprezentat alături de Sfântul Andrei Rubliov în timpul lucrărilor de zugrăvire ale catedralei Adormirii Maicii Domnului din Vladimir, pictând sau restaurând icoana Maicii Domnului din Vladimir. În această reprezentare niciunul nu este îmbrăcat în veșminte monahale (miniaturistul se inspirase din textul letopisețului, unde nu era menționată apartenența iconarilor la cinul monahal). Cuviosul Daniil are barba bogată, ondulată, este pleșuv și cu fruntea acoperită de riduri.

[1] Numit Ciornâi în lucrarea Relatare despre iconari, scrisă la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, sursele anterioare acestei lucrări îl pomenesc simplu Daniil sau Daniil Iconarul.

[2] Cronicile vremii (Troitskaya Letopis) consemnează că în anul 1408 „prin porunca Marelui Prinț a fost începută pictarea Catedralei Preacuratei Maici a Domului din Vladimir, pe 25 mai. Catedrala din Vladimir este prima lucrare despre care avem informații certe că a fost pictată de Cuviosul Daniil. De asemenea, această scurtă mențiune atestă colaborarea celor doi sfinți iconari. an, de către maeștrii Daniil Iconarul și Andrei Rubliov”

[3] Cei doi sfinți iconari au lucrat într-un stil foarte asemănător astfel încât este greu de spus unde este penelul unuia și unde al celuilalt. Având în vedere faptul că Daniil era mai în vârstă decât Cuviosul Andrei, unii cercetători au atribuit Cuviosului Daniil imaginile care conservă trăsături mai arhaice și care poartă amprenta stilului pictural anterior secolului al XIV-lea. Astfel, în catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vladimir se pot identifica „sânul lui Avraam”, pe peretele de sud a navei centrale, anumite imagini din partea de nord a altarului și unele icoane din iconostas, ca de exemplu icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Pictura murală originală a catedralei Sfânta Treime nu s-a păstrat, doar icoanele din catapeteasmă. Cuviosului Daniil i se atribuie icoanele Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Pavel și ale Sfântului Ioan Botezătorul din iconostasul bisericii. Însă, acestă atribuire este nesigură și nu se pot trage concluzii definitive în privința paternității picturii murale și a icoanelor din cele două biserici, ele fiind rodul întâlnirii duhovnicești și creatoare a celor doi sfinți iconari.

[4] Cf. Pr. St. Bigham, Icoana în tradiția ortodoxă, p. 239.

[5] Sf. Iosif de Volokolamsk, Răspuns curioasei și scurtei povestiri…, apud Monahia Iuliania, Truda iconarului, p. 174.

[6] Cronicile și celelalte documente ale vremii îi pomenesc întotdeauna împreună, iar Relatarea despre sfinții iconari îi prezintă ca fiind nedespărțiți.

[7] Sf. Iosif de Volokolamsk, Răspuns curioasei și scurtei povestiri…, apud Monahia Iuliania, Truda iconarului, p. 174.

[8] Într-o cronică în care este consemnată viața și lucrările Sfântului Nicon de Radonej momentul trecerii la Domnul a Cuviosului Daniil este istorisit astfel: „Cum Daniil a ajuns la momentul părăsirii acestei lumi trecătoare, el și-a văzut prietenul său iubit care l-a chemat să i se alăture în viața de mare fericire. Când Daniil l-a văzut pe Andrei exprimându-și dorința sa, a fost umplut de bucurie și a povestit vedenia cu prietenul său celorlalți monahi prezenți și apoi și-a dat sufletul” (apud Pr. St. Bigham, Icoana în tradiția ortodoxă, p. 214).

Diac. Dan Cozea, Viețile sfinților iconari, Editura Cuvântul Vieții, Bucuresti, 2018, pp.71-75

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *