Ce este Pocăința?

Pocăința este începutul și condiția pentru o adevărată viață creștinească. Primul cuvânt al lui Hristos, când a început să predice, a fost: Pocăiți-vă! (Matei 4, 17).

Dar ce este pocăința?

În graba vieții noastre zilnice nu mai avem timp să cugetăm la aceasta și presupunem, pur și simplu, că tot ceea ce trebuie să facem în timpul Postului este să ne abținem de la anumite mâncăruri, să îndepărtăm „distracția”, să ne mărturisim, să primim iertare de la preot, să primim (o singură data în tot anul!) Sfânta Împărtășanie, și atunci ne considerăm pe noi înșine în perfectă „rânduială”, până în anul următor.

Trebuie, însă, să fie o rațiune pentru care Biserica a stabilit șapte săptămâni aparte, ca un timp special pentru pocăință, și ne cheamă la un lung și susținut  efort duhovnicesc. Toate acestea trebuie să mă preocupe pe mine, credința mea, relația mea cu Biserica. Atunci, întâia mea îndatorire nu este cea de a încerca să înțeleg învățătura Bisericii mele despre post, de a încerca să fiu un creștin ortodox nu numai după nume, ci și în viață?

La întrebările Ce este pocăința?, De ce avem nevoie de ea?, Cum trebuie să o practicăm?, Postul Mare ne dă răspuns. Într-adevăr, este o școală a pocăinței la care fiecare creștin trebuie să participe în fiecare an, pentru a-și adânci credința, pentru a-și reevalua și, dacă este posibil, a-și schimba viața. Este un minunat pelerinaj către sursele adevărate ale credinței ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viață.

Prin formele și duhul rugăciunilor sale din Post, Biserica ne dă sensul acestei perioade unice. Creștinul poate descoperi pentru sine însuși că în această lume, nimic nu este mai frumos și mai profund, mai inspirat și mai inspirator decât ceea ce Mama noastră, Biserica, descoperă și ne dă în mod liber odată ce intrăm anotimpul binecuvântat al primăverii Postului.

 

Sursa: Alexander Schmemann, Postul Mare. Pași spre Înviere, Editura Sofia, 2013, pp. 19-20.

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.